Practica judiciara insolventa. Decizia 439/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIE Nr. 439

Ședința publică de la 20 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Traian Șfabu

Judecător I -

JUDECĂTOR 2: Iulia Miler

Grefier - -

Pe rol judecarea cauzei Faliment privind pe recurent și pe intimat " ". lichidator CASA DE INSOLVENȚĂ I, intimat.. A. PU-ȘI, intimat I, intimat B, intimat DIRECȚIA REGIONALĂ VAMALĂ INTERJUDEȚEANĂ I, intimat POLIȚIA COMUNITARĂ I, intimat COMISIA NAȚIONALĂ VALORILOR MOBILIARE B, intimat " E - M " I, intimat " ", intimat " ", intimat " REUNITE " B, având ca obiect procedura insolvenței, împotriva sentinței comerciale numărul 271/S din 04.06.2008 a Tribunalului Iași - judecător sindic.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul creditor - personal; dl.avocat pentru intimatul debitor

celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:

- recurs la al 2-lea termen;

- recurenta a comunicat prin e-mail motivele de recurs celorlalte părți;

- potrivit dovezii aflate la fila 70 dosar fond, recursul este declarat și motivat în termen, după care

Recurenta arată, la rîndu-i, că a comunicat tuturor părților motivele de recurs.

Dl. avocat invocă nulitatea recursului, ca fiind nemotivat. Recursul a fost declarat în termen nu și motivat.

Recurenta creditoare susține că a motivat recursul, însă hotărîrea nefiindu-i comunicată și nici publicată în Buletinul procedurilor de insolvență a fost nevoită să motiveze recursul ulterior.

Dl. avocat insistă în a susține nulitatea recursului.

Pe fond apreciază ca fiind legală și temeinică soluția instanței de fond prin admiterea excepției tardivității contestației. Potrivit dispozițiilor art. 73 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, contestațiile cu privire la creanțele și drepturile de preferință se depun la tribunal cu cel puțin 10 zile înainte de data stabilită prin sentința de deschidere a procedurii. Fără cheltuieli.

Recurenta creditoare pune concluzii de admitere a recursului așa cum a fost formulat și motivat. Solicită respingerea excepției nulității recursului, invocată de intimatul debitor prin apărător ca neîntemeiată. Pe fond solicită admiterea contestației. Fără cheltuieli.

Instanța declară închise dezbaterile și rămîne în pronunțare.

Ulterior deliberării,

INSTANȚA

Asupra recursului de față;

Prin sentința comercială nr.271/S/4.06.2008 Tribunalul Iași - judecător sindic respinge ca fiind rămase fără obiect contestațiile la tabelul preliminar al creanțelor asupra averii debitorului falit SC SA I formulate de creditorii: Comisia Națională a Valorilor Imobiliare, cu sediul în municipiul B,-, sector 3, SC - Gaz Romania SA, cu sediul ales în I,-, SC SA, cu sediul în municipiul B,-, județul B N și SC Reunite SA, cu sediul în B,-, sector 5.

Admite excepția privind tardivitatea invocată de lichidatorul judiciar Casa de Insolvență M I și în consecință respinge contestația la tabelul preliminar formulată de creditoarea, domiciliată în I,-, -. D,.8.

Respinge ca fiind neîntemeiată contestația la tabelul preliminar suplimentar al creanțelor formulată de creditorul SC SA, cu sediul în municipiul S, Calea nr. 24.

Constată definitiv și consolidat tabelul așa cum a fost întocmit de lichidatorul judiciar și dispune înregistrarea și afișarea lui la ușa instanței prin grija lichidatorului judiciar.

Pentru a pronunța această sentință tribunalul reține următoarele:

În contestația înregistrată la dosarul cauzei la data de 21.04.2008, creditoarea arată, în esență, că nu este de acord cu suma înscrisă în tabelul creanțelor așa cum rezultă din titlul executoriu pe care îl are asupra debitorului și solicită o sumă mai mare, comparabilă cu cea obținută de coautorul invenției a cărei aplicare a generat creanța.

