Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 812/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 812/2009

Ședința publică de la 28 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Olimpia Maria Stânga

JUDECĂTOR 2: Ioan Cibu

JUDECĂTOR 3: Gilica

Grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâtul împotriva Sentinței comerciale nr. 844/C din 27 mai 2009 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Sibiu în dosar nr- (nr. în format vechi 2935/2006).

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat pentru pârâtul recurent, fiind lipsă creditoarea intimată

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se constată că la dosar s-a depus întâmpinare, în copie fax și original, din partea creditoarei intimate.

Instanța comunică avocatului pârâtului recurent un exemplar al întâmpinării.

Avocatul pârâtului recurent depune la dosar chitanța în sumă de 40 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar mobil în valoare de 5 lei. Arată că a studiat întâmpinarea și nu solită termen pentru studiul acesteia.

Nefiind alte cereri de formulat, curtea constată cauza în stare de judecare și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Avocatul pârâtului recurent solicită admiterea recursului și casarea Sentinței nr. 855/C/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu. Susține în fața instanței motivele de recurs și arată că, indiferent de textul legal, art. 137 din Legea nr. 64/1995 sau art. 138 din Legea nr. 85/2006 invocat de intimată în întâmpinare, pârâtul nu se face vinovat de săvârșirea vreuneia din aceste fapte. Solicită cheltuieli de judecată, conform chitanței pe care o depune la dosar.

CURTEA DE APEL

În deliberare asupra recursului de față se constată că prin Sentința comercială nr. 844/C/27 mai 2009 fost admisă cererea formulată de lichidatorul judiciar lichidatorul judiciar S în contradictoriu cu debitorul SC SRL Dumbrăveni și creditorii: Direcția Generală a Finanțelor Publice S, Primăria Dumbrăveni, SC Finance SA C, SC SRL Târnăveni, SC SRL, SC & SRL Dumbrăveni, SC România SRL C N, SC Credit SA și SC SRL

În temeiul art. 115 din Legea 64/1995 modificată prin OG nr. 38/62 aprobată prin Legea nr. 82/2003 a fost aprobat raportul final de lichidare și bilanțul general al debitorului SC SRL Dumbrăveni, aflat în procedura falimentului.

A fost respinsă cererea de antrenare a răspunderii administratorului social al falitei T, formulată de lichidatorul judiciar.

A fost admisă în parte cererea de antrenare a răspunderii administratorului social al falitei, T, formulată de creditorul Direcția Generală a Finanțelor Publice

A fost obligat administratorul social al falitei, T, la plata sumei de 37.877 lei reprezentând pasiv neacoperit, către creditoarea

În temeiul art. 131 alin. 2 din Legea nr. 64/1995 modificată s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitorului SC SRL Dumbrăveni și radierea debitorului din Registrul Comerțului.

Pentru a pronunța această sentință judecătorul sindic a reținut cele de mai jos.

Prin Sentința civilă nr. 1070/12.06.2006, la cererea debitorului SC SRL Dumbrăveni, s-a deschis procedura falimentului pentru o creanță neacoperită de 365.558 lei.

La data de 2.10.2007, s-a întocmit tabelul definitiv al creanțelor falitei, rezultând o creanță de 191.115,35 lei.

Prin raportul nr. 533/18.12.2006, lichidatorul judiciar a reținut "că debitorul a plătit anumite sume fără documente justificative și fără ca acestea să fie evidențiate în evidența contabilă prin documente legal întocmite în activul societății, considerăm că administratorul social a contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență - parțial - prin fapte ce se pot încadra în prevederile art. 138 alin. 1 lit. e din Legea 85/2006".

În raportul din 12.03.2007, lichidatorul judiciar a reținut că în cont 409 furnizori - debitori este înregistrată suma de 41.328,27 lei pentru care nu există documente justificative, iar în contul 411 clienți, apare înregistrat clientul Auto cu un sold de 17.130,65 lei reprezentând c/val facturi care nu apare pe sitt.ul astfel că suma nu poate fi recuperată din lipsa informațiilor, vinovat de acest lucru făcându-se administratorul social, care a înstrăinat bunuri din activul societății fără să ia măsurile legale necesare recuperării acestora.

