Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 679/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 679/2009

Ședința publică din 17 februarie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Danusia Pușcașu

JUDECĂTOR 2: Axente Irinel Andrei

JUDECĂTOR 3: Claudia

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de debitoarea SC împotriva sentinței civile nr. 4395 din 16 decembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, în contradictoriu cu intimații DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M, LICHIDATOR AL SC, și, având ca obiect procedura insolvenței autorizare executare silită.

La apelul nominal se prezintă în reprezentarea intiumaților, doamna avocat, din Baroul Hunedoara cu împuternicirea avocațială depusă la dosar, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul nu este timbrat cu taxa judiciară de timbru în valoare de 19,5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că s-a înregistrat la dosar în data de 10 februarie 2009, întâmpinare din partea intimatelor, și, prin care solicită respingerera recursului ca nefondat și admiterea recursului declarat de acestea, cu consecința modificării în parte a hotărârii atacate în sensul autorizării executării silite doar împotriva asociaților G, și.

La data de 16 februarie 2009 s-a înregistrat la dosar, la filele 19-22, un set de înscrisuri din partea recurentei, la care este anexată chitanța seria - nr. - din 6 februarie 2009 prin care se face dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 20 lei și timbru judiciar în valoare de 0,5 lei.

De asemenea la data de 16 februarie 2009 s-a înregistrat la dosar un set de înscrisuri din partea intimatelor, și, depuse la filele 23-32.

Reprezentanta intimatelor, ca urmare a întâmpinării depuse la dosar de către acestea, în baza art. 316, art. 293 al. 1 cod procedură civilă, formulează cerere de aderare la recursul declarat de debitoarea SC, motivele de recurs fiind cuprinse în întâmpinare.

Curtea, după deliberare, având în vedere că recursul a fost declarat de debitoarea SC, iar prin sentința civilă nr. 4395/2008 s-a admis cererea administratorului judiciar desemnat pentru falimentul debitoarei și în consecință s-a autorizat executarea silită împotriva pârâților în calitatea lor de asociați ai acesteia, invocă din oficiu, excepția lipsei calității procesuale active a SC.

Reprezentanta intimatelor lasă la aprecierea instanței excepția invocată, iar pe fond își menține cererea de aderare la recursul declarat de debitoarea SC.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 4395 din 16 decembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureșs -a admis cererea administratorului judiciar desemnat pentru falimentul debitoarea -, în dosarul nr- și în consecință:

S-a autorizat executarea silită împotriva pârâților G, și, în calitate de asociați la -.

În motivare se arată că, prin cererea înregistrată la data de 18.11.2008, lichidatorul judiciar, desemnat pentru falimentul debitoarei -, în dosar nr-, a solicitat în temeiul dispozițiilor art.126 din Legea nr.85/2006, admiterea cererii de autorizare a executării silite împotriva asociaților G, și.

În motivarea cererii s-a arătat că prin sentința civilă nr.980/29.03.2007 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr-, s-a deschis procedura simplificată și s-a dispus începerea procedurii falimentului împotriva debitoarei -

Lichidatorul a notificat societatea falită și a luat legătura telefonic cu administratorii societății pentru a depune actele prevăzute e lege și pentru a identificare eventualele bunuri din averea societății. Până la data prezentei actele nu au fost depuse, iar bunuri în averea debitoarei nu au fost identificate. Având în vedere că actele societății nu au fost depuse, se prezumă faptul că acestea nu există și că totodată în averea debitoarei nu există bunuri. Chiar dacă în patrimoniul debitoarei ar fi identificate bunuri, acestea ar fi insuficiente pentru plata creanțelor înscrise în tabelul definitiv, creanțe care sunt în valoare de 48.951,37 lei.

Examinând cererea, în raport de dispozițiile Legii 85/2006, judecătorul sindic a constat că este întemeiată, și a dat eficiență dispozițiilor art.126 din Legea nr.85/2006.

Împotriva sentinței formulat recurs SC, solicitând admiterea recursului, soluțiile pronunțate de Tribunalul Maramureș fiind nelegale și netemeinice.

În motivarea recursului se arată că procesul decurs cu nerespecarea prevederilor legale prevăzute de art.86 alin. 1 Cod proc.civ. respectiv alin. 2 și 3.

S-a arătat că debitul datorat de societatea debitoare nu este real, iar executarea silită este nelegală și netemeinică cu privire la pârâtele, și acțiunile acestora provenind în urma decesului soțului, respectiv tatăl lor,.

Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâtele, și solicită respingerea recursului M, admiterea recursului lor, modificarea în parte a sentinței nr. 4395/16.12.2008 în sensul autorizării executării silite doar împotriva asociaților G, și.

Intimatele, prin întâmpinare, arată că, calitatea de asociat al debitoarei a avut- soțul lor, respectiv tatăl, decedat în 1997, moment în care s-a trecut automat către intimate cota parte de participare pe care o deținea în societate antecesorul lor.

Deoarece acestea și-au manifestat voința de a se retrage din societate și de ceda părțile sociale către ceilalți asociați, au intervenit în acest sens o Hotărâre AGA și acte adiționale, care însă nu au fost depuse la Au fost de bună credință și nu au participat în nici un fel la administrarea societății, la conducerea sau administrarea acesteia.

Examinând recursul, instanța constată următoarele:

Prin sentința recurată s- admis cererea administratorului judiciar a debitoarei și s-a autorizat executarea silită a pârâților în calitate de asociați ai debitoarei.

Raportat la faptul că autorizarea executării silite vizează pârâții persoane fizice, în calitate de asociați ai debitoarei și că cererea administratorului judiciar s-a judecat în contradictoriu cu aceștia, calitate de formula recurs împotriva sentinței, o aveau pârâții și nu debitoarea, astfel că aceasta nu are calitate procesuală activă de formula recurs.

Pârâtele solicită admiterea recursului lor și respingerea recursului formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice, dar se constată că Direcția Generală a Finanțelor Publice nu formulat recurs, după cum pârâtele la rândul lor, nu au formulat recurs, ci doar întâmpinare.

Cererea de aderare la recurs este inadmisibilă.

Astfel potrivit art.293(1)Cod proc.civ. " în caz de coparticipare procesuală intimatul este în drept, chiar după îndeplinirea termenului de apel să adere la apelul făcut de partea potrivnică", prevedere care nu se regăsește în dispozițiile legale care reglementează calea de atac a recursului, prevedere care nu poate fi extinsă și în ceea ce privește recursul.

Pentru considerentele sus arătate, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale active recurentei debitoare în formularea recursului și în baza art.312(1) Cod proc.civ. va respinge recursul debitoarei.

Se va respinge ca inadmisibilă cererea de aderare la recurs formulată de, .

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția lipsei calității procesuale active a recurentei SC.

Respinge recursul declarat de debitoarea împotriva sentinței civile nr. 4395 din 16 decembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului pe care o menține în întregime.

Respinge ca inadmisibilă cererea de aderare la recurs formulată de, .

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 17 februarie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - -

Red. dact. GC

3 ex/13.03.2009

Jud.primă instanță:

Președinte:Danusia Pușcașu
Judecători:Danusia Pușcașu, Axente Irinel Andrei, Claudia

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 679/2009. Curtea de Apel Cluj