Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 75/2010. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 75
Ședința publică de la 01 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cipriana Poiană
JUDECĂTOR 2: Geta Sandu
JUDECĂTOR 3: Camelia Gheorghiu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei Faliment privind pe recurent " " și pe intimat DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE I, lichidator LD EXPERT GRUP, având ca obiect procedura insolvenței, recurs formulat împotriva sentinței comerciale numărul 562/S din 3 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă d-na cons.jr. pentru administratorul judiciar.
celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:
- recurs la al 2-lea termen, acordat pentru a se cita recurenta și la adresa furnizată de I, pentru a se face dovada timbrării recursului și pentru a se comunica intimatei creditoare un exemplar după motivele de recurs;
- recurs netimbrat;
- intimata creditoare a transmis prin fax întîmpinarea formulată în cauză, iar administratorul judiciar a transmis prin fax adresa nr. 97//28.01.2010 prin care solicită aprobarea decontului de cheltuieli, după care
D-na cons.jr. depune la dosar delegația emisă de administratorul judiciar sub nr. 744/LD/29.01.2010 și originalul cererii de aprobare a decontului de cheltuieli, după care
Din oficiu instanța invocă și pune în discuția părților excepția de netimbrare a recursului formulat de debitoarea " " împotriva sentinței comerciale nr. 562/S/3.11.2009 a Tribunalului Iași - judecător sindic.
D-na cons.jr. pune concluzii de anulare a recursului ca netimbrat.
Instanța rămîne în pronunțare pe excepția de netimbrare a recursului de față.
Ulterior deliberării
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
Prin cererea înregistrată la ribunalul Iași sub nr-, creditoarea Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Ias olicitat deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea " " pentru suma de 58.314 lei, reprezentând taxe vamale, accesorii din taxe vamale, TVA, accesorii din TVA, comisioane vamale, accesorii din comision, accize, accesorii din accize, penalități și cheltuieli de executare silită.
Prin întîmpinare, debitoarea a contestat caracterul cert al creanței și a solicitat respingerea cererii.
Prin sentința comercială nr. 562/S/3 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic se dispune:
Se respinge excepția necompetenței materiale a Tribunalului Iași - judecător sindic, invocată de creditorul Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale I ca fiind lipsită de obiect.
Admite cererea formulată de creditorul Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale I avînd ca obiect deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea, cu sediul declarat în I,-, -.1,.3, avînd număr de ordine în Registrul Comerțului J- și cod unic de înregistrare -.
În temeiul art. 33 alin. 6 din legea privind procedura insolvenței dispune deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitorului, cu sediul declarat în I,-, -.1,.3, avînd număr de ordine în Registrul Comerțului J- și cod unic de înregistrare -.
În temeiul art. 34 din Legea privind procedura insolvenței numește în calitate de administrator judiciar provizoriu pe LD EXPERT GRUP, cu sediul social declarat în H,-, jud. V, număr de înregistrare în Registrul societăților profesionale - 0150, pînă la confirmarea ori, după caz, înlocuirea sa de către adunarea creditorilor în condițiile art. 19 din lege.
În lipsa unei convenții încheiate cu creditorii majoritari, administratorul judiciar va fi retribuit pe baza deconturilor aprobate de judecătorul sindic.
În temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenței dispune notificarea deschiderii procedurii tuturor creditorilor menționați în lista depusă de debitor în conformitate cu art. 28 (1) lit. c) ori, după caz, în condițiile art. 32 (2), debitorului și oficiului registrului comerțului, conform prevederilor Codului d e procedură civilă și publicarea notificării, pe cheltuiala averii debitorului, într-un ziar de largă circulație și în Buletinul procedurilor de insolvență.
în vedere debitorului să predea pînă la data de 15 noiembrie 2009 actele prevăzute de art. 28 (1) din lege administratorului judiciar.
Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de creanțe 5 ianuarie 2010.
Fixează termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la 5 februarie 2010.
Fixează termen pentru depunerea eventualelor contestații la 20 februarie 2010.
Fixează termenul pentru soluționarea eventualelor contestații la 2 martie 2010, ora 11, și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 5 martie 2010.
Fixează data primei ședințe a adunării creditorilor la data de 8 februarie 2010, în locația ce va fi stabilită de administratorul judiciar și dispune convocarea creditorilor debitorului pentru alegea comitetului creditorilor, desemnarea președintelui acestuia, confirmarea sau înlocuirea administratorului judiciar desemnat provizoriu și stabilirea remunerației acestuia precum și a oricăror alte aspecte necesare derulării procedurii.
Dispune trimiterea notificărilor către debitor, către toți creditorii debitorului, către instanțele judecătorești în a căror jurisdicție se află sediul debitorului declarat la registrul comerțului și tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi, de către administratorul judiciar.
Administratorul judiciar va întocmi și va supune judecătorului sindic, pînă la data de 3 decembrie 2009 raportul prevăzut de dispozițiile art. 54 din lege, pînă la data de 4 ianuarie 2010 raportul prevăzut de dispozițiile art. 59 asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă și a existenței premiselor angajării răspunderii acestora în condițiile art. 138, precum și celelalte situații incidente, iar lunar cîte un raport cuprinzînd descrierea modului în care și-a îndeplinit atribuțiile, justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului, precum și măsuri concrete privind desfășurarea procedurii.
În temeiul art. din Legea privind procedura insolvenței dispune deschiderea de către debitor a unii cont bancar la o unitate bancară de pe raza municipiului I, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii. În caz de neîndeplinire a atribuției, contul va fi deschis de administratorul judiciar.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut următoarele:
Debitorul figurează ca parte într-un raport de drept fiscal, creditorul avînd împotriva acestuia o creanță certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile și într-un cuantum ce depășește valoarea prag impusă de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006, dovedită cu titlurile executorii anexate.
