Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 84/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 84/2008
Ședința publică de la 27 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioan Cibu
JUDECĂTOR 2: Doina Hârceagă
JUDECĂTOR 3: Marius Irimie
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B împotriva Sentinței comerciale nr. 2590/C din 10 decembrie 2007 pronunțată de judecătorul sindic în Dosar nr- al Tribunalului Sibiu.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă dl. pentru în calitate de lichidator judiciar al intimatei debitoare SC lipsind recurenta creditoare AVAS
Procedura de citare este îndeplinită.
Se constată depusă la dosar întâmpinare din partea intimatei debitoare SC SRL-societate în faliment, prin lichidatorul judiciar.
Lichidatorul judiciar depune la dosar delegație și declară că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind formulate alte cereri, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Lichidatorul judiciar solicită respingerea recursului pentru motivele expuse în întâmpinare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
Constată că prin sentința nr. 2590/C/2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sibiua fost admisă cererea lichidatorului judiciar, s-a dispus în temeiul art. 132 alin. 2 din Legea privind procedura insolvenței închiderea procedurii față de debitoarea, radierea debitoarei din registrul comerțului și descărcarea lichidatorului judiciare de orice îndatoriri și responsabilități.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorul sindic a reținut că potrivit art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 o procedură de faliment va fi închisă atunci când judecătorul sindic a aprobat raportul final și toate fondurile din averea debitoarei au fost distribuite, iar raportul final a fost aprobat la 26.11.2007.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea AVAS solicitând casarea acesteia și obligarea lichidatorului la întocmirea raportului final în forma cerută de lege și comunicarea acestui raport către AVAS.
În dezvoltarea motivelor de recurs creditoarea susține că lichidatorul judiciar nu i-a comunicat raportul final potrivit art. 129 din Legea nr. 85/2006, nu a verificat cauzele concrete care au determinat nevirarea de către debitoare a contribuțiilor la Fondul național unic de asigurări sociale și a omis să menționeze persoanele din conducerea societății debitoare din vina cărora nu au fost plătite contribuțiile la fond și să formuleze cerere de angajare a răspunderii patrimoniale întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Recurenta mai arată că înainte de deschiderea procedurii erau necesare demersuri materializate în solicitarea de fonduri de la registrul comerțului potrivit art. 4 aliniat 4 din Legea nr. 85/2006.
În drept se invocă art. 299-316 Cod procedură civilă, art. 25, 59, 129 din Legea nr. 85/2006 și OUG nr. 95/2003.
Debitoarea a solicitat prin întâmpinare respingerea recursului ca neîntemeiat (fila 9).
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de creditoarea AVAS raportat la probele dosarului, curtea de apel constată că recursul promovat este nefondat pentru următoarele considerente:
Critica creditoarei AVAS privind necomunicarea raportului final este neîntemeiată deoarece raportul final a fost comunicat creditoarei cu scrisoare recomandată, așa cum rezultă din borderoul scrisorilor recomandate (fila 2049).
Mai mult, din cuprinsul încheierii din 26.11.2007 prin care s-a aprobat raportul final prezentat de lichidator rezultă că la ședință a fost prezentă reprezentanta creditoarei AVAS consilier juridic - împuternicită prin delegația nr. 6249/2007, astfel că susținerile recurentei privind neluarea la cunoștință despre acest raport sunt nefondate.
În raportul final (fila 2019) lichidatorul judiciar a precizat expres că din verificările efectuate nu a constatat fapte de natura celor prevăzute de art. 138 din legea insolvenței, cu referire la raportul nr. 3/10.01.2005 în care a prezentat cauzele ajungerii societății în stare de insolvență, astfel că susținerile recurentei că legea instituie prezumții de culpă și cauzalitate între faptă și prejudiciu, iar lichidatorul judiciar ar fi obligat să formuleze cerere de angajare a răspunderii patrimoniale vor fi înlăturate ca și contrare dispozițiilor Legii nr. 85/2006, pentru angajarea răspunderii patrimoniale fiind obligatorie dovedirea săvârșirii uneia din faptele prevăzute la art. 138 alin. 1 lit. a-
Raportat la aceste considerente curtea de apel constată că sentința atacată este legală și temeinică, la adăpost de criticile formulate de recurentă, urmând ca în baza art. 312 Cod procedură civilă să fie respins ca nefondat recursul declarat de creditoarea AVAS
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea AVAS B împotriva sentinței comerciale 2590/C din 10 decembrie 2007 pronunțată de judecător sindic desemnat în procedura falimentului SC în Dosar - al Tribunalului Sibiu.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 27 februarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.
Tehnored
Ex.2/27.03.2008
Jud fond:
Președinte:Ioan CibuJudecători:Ioan Cibu, Doina Hârceagă, Marius Irimie
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|