De asemenea, lichidatorul a reținut că falita a avut în derulare un contract de leasing cu SC Leasing SRL, care nu a fost înregistrat în evidența contabilă.

Lichidatorul judiciar a concluzionat că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 138 lit. a, d și e din Legea 85/2006, propunând comitetului creditorilor ales în adunarea creditorilor și aprobat de judecătorul sindic prin încheierea de ședință din 22.01.2007 să formuleze acțiuni în răspundere împotriva administratorului social al falitei -.

La data de 17.09.2007, lichidatorul judiciar a formulat cerere de antrenare a răspunderii (fila 202) împotriva administratorului social al falitei, pentru activul neacoperit de 147.171,35 lei, pentru săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 alin. 1 și alin. 4; art. 11 alin. 1 lit. g din Legea 85/2006- cerere completată la data de 19.11.2007.

La cererea pârâtului, în cauză s-a efectuat o expertiză contabilă cu obiectivele stabilite prin încheierea din 17.12.2007.

Expertiza a reținut că, falita a avut în derulare 5 contracte de leasing care nu au fost înregistrate în contul 167 - alte împrumuturi și datorii similare, fiind tratate în contabilitate ca și contracte de leasing operaționale.

Din aceste contracte, două au fost cesionate către SC SRL, expertiza reținând că valoarea totală achitată, de 34.130 Euro ar trebui recuperată de falită, reținând că prin aceste contracte de cesionare s-au folosit creditele SC SRL în interesul personal al administratorului social sau al altei persoane.

Expertul G, desemnat de pârât, a considerat că cesionarea contractelor de leasing s-a efectuat cu acordul și confirmarea finanțatorului astfel încât debitoarea nu mai poate fi obligată și la daune interese. Conform art. 15 alin. 1 din nr.OG 51/2007, în cazul în care utilizatorul nu execută obligația de plată a ratei de leasing, finanțatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar utilizatorul are obligația să restituie bunul și să plătească ratele scadente, cu daune interese.

În suplimentul la raportul de expertiză, expertul a reținut că bunurile din contractul de leasing nu aparțineau SC SRL, iar cesionarea făcându-se cu acordul finanțatorului oricărei persoane, administratorul social ar fi putut opta pentru o pretenție pecuniară pentru ratele achitate anterior cesionării.

În raportul de expertiză și suplimentul de expertiză, expertul a reținut că în contul 411, în iunie 2006, figurează suma de 45.313,12 lei și suma de 17.130,65 lei pentru clientul Auto - care nu figurează în baza de date ANAF, reținând conform art. 74 din Legea 31/1990 că administratorul social era obligat să completeze facturile fiscale cu date de identificare absolut necesare pentru recuperarea creanței, concluzionând că pentru avansurile și plățile nerecuperate în sumă de 58.458,92 lei (17.130,65 lei cont 411 și 41.328,27 lei cont 409) se face vinovat administratorul social, sume care ar fi diminuat creanțele falitei.

Prin raportul nr. 21/21.01.2009, lichidatorul judiciar informează că în contul debitorului, din executările efectuate s-a obținut suma de 22.259,40 lei, care, prin planul de distribuire urmează a fi distribuită astfel: 13.627 lei cheltuieli de procedură și 8.632 lei creditorului

Prin încheierea din 5.05.2009 s-a aprobat planul de distribuire propus de lichidator.

La data de 21.01.2009, lichidatorul judiciar a întocmit raportul final și bilanțul de lichidare, comunicat la data de 21.01.2009 tuturor creditorilor.

Din raportul final a rezultat că, la data deschiderii procedurii existau creanțe de recuperat astfel: cont 409 furnizori - debitori 41.328.27 lei, reprezentând plăți efectuate de debitor pe bază de ordin de plată, bilete la ordin CEC către diverse persoane juridice fără ca acestea să aibă justificare prin documente justificative, iar administratorul social nu a putut să lămurească natura plăților; în contul 411 clienți - un sold de 39.655 lei, din care s-a recuperat 2044,40 lei de la SC SS SRL Tg. M, s-au stornat facturile către SC SRL în valoare de 18.849,60 lei întrucât marfa livrată de debitoare a fost necorespunzătoare; s-a obținut titlu executoriu împotriva SC SRL P pentru suma de 1630,59 lei, care nu a putut fi executat întrucât prin sentința civilă nr. 983/19.09.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, s-a închis procedura falimentului împotriva acestui client și suma de 17,130,65 lei pentru clientul SC Auto SRL O S, dar care nu a putut fi urmăriră întrucât din datele de pe avize și facturi aceasta nu a putut fi identificată ca persoană juridică înregistrată la Ministerul Finanțelor.