În lipsa documentelor care să-i ateste posibilitatea de a achita creanța invocată de creditor și față de disp. art. 3 pct. 1 lit. a din. 85/2006, judecătorul sindic apreciază că debitorul este prezumat în insolvență. Temeiul cererii creditorului îl constituie patru acte constatatoare privind taxele vamale și alte drepturi cuvenite bugetului de stat, înscrisuri care, potrivit OG nr. 92/2003, constituie titluri executorii.
Procedura de contestare a actelor constatatoare este cea specială, respectiv cea instituită de legea 554/2004, a contenciosului administrativ. Debitorul nu a făcut dovada contestării celor patru acte administrative, iar susținerile sale privind anularea titlurilor de creanță în urma soluționării litigiilor avînd ca obiect anulare proces verbal se dovedesc a fi eronate. Astfel, debitorul confundă actele constatatoare invocate de creditor cu procesele verbale întocmite de aceeași instituție publică. Deși procesele verbale invocate au valoarea de acte constatatoare ale unei contravenții în legătură cu aceleași importuri ce au făcut obiectul verificărilor și constatărilor din actele depuse în susținerea creanței, anularea acestora nu duce la anularea actelor constatatoare.
Cum debitorul nu a uzat procedura de contestare a titlurilor executorii fiscale (act constatator 429, 430 din 20.06.2005; 774 din 30.10.2005; 111 din 9.02.2005) instituită de codul d e procedură fiscală, ci doar de procedura de contestare a proceselor verbale de contravenție (260, 261, 23547/19.02.2005), procese verbale ce nu au fost invocate ca temei al creanței de către creditor, instanța constatînd că sunt îndeplinite condițiile legii admite cererea creditorului și deschide procedura generală a insolvenței față de debitor ca unică măsură viabilă în vederea acoperirii creanțelor, dispunînd și celelalte măsuri necesare începerii procedurii și stabilind termenele limită reglementate de dispozițiile legale.
La desemnarea administratorului judiciar provizoriu, judecătorul sindic a avut în vedere disponibilitatea de timp și de resurse umane precum și experiența generală sau specifică necesare preluării dosarului și bunei administrări a cazului de către practicienii în insolvență care și-au depus oferte la dosar.
În cadrul procedurii, administratorul judiciar va notifica și va verifica și creanța creditorului titular al cererii introductive sub aspectul cuantumului acesteia, raportat la înscrisurile deținute și evidențele contabile ale debitoarei, cu respectarea dispozițiilor art. 66 și 67 din lege și va depune raportul prevăzut de art. 54 din Legea nr. 85/2006.
În temeiul disp.art. 62 din. 85/2006, judecătorul sindic va fixa termenul de verificare, întocmire și afișare a tabelului preliminar al creanțelor, cel pentru soluționarea eventualelor contestații precum și data primei ședințe a adunării creditorilor, dispunînd convocarea creditorilor debitorului pentru alegea comitetului creditorilor, desemnarea președintelui acestuia, desemnarea/confirmarea administratorului judiciar și stabilirea remunerației acestuia precum și a oricăror altor aspecte necesare derulării procedurii. De asemenea, se va dispune toate măsurile necesare desfășurării în condiții optime a procedurii astfel declanșate.
Debitoarea " " a declarat recurs împotriva sentinței comerciale nr. 562/S/2009 pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic, cererea de recurs nefiind timbrată.
La termenul din 1 februarie 2010 instanța a invocat, din oficiu, excepția netimbrării recursului. Recursul declarat nu a fost timbrat cu 60 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
Conform Hotărîrii nr. 797 din 14 iulie 2005 și potrivit nr.OUG 212 din 14.12.2008, a art. 6 lit. "c" din Legea nr. 146/1997 și a art. 11 din aceeași lege, cererile pentru exercitarea căilor de atac se timbrează cu 50% din taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabilă în bani, soluționată de prima instanță. Prin articolul 3 din nr.OUG 32 din 18 august 1995 au fost stabilite valorile timbrului judiciar pentru acțiunile în justiție și căile de atac formulate.
Potrivit textelor citate, recurenta " " a fost legal citată pentru termenul din 1.02.2010, cu mențiunea timbrării recursului cu 60 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
În principiu, taxele de timbru se plătesc anticipat astfel încît, la primirea cererii se cere părții să facă dovada plății în întregime a taxelor datorate. Se poate amîna plata taxelor de timbru, conform prevederilor art. 20 (2) din Legea nr. 146/1997, pînă la primul termen de judecată.
În conformitate cu prevederile art. 20 (3) din Legea nr. 146/1997, neîndeplinirea obligației de plată pînă la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
Faptul că recurentul, legal citat cu mențiunea timbrării, nu a respectat această cerință legală referitoare la achitarea taxei de timbru indiferent din ce motive și de a nu fi pus la dosar scutirea pentru plata acestei taxe, constituie motiv pentru anularea ca netimbrată a cererii de recurs fără a mai fi analizate criticile aduse hotărîrii.
În consecință, în conformitate legale menționate, urmează a se anula ca netimbrat recursul declarat de debitoarea " "
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Anulează ca netimbrat recursul formulat de " " împotriva sentinței comerciale nr. 562/S, pronunțată la 3.11.2009 de Tribunalul Iași - judecător sindic, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 01 Februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier,
- -
Red.
Tehnored. /2 ex.
Tribunalul Iași - judecător sindic:
Președinte:Cipriana PoianăJudecători:Cipriana Poiană, Geta Sandu, Camelia Gheorghiu
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|