Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 463/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 463/2008

Ședința publică de la 01 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Doina Hârceagă

JUDECĂTOR 2: Eugenia Florescu

JUDECĂTOR 3: Gilica Popescu

Grefier - -

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de debitoarea S prin administrator judiciar G împotriva Sentinței comerciale nr. 1134/C din 03 iulie 2008 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Sibiu în Dosar nr- (nr. în format vechi 9061/2003).

La apelul nominal se prezintă avocat, cu delegație avocațială de substituire a dlui. avocat pentru debitoarea recurentă, lichidatorul judiciar Active prin ec. și avocat, cu împuternicire avocațială în reprezentarea intimatei creditoare Banca Română pentru Dezvoltare- Generale.A - Sucursala S, fiind lipsă restul părților.

Procedura de citare este îndeplinită.

Lichidatorul judiciar prin ec. depune la dosar Raportul nr. 1 pentru perioada 03.07.2008 - 01.10.2008 și învederează că a făcut toate notificările deschiderii procedurii falimentului SC RL. S și nu cunoaște ponderea plăților.

Avocata debitoarei susține că din totalul sumei ce ar fi trebuit să fie achitată către creditoare s-au făcut 2/3 din plăți.

Avocata creditoarei intimate BRD arată că, potrivit planului, din totalul de 113.500 Euro, sumă cu care BRD este înscrisă în tabel, s-au achitat 50.296 Euro până în prezent iar 72.000 Euro reprezintă suma ce trebuia achitată în trimestrul II Mai arată că până la 31.06.2009 ar trebui să fie achitat tot.

Avocata debitoarei susține că nu există un plan.

Instanța pune în vedere lichidatorului judiciar să aducă lămuriri cu privire la plan motiv pentru care lasă cauza spre o nouă strigare.

La reluarea cauzei, se prezintă avocat pentru debitoarea recurentă, lichidatorul judiciar Active prin ec. și avocat pentru intimata creditoare BRD- Generale SA - Sucursala

Lichidatorul judiciar ec. învederează următoarele: la fila 347 din II se propune Planul de reorganizare a S; la fila 464. II se depune un prim plan de distribuție; la fila 564-576.II - la 15.11.2004 se depune planul de reorganizare judiciară; la fila 531 II - Sentința 62/C/19.01.2005 prin care judecătorul sindic a respins planul. Această sentință este atacată de SRL, Curtea de APEL ALBA IULIA prin decizie aprobă planul de reorganizare; la fila 147. III - judecătorul sindic dispune prin Încheierea din 30.06.2005 publicarea planului în Monitorul oficial ulterior; la fila 276 III - administratorul judiciar depune situația creanțelor la 06.04.2006 în cuantum de 582.841 lei; la fila 332-334 III - administratorul social depune o cerere de prelungire a planului pe o perioadă de un an și un plan de distribuire refăcut. Acesta este făcut la 26.09.2006. Mai arată că procedura este începută pe Legea nr. 64/1995 care prevede perioada de 2 ani plus un an cu condiția ca administratorul judiciar să depună cerere. Această cerere a fost făcută de dl. la instanță, cu 18 luni înainte; la fila 258. IV-prin încheierea din 26.20.2006, judecătorul sindic pune în vedere administratorului judiciar să depună planul refăcut care să cuprindă și dobânzile creditului privind creditoarea BRD S; la fila 277. IV- se depune raportul de către administratorul judiciar prin care își exprimă opinia că planul inițial aprobat de Curtea de APEL ALBA IULIA constituie titlu executoriu iar creditoarea în cazul în care constată că nu au fost achitate în totalitate dobânzile are posibilitatea fie să execute silit garanțiile, fie să introducă o nouă cerere de lichidare judiciară a debitoarei; la fila 352. IV - este Încheierea din 24 mai 2007, judecătorul sindic constată votul negativ cu privire la prelungirea planului,pe care l-au dat creditorii și nu s-a discutat despre garanții; În suplimentul. IV - dosarul revine la Curtea de APEL ALBA IULIA pentru soluționarea recursului formulat de SC.; la fila 42-43 - Prin Decizia 415 din sept. 2007 Curtea de Apel admite recursul și constată nulă încheierea atacată, admite cererea de prelungire a planului, fără a menționa pe ce se întemeiază Legea 64/1995 sau legea 86/2006; la fila 611. V - administratorul judiciar G, pentru prima dată, face un raport în care sunt cuprinse creanțele rămase de achitat la 17.04.2008. Nu a găsit la dosar dovada comunicării cu creditorii, aceștia putând ataca planul; la fila 671-673. V - în încheierea din 22.05.2008 se pune în discuție deschiderea procedurii falimentului debitoarei, toți creditorii solicitând acest lucru inclusiv administratorul judiciar

Susține că instanța poate dispune o cercetare a creanțelor, respectiv ce datorează SC și cui, cu tot calculul, garanțiile și cât s-a înregistrat în contabilitate, cât și când au efectuat plățile, susținând că în evidența contabilă nu există vreo dovadă.

Consideră că în această situație rolul procedural al lichidatorului se încheie azi și că părțile trebuie să facă dovada titlurilor.

Avocatul recurentei debitoare arată că administratorul judiciar trebuia să depună la dosar un plan de reorganizare prelungit, pe 4 ani, însă instanța nu i-a pus în vedere acest lucru și susține că, atâta timp cât administratorul judiciar nu și-a făcut datoria, nu este culpa societății. Mai arată că s-au făcut 2/3 din plăți și mai sunt de plată 28.000 Euro.