Lichidatorul judiciar a depus întâmpinare, invocând excepția tardivității formulării contestației, iar pe fond, solicitând respingerea contestației motivat de faptul că a înscris în tabel valoarea creanței așa cum a fost stabilită în urma analizei cererii și actelor anexate acesteia.

Analizând cu prioritate excepția invocată de lichidator, se constată că aceasta este întemeiată și va fi admisă, cu consecința respingerii ca fiind tardivă a contestației creditoarei. Aceasta din următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art.73 alin.2 din Legea nr.85/2006, contestațiile cu privire la creanțele și drepturile de preferință trebuie depuse la tribunal cu cel puțin 10 zile înainte de data stabilită prin sentința de deschidere a procedurii pentru definitivarea tabelului de creanțe. Ori, în speță, termenul stabilit prin sentința de deschidere a procedurii pentru definitivarea tabelului a fost la data de 12.03.2008, iar contestația a fost înregistrată la data de 21.04.2008 (vol. V, fila 195), deci cu mult după expirare termenului prevăzut de lege. Urmează a fi înlăturate susținerile contestatoarei potrivit cărora nu a formulat contestația în termen deoarece nu avut cunoștință de tabelul creanțelor, deoarece acesta nu i-a fost comunicat, motivat de faptul că potrivit art.7 alin.7 din legea sus-menționată, creditorii care au înregistrat cereri de admitere a creanțelor sunt prezumați că au cunoștință de termenele prevăzute de art. 62, 107, 108 sau 109 din lege, termenul de depunere a contestațiilor la tabel fiind prevăzut de art. 108 și stabilit și prin sentința de deschidere a procedurii. Față de aceste dispoziții legale, asupra contestatoarei, care a înregistrat cererea de admiterea a creanței la data de 09. 01. 2008 acționează prezumția că a cunoscut termenul pentru depunerea contestației.

Pe de altă parte, față de dispozițiile art.72 alin.4, tabelul preliminar nici nu trebuia a fi comunicat creditoarei, din moment ce creanța a fost înscrisă întocmai așa cum a fost pretinsă prin cererea de înscriere a creanțelor, respectiv la valoarea de 136.501 lei, fără să-i fie diminuate în vreun fel cuantumul sau dreptul de preferință. Din analiza cererii formulate de creditoare, rezultă fără echivoc că a pretins cu titlu de creanță chirografară, certă, lichidă și exigibilă suma de 136.501 lei, urmând să reactualizeze această sumă cu o valoare de circa 3.000.000 lei, reactualizare pe care nu a făcut-o însă până la data întocmirii tabelului preliminar, astfel că lichidatorul judiciar nu era îndrituit să procedeze din oficiu și în lipsa oricăror probe la majorarea creanței.

Contestatoarea a declarat recurs împotriva sentinței comerciale nr.271/S/2008 pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic și susține că a aflat de soluția pronunțată din registrul de hotărâri al tribunalului și că nu i s-a comunicat motivarea hotărârii.

Mai precizează recurenta că înțelege să se folosească de aceleași înscrisuri depuse la fond și aceleași apărări formulate în întâmpinarea depusă la instanța de fond.

La data de 11.09.2008 recurenta a depus precizări la motivele de recurs. Susține recurenta că a luat cunoștință de conținutul sentinței recurate la sediul Curții de Apel și că până la această dată nu i s-a comunicat sentința, iar în nr.2887/17 iulie 2008 (unde s-a publicat sentința recurată) nu se menționează soluția și motivarea acesteia față de recurentă.

Precizează recurenta că instanța de fond nu a ținut cont de decizia Curții Constituționale nr.1137/2007 referitoare la dispozițiile art.7 din Legea nr.85/2006 și că a prezentat acte doveditoare atât în ceea ce privește cuantumul creanței solicitate, cât și temeinicia sa (coeficientul de indexare până în luna noiembrie 2007, decizia nr.354/23.11.1998 a Curții de Apel Iași.

