Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 841/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ nr. 841/2008

Ședința publică din data de 01 aprilie 2008

Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE: Danusia Pușcașu

JUDECĂTOR 2: Adriana Iluț

JUDECĂTOR 3: Claudia Idriceanu

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de revizuenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI CNP RIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței comerciale nr. 6184 din 17.12.2007 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul cu nr. unic -, în contradictoriu cu intimații: CASA JUDETEANA DE PENSII, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C-N, SC SA, SC SA- DIRECȚIA DE TELECOMUNICAȚII C, SC C-N, SC NORD SA T-M- SUCURSALA C, SC ROMÂNIA, ȘI, SC SRL, SC SRL, SC SA R V - SUCURSALA C, C, SC IMPORT EXPORT SRL, SC SRL, SC SA ( SC, intimata-debitoare SC SERVICII SRL, intimat, intimat - lichidator judiciar SC M SRL, având ca obiect procedura insolvenței -revizuire hotărâre

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura de citare s-a realizat în conformitate cu disp. art. 8 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, prin publicarea citației în Buletinul procedurilor de insolvență nr.1060/19.03.2008.

Recurenta este scutită de plata taxelor judiciare în conformitate cu prevederile art. 17 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, coroborat cu prevederile art. 197. fiscală.

S-a prezentat referatul cauzei, după care instanța constată că recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, potrivit disp. art. 242 alin 2. civ.

Instanța în lipsa vreunei cereri prealabile a părților, constată recursul în stare de judecată și lasă cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin sentința comercială nr. 6184 din 17 decembrie 2007 pronunțată în dosarul nr. - al Tribunalului Comercial Clujs -a respins ca neîntemeiată cererea de revizuire formulată de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C- având ca obiect revizuirea sentinței comerciale nr. 221/2005 pronunțată în dosarul nr. 522/2004 al Tribunalului Comercial Cluj și s-a dispus amendarea creditoarei cu o amendă judiciară în sumă de 2000 lei.

Instanța de fond a reținut în esență că, prin hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat a fost încuviințat tabelul definitiv al creditorilor debitoarei SC SERVICII SRL C-N și s-a dispus închiderea procedurii judiciare de faliment și radierea debitoarei din evidențele ORC de pe lângă Tribunalul Cluj.

Cererea de revizuire prin care s-a solicitat înscrierea revizuientei în tabelul creditorilor cu suma de 7.785.226.541 lei precum și analizarea incidenței dispozițiilor art. 137 din legea nr. 64/1995 este nefondată,în raport de dispozițiile art. 322 pct 5 Cod procedură civilă, deoarece înscrisurile pe care susține revizuienta că le-a descoperit ulterior închiderii procedurii nu au fost reținute de către partea adversă și nici nu se poate reține că ele nu au putut fi înfățișate instanței dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Revizuienta avea posibilitatea să atace înscrisurile care dovedeau cuantumul creanței sale în tabelul definitiv și consolidat al creditorilor cât și hotărârea de închidere a procedurii.

Pe de altă parte, nefinalizarea controlului fiscal într-un termen rezonabil constituie propria sa culpă și revizuienta nu-și poate invoca o atare culpă prin cererea formulată.

Cum cererea formulată de revizuientă nu a făcut altceva decât să încarce rolul instanțelor cu un dosar inutil, și cum procedura față de societatea debitoare a fost finalizată încă în cursul anului 2005 și debitoarea a fost radiată din evidențele ORC în baza art. 1081pct 1 lit a Cod procedură civilă se impune aplicarea unei amenzi revizuientei în cuantum de 200 lei.

Împotriva sentinței a declarat recurs în termenul legal revizuienta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE care a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și admiterea cererii de revizuire formulată.

În motivarea recursului se susține că hotărârea este netemeinică și nelegală deoarece ea recurenta avea tot dreptul să solicite amânarea cauzei pentru finalizarea controlului fiscal.

A fost înscrisă în definitiv al creditorilor debitoarei cu suma de 5.964.384.552 ROL iar din cuprinsul raportului de inspecție fiscală finalizat ulterior rezultă că, debitoarea datorează bugetului consolidat al statului 7.785.226.541 ROL.

Același raport relevă elemente clare în vederea discutării incidenței în cauză a dispozițiilor art. 