Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 442/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIE Nr. 442

Ședința publică de la 20 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Traian Șfabu

Judecător I -

JUDECĂTOR 2: Iulia Miler

Grefier - -

Pe rol judecarea cauzei Faliment privind pe recurent SC " "SRL V și pe intimat, lichidator H, intimat ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE V, având ca obiect procedura insolvenței deschidere procedură, împotriva sentinței civile numărul 203/F din 21 mai 2008 Tribunalului Vaslui - judecător sindic.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă d-na avocat pentru intimatul creditor.

celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care

D-na avocat precizează, la interpelarea instanței, că nu mai are de formulat alte cereri și nici chestiuni prealabile nu sunt.

Instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvîntul la dezbateri.

D-na avocat, pentru intimatul, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat. Corect a apreciat instanța de fond aplicabilitatea dispozițiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 și a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva recurentului debitor. Cu obligarea recurentului debitor la cheltuielile de judecată, reprezentînd onorariu de avocat. Depune la dosar chitanțele nr. 29/08.09.2008 și nr. 30/15.09.2008 privind încasarea sumelor de 100, respectiv, 200 lei cu acest titlu.

Instanța declară închise dezbaterile și rămîne în pronunțare.

Ulterior deliberării,

INSTANȚA

Asupra recursului comercial d e față.

Prin cererea formulată, creditorul a solicitat deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului "" SRL V, pentru creanța în sumă de 14.000 lei.

Tribunalul Vaslui prin sentința civilă nr. 203/F/21.2008 a hotărât următoarele:

Admite cererea formulată de creditorul, domiciliat în V, str. - -,. 102,. A,. 12, jud., pentru deschiderea procedurii generale de insolvență.

În temeiul art. 31 alin.1 din legea privind procedura insolvenței,

Dispune deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitorului SC

În temeiul art. 34 din legea privind procedura de insolvență,

Numește administrator judiciar provizoriu pe care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 20 din legea procedurii insolvenței, cu o retribuție de 2000 lei lunar.

În temeiul art. 61 din legea privind procedura insolvenței,

Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor și Oficiului registrului comerțului de pe lângă Tribunalul Vaslui, prin Buletinul procedurilor de insolvență în vederea efectuării mențiunii în temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenței precum și tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi.

Pune în vederea administratorului judiciar prevederile art. 252 din legea nr. 31/1990 republicată și dispune menționarea la registrul comerțului a reprezentanților permanenți ai administratorului judiciar.

Fixează termen limită pentru depunerea creanțelor la 18 iulie 2008.

Fixează termen limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la 15 august 2008.

Fixează termen pentru soluționarea eventualelor contestații și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 12 septembrie 2008.

Fixează data ședinței adunării creditorilor la 20 august 2008, ora 12 la sediul debitorului și convoacă creditorii debitorului.

Dispune trimiterea notificărilor către toți creditorii debitorului, de către administratorul judiciar.

În temeiul art. 4 din Legea privind procedura insolvenței;

Dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar la o bancă din România din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii. În caz de neîndeplinire a atribuției, contul va fi deschis de către administratorul judiciar.

Eventualele disponibilități bănești vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar.

S-a reținut că, deși legal citat, debitorul nu a contestat că ar fi în insolvență, nu a făcut dovada plății și nu a formulat alte cereri în apărare.

Împotriva sentinței a formulat recurs debitorul "" SRL V susținând că societatea nu se află în încetare de plăți.

Recursul este nefondat.

Potrivit textului prevăzut de art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006 poate solicita deschiderea procedurii insolvenței, creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile, iar conform pct. 1 lit. a al aceluiași articol, insolvența este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau m ai mulți creditori.

În speță, creditorul a solicitat deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului "" SRL V pentru creanța în sumă de 14.000 lei, conform titlului executor -sentința civilă nr. 2043/10 august 2006 Judecătoriei Vaslui.

Debitorul fiind în încetare de plăți de mai mult de 30 de zile nu a achitat creanța datorată creditorului.

Debitorul nu a contestat, în temeiul disp. art. 33 al. 2 din Legea 85/2006 în termen de 10 zile de la primirea cererii, existența stării de insolvență, nu a făcut dovada plății și nu a formulat cereri în apărare.

Critica recurentului privind faptul că societatea se află în încetare de plăți este neîntemeiată și urmează a se respinge, debitorul nefăcând nici o dovadă în acest sens, ci doar o simplă susținere, fără suport în materialul probator administrat.

Față de aceste considerente urmează a se respinge recursul menținând sentința recurată fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de debitorul "" V împotriva sentinței civile nr. 203 din 21 mai 20058 Tribunalului Vaslui -judecător sindic pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 20 octombrie 2008.

/PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

, în CM Grefier

PREȘEDINTE: Traian Șfabu

Red.

Tehnored.

2 ex.

14.11.2008

Tribunalul Vaslui:

-

Președinte:Traian Șfabu
Judecători:Traian Șfabu, Iulia Miler, Cipriana Poiană

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 442/2008. Curtea de Apel Iasi