Mai susține recurenta că lichidatorul nu a cerut lămuriri în legătură cu suma solicitată a fi înscrisă la masa credală, nerespectând astfel dispozițiile art.67 și art.72 pct.4 din Legea nr.85/2004.

În concluzie, recurenta solicită admiterea recursului, modificarea sentinței, corectarea tabelului conform datelor cuprinse în cererea de înscriere la masa credală, cu respectarea rangului de prioritate corespunzător unui drept real.

La termenul de judecată din 20.10.2008 debitoarea SC "" SA I, prin apărător, a invocat excepția nulității recursului, acesta nefiind motivat în termen.

Examinând cu prioritate excepția invocată, curtea constată următoarele:

Sentința recurată a fost publicată în nr.2920/21.07.2008 conform dovezii privind îndeplinirea procedurii de publicare nr.57846/21.07.2008 (72, vol. VI).

Contestatoarea a declarat recurs la data de 13.06.2008 (data poștei aplicată pe plicul aflat la fila 8 dosar recurs), în care precizează că înțelege să critice sentința primei instanțe reiterând aceleași motive cuprinse în contestație și răspunsul la întâmpinările depuse de lichidatorul judiciar, iar la termenul din 15.09.2008 a depus un memoriu prin care a explicitat, mai exact, motivele de nelegalitate și netemeinicie ale sentinței recurate.

În consecință, curtea constată ca fiind neîntemeiată excepția nulității recursului.

Pe fondul cauzei, curtea constată că, la data de 9.01.2008 (fila 154 vol. II), contestatoarea a formulat cerere de înscriere la masa credală a debitoarei SC "" SA cu suma de 136.501 lei reactualizată, respectiv 300.000 lei reprezentând contravaloarea drepturilor ce decurg din aplicarea de către debitoare a invenției fir poliesteric texturat, vopsit în masă și procedeu de obținere a acestuia, invenție ce aparține contestatoarei-creditoare, în calitate de coautor, conform certificatului de inventator nr.77809/30.09.1990.

Lichidatorul judiciar Casa de Insolvență M I la data de 21.01.2008 a înregistrat la tribunal tabelul preliminar al creanțelor împotriva debitoarei SC "" SA (fila 144 vol. III), menționând în ceea ce o privește pe creditoarea:

- creanță declarată: 136.501 lei;

- creanță acceptată: 136.501 lei;

- natura creanței: chirografară.

La data de 21.11.2008 (fila 195 vol. V), creditoarea a formulat contestație cu privire la suma cuprinsă în tabelul preliminar de creanțe, contestație respinsă ca fiind tardivă prin sentința recurată.

Curtea constată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.72 alin.4 și art.73 alin.1 și 2 din Legea nr.85/2006.

Articolul 72 alin.4: "Odată cu afișarea tabelului, administratorul judiciar/lichidatorul va trimite de îndată notificări creditorilor, ale căror creanțe sau drepturi de preferință au fost trecute parțial în tabelul preliminar de creanțe sau înlăturate, precizând totodată și motivele".

Articolul 73 alin.1: "Debitorul, creditorul și orice altă parte interesată vor putea să formuleze contestații cu privire la creanțele și drepturile de preferință trecute de administratorul judiciar/lichidator în tabelul preliminar de creanțe".

Articolul 73 alin.2: "Contestațiile trebuie depuse la tribunal cu cel puțin 10 zile înainte de data stabilită, prin sentința de deschidere a procedurii, pentru definitivarea tabelului de creanțe atât în procedura generală, cât și în procedura simplificată.

Raportat acestor texte legale, instanța de recurs constată că în situația în care creanțele sau drepturile de preferință ale unor creditori au fost înscrise doar parțial în tabelul preliminar sau nu au fost înscrise în acest tabel, acestor creditori administratorul judiciar/lichidatorul le va adresa notificări în care îi înștiințează despre situația nou creată, cu obligația de a motiva de ce nu au înscris acele creanțe în tabel sau de ce le-au înscris numai parțial.