Aceste creanțe sunt reținute ca un prejudiciu pentru societate și de către expertul desemnat în cauză.

La data de 30.03.2009 creditorul Saf ormulat cerere de antrenare a răspunderii administratorului social al debitoarei, pentru acoperirea pasivului neacoperit de 46.509 lei, cu care a fost înscris în tabelul definitiv consolidat, pentru săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit. a,d și e din Legea 85/2006, acțiune precizată la suma de 37.877 lei, prin concluzii scrise.

Având în vedere data deschiderii procedurii, 12.06.2006, s-a constatat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 64/1995 modificată și completată.

Potrivit art. 124 și 137 din lege, judecătorul sindic poate să dispună ca o parte din pasivul debitorului, persoană juridică ajunsă în stare de insolvență, să fie suportate de către membrii organelor de conducere în situația săvârșirii faptelor prevăzute la lit. a - Față de dispozițiile Legii 85/2006 art. 138, cererea de antrenare se formulează de lichidatorul judiciar, iar potrivit dispozițiilor Legii 64/1995 cererea de antrenare a răspunderii se formulează de către creditori.

Astfel, cererea de antrenare fiind formulată de lichidatorul judiciar, a fost respinsă ca fiind făcută de o persoană care nu are calitate.

Asupra cererii de antrenare a răspunderii formulată de creditoarea S, aceasta a fost admisă în parte pentru suma de 37.877 lei, întrucât așa cum s-a reținut și în raportul de expertiză și cum a reținut și lichidatorul judiciar, sumele reflectate în contul 409 în valoare de 41.328,27 lei nu sunt justificate prin documente legale, încălcându-se prevederile art. 6 alin. 1 din Legea 82/2003 conform cărora "orice operațiuni economico - financiare se consemnează în momentul efectuării prin documente justificative", iar în ce privește suma de 17.130,65 lei privind clientul Auto SRL, pentru lipsa elementelor de identificare din facturi, din culpa administratorului social, nu s-a putut efectua urmărirea creanței diminuându-se patrimoniul societății în detrimentul creditorilor.

Pentru aceste motive, reținându-se în sarcina administratorului social al falitei, săvârșirea faptelor prevăzute de art. 137 lit. a din Legea 64/1995 prin aceea că a folosit bunurile societății în folosul unei alte persoane - cele înregistrate în cont 409 și 411 evidențiate de expertiză, cererea de antrenare a răspunderii formulată de creditorul Saf ost admisă în parte pentru suma de 37.877 lei.

Conform art. 115 din Legea 64/1995, s-a aprobat raportul final și bilanțul general al debitorului SC SRL Dumbrăveni și conform art. 131 alin. 2 din lege s-a închis procedura falimentului societății.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul care în motivele de recurs arată că, deși a respins cererea de antrenare a răspunderii formulată de lichidatorul judiciar ca fiind promovată de o persoană fără calitate, nu înțelege de ce instanța a admis în parte cererea de antrenare a răspunderii administratorului formulată de DGFP Susține că din motivarea instanței nu rezultă în niciun mod, în ce fel administratorul social a folosit bunurile societății în folosul unei alte persoane.

Susține că nu a ținut o contabilitate fictivă și nu a făcut să dispară vreunul din documentele contabile ale societății, iar activul SC nu a fost deturnat sau ascuns. Arată că nici din expertiză și nici din alte probe de la dosar nu rezultă dacă exista vreun prejudiciu cauzat în mod nemijlocit și, dacă există, care ar fi cuantumul exact al acestuia.

În drept se invocă prevederile art. 8 din Legea nr. 64/1995 ca și dispozițiile art. 299 și următorii din Codul d e procedură civilă.