Părțile declară că nu au alte cereri de formulat, împrejurare față de care Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Avocatul debitoarei recurente solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate cu consecința trimiterii cauzei instanței competente în vederea depunerii planului de reorganizare, susținând că ultima plată s-a efectuat în iulie 2007.

Avocata creditoarei intimate solicită respingerea recursului pentru motivele expuse în concluziile scrise pe care le depune la dosar și le susține oral în fața instanței.

Lichidatorul judiciar lasă la aprecierea instanței judecarea pricinii.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față;

Prin Sentința comercială nr. 1134/C din 3 iulie 2008 judecător sindic desemnat în procedura falimentului debitoarei SC - SRL Saa dmis cererea creditoarei Banca Română pentru Dezvoltare - Generale SA - Sucursala S și dispus în temeiul art. 107 lit. c din Legea nr. 85/2006 începerea procedurii falimentului debitoarei desemnând ca lichidator pe Active prin ec..

Pentru a hotărî în acest mod, judecătorul sindic a reținut și motivat în esență că prin Sentința comercială nr. 83/C/2004 pronunțată în Dosar nr- al Tribunalului Sibius -a deschis procedura reorganizării judiciare a debitoarei iar prin Decizia comercială nr. 415/2007 a Curții de APEL ALBA IULIAs -a încuviințat varianta de plan pe care debitoarea l-a propus, însă, potrivit cererii creditoarei BRD- Generale - Sucursala S, nu a respectat planul propus, astfel că cererea acestei creditoare privind intrarea debitoarei în procedura falimentului este întemeiată, fiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 107 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006.

Împotriva sentinței a declarat recurs în termen motivat societatea debitoare solicitând modificarea sentinței atacate în sensul trimiterii cauzei judecătorului sindic în vederea continuării planului de reorganizare.

În dezvoltarea motivelor de recurs susține în esență că sentința atacată este nelegală și netemeinică, bazată pe o interpretare și aplicare greșită a dispozițiilor Legii nr. 85/2006.

În concret, arată că soluția judecătorului sindic nu este motivată ci practic, s-au trecut în revistă, în considerente, doar deciziile pronunțate de către judecătorul sindic și instanța de control judiciar anterior prezentei soluții.

În realitate, Curtea de APEL ALBA IULIAa aprobat cererea cu privire la prelungirea planului de reorganizare a societății debitoare conform raportului întocmit de lichidatorul judiciar și acordului creditorilor astfel că în mod greșit judecătorul sindic a dispus începerea procedurii falimentului societății debitoare, susține recurenta.

Concluzionează că, judecătorul sindic a greșit și prin aceea că a ignorat dispozițiile Deciziei comerciale nr. 415 din 19 septembrie 2007 Curții de APEL ALBA IULIA, care era obligatorie conform dispozițiilor art. 315 alin.2 Cpc în contextul în care majoritatea creditorilor au opinat în sensul continuării procedurii reorganizării societății debitoare și nicidecum deschiderea procedurii falimentului.

În drept au fost invocate prevederile Legii nr. 85/2006; art. 304, 304 indice 1 și 312 Cpc.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu, în raport de dispozițiile art. 304, 304 indice 1 și 306 Cpc se constată că sentința atacată este netemeinică și nelegală.

Recursul debitoarei este fondat urmând a fi admis potrivit considerentelor ce se vor expune.

Rezultă din actele de la dosar că prin Decizia comercială nr. 323 din 30 martie 2005 Curtea de APEL ALBA IULIA, ca urmare a admiterii recursului declarat de debitoare împotriva Sentinței comerciale nr. 62 din 19 ianuarie 2005, modificat sentința atacată în sensul că a încuviințat ca reorganizarea debitoarei să se facă în acord cu planul propus de debitoare la termenul din 18 martie 2004, filele 564-566 în Dosar nr. 9061/2003 al Tribunalului Sibiu.

Prin urmare, planul de reorganizare a societății debitoare a fost aprobat irevocabil de Curtea de APEL ALBA IULIA prin Decizia nr. 323/2005.

Planul este în derulare dovadă că peste 2/3 din creanța BRD cum și alte creanțe au fost achitate de către societatea debitoare potrivit planului, fapt confirmat și de către lichidatorul judiciar.

În atari condiții, soluția judecătorului sindic de aprobare a cererii formulată de creditoarea BRD și dispunerii începerii procedurii falimentului societății debitoare este nelegală în contradicție flagrantă cu dispozițiile Legii nr. 64/1995 art. 92 și următorii incidenți speței de față funcție de data deschiderii procedurii și în raport de care scopul urmărit de legiuitor este acela a redresării activității debitorului și nicidecum închiderea activității.

Așa fiind, în baza art. 312 Cpc recursul societății debitoare se va admite ca întemeiat iar hotărârea atacată va fi modificată în tot în sensul că se va respinge cererea creditoarei BRD- Generale SA - Sucursala S pentru începerea procedurii falimentului debitoarei.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Admite recursul formulat de debitoarea SC SRL prin administrator judiciar G împotriva sentinței comerciale nr. 1134/C/3.07.2008 și în consecință:

Modifică în tot hotărârea atacată în sensul că respinge cererea formulată de creditoarea Banca Română pentru Dezvoltare - Generale SA - Sucursala S pentru începerea procedurii falimentului debitoarei SC - SRL

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 1.10.2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.

Tehnored.

Ex.2/13.11.2008

Jud fond

Președinte:Doina Hârceagă
Judecători:Doina Hârceagă, Eugenia Florescu, Gilica Popescu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 463/2008. Curtea de Apel Alba Iulia