Curtea constată că instanța de fond a pornit de la premisă greșită considerând că valoarea creanței indicată de către creditoarea este de 136.501 lei și că această sumă a fost consemnată în tabelul preliminar, neaducându-i-se însă vreo atingere cuantumului sau dreptului de preferință.

Din cererea de înscriere la masa credală a creditoarei rezultă că aceasta a indicat suma de 136.501 lei reprezentând drepturi de autor, sumă calculată la nivelul anului 1996 (conform sentinței civile nr.719/17.06.1998 pronunțată de Tribunalul Iași ), însă aceasta urma a fi reactualizată, prin aplicarea coeficientului de inflație, în total suma fiind de 300.000 lei.

Verificarea de către lichidatorul judiciar a creanțelor în accepțiunea art.67 alin.2 din Legea nr.85/2006 este obligatorie și constă în stabilirea legitimității valorii exacte și a priorității fiecărei creanțe, după o amănunțită cercetare. Referitor la stabilirea valorii exacte a creanței, lichidatorul trebuie să aibă în vedere sumele înscrise în actele fundament al cererii de creanță (în speță, sentința civilă nr.719/1998 a Tribunalului Iași ) la care se adaugă calculul cu precizie al penalităților, dobânzilor, majorărilor stabilite în acte sau lege (în cazul contestatoarei, reactualizarea conform indicelui de inflație). În acest scop, lichidatorul putea cere explicații creditoarei, putea solicita anumite documente suplimentare, dacă considera necesar.

Constatând că, creditoarea s-a înscris la masa credală cu o creanță de 300.000 lei, iar lichidatorul a consemnat în tabelul preliminar doar suma de 136.501 lei, curtea apreciază că sunt aplicabile dispozițiile art.72 alin.4 din Legea nr.85/2006 în sensul că lichidatorul era obligat să o notifice pe creditoare despre motivele înscrierii parțiale a creanței în tabelul preliminar.

În ceea ce privește termenul de 10 zile prevăzut de art.73 alin.2 din Legea nr.85/2006, acesta curge, pentru creditori, de la data comunicării notificării menționate la art.72 alin.4 în privința contestațiilor ce vizează creanțele proprii.

În concluzie, atâta timp cât creditoarei i s-a admis parțial creanța, aceasta trebuia notificată de către lichidatorul judiciar cu privire la noua situație în interiorul termenului prevăzut de art.62 alin.1 lit. c din Legea nr.85/2006, pentru ca, la rândul său, aceasta să poată formula contestație în termenul legal de 10 zile prevăzut de art.73 alin.2.

În absența comunicării notificării menționate la art.72 alin.4, curtea constată că în ceea ce o privește pe creditoarea nu a expirat termenul de 10 zile de depunere a contestației la tabelul preliminar al creanțelor, iar contestația formulată la data de 21.04.2008 nu este tardivă.

În consecință, în temeiul art.312 Cod procedură civilă curtea va admite recursul declarat de și va casa în parte sentința recurată în sensul că va respinge excepția tardivității contestației și va trimite cauza spre rejudecare instanței de fond.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

Respinge excepția nulității recursului declarat de, excepție invocată de către debitoarea SC "" SA

Admite recursul declarat de recurenta-creditoare împotriva sentinței comerciale nr.271/S/4.06.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, judecător sindic, sentință pe care o casează în parte.

Respinge excepția privind tardivitatea contestației la tabelul preliminar al creanțelor formulată de creditoarea, excepția invocată de către lichidatorul judiciar Casa de Insolvență M

Trimite spre rejudecare aceleiași instanțe contestația la tabelul preliminar al creanțelor formulată de creditoarea.

Înlătură din dispozitivul sentinței recurate mențiunea referitoare la caracterul definitiv și consolidat al tabelului creanțelor întocmit de către lichidatorul judiciar.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 20 octombrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Cipriana Poiană

Grefier,

Red.

Tehnored.

Tribunalul Iași:

- B

30.2008.-

2 ex.-

Președinte:Traian Șfabu
Judecători:Traian Șfabu, Iulia Miler, Cipriana Poiană

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 439/2008. Curtea de Apel Iasi