Recursul este legal timbrat.

Analizând recursul de față prin prisma motivelor de recurs și din oficiu, curtea constată că recursul este neîntemeiat.

Așa cum s-a arătat în considerentele atacate, cererea de antrenare a răspunderii formulată de lichidatorul judiciar a fost respinsă deoarece, potrivit Legii nr. 64/1995 aplicabilă speței, calitatea procesuală activă în formularea cererii pentru angajarea răspunderii aparține creditorilor și nu lichidatorului judiciar, așa cum se întâmplă sub imperiul Legii nr. 85/2006.

Motivul pentru care s-a dispus atragerea răspunderii numai pentru o parte din suma totală, ca fiind pasivul neacoperit,este acela că o parte din sumă a fost achitată rămânând de recuperat doar suma de 3.887 lei.

În mod corect judecătorul sindic a apreciat că prin sustragerea de la depunerea documentelor prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006 și nedepunerea declarațiilor și a bilanțurilor contabile s-a urmărit practic ascunderea activului societății și folosirea bunurilor acesteia în interes propriu și că potrivit art. 73 alin. 1 din Legea nr. 31/1990,administratorul social este răspunzător pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere. Administratorul social are obligația legală de a depune situațiile financiare la organele financiare în termenele prevăzute de lege, iar un exemplar al situației financiare anuale trebuie depus la Oficiul Registrului Comerțului. Neținerea evidenței contabile în principiu nu este o activitate producătoare de prejudicii, ea poate ocaziona starea de insolvabilitate, fiind asociată cu ascunderea unor părți din active, însușirea de fonduri bănești, întârzierea în plata unor creanțe, fapt care generează dobânzi și penalități. Astfel, prejudiciul este dovedit deoarece administratorul, prin fapta sa ilicită cauzează starea de insolvență a debitorului, întrucât lipsa de interesa acestuia în desfășurarea activității este dovedită de neținerea evidenței contabile la zi prin neîntocmirea și înregistrarea declarațiilor fiscale și a situațiile financiare.

Mai mult decât atât, suma de 17.130,65 lei nu a putut fi recuperată de la debitorul SC Auto SRL deoarece din culpa administratorului lipseau elementele de identificare din facturi, patrimoniul falitei fiind diminuat.

Judecătorul sindic a avut în considerare concluziile raportului de expertiză care arată că sumele reflectate în contul 909 în valoare de 41.328,27 lei nu sunt justificate prin documente legale, încălcându-se prevederile art. 6 alin. 1 din Legea nr. 82/2003 care impun reflectarea oricăror operațiuni economico-financiare în documente justificative, apreciind că sunt îndeplinite cerințele art. 137 lit. a din Legea nr. 64/1995, fostul administrator folosind bunurile societății în folosul unei alte persoane, referindu-se la cele din contul 409 și 411 evidențiate și în expertiză.

Se constată, astfel, că sunt îndeplinite și cerințele răspunderii civile delictuale speciale,în speță existând un prejudiciu, suma de 37.877 lei, o faptă ilicită, deconturile nelegale cu alte societăți pe care le deținea (SC SRL), existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu precum și a vinovăției celui care a cauzat prejudiciu, ceea ce a dus la efectuarea unor decontări ilegale cu alte societăți, făcute cu intenția de a folosi banii falitei.

În mod corect a reținut, de asemenea, judecătorul sindic că suma de 17.130,65 lei nu a putut fi recuperată de la debitorul SC Auto SRL deoarece din vina administratorului lipseau elementele de identificare din facturi, patrimoniul debitoarei fiind diminuat.

În considerarea celor de mai sus, în temeiul art.312 pr.civ. va fi respins recursul pârâtului și va fi menținută hotărârea atacată ca legală și temeinică.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Respinge recursul declarat de către pârâtul împotriva sentinței nr. 844/C/27.05.2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Sibiu.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 28.10.2009.

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Judecător,

-

Grefier,

Red.

Th.

Ex.4/10.12.2009

Jud fond

Președinte:Olimpia Maria Stânga
Judecători:Olimpia Maria Stânga, Ioan Cibu, Gilica

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 812/2009. Curtea de Apel Alba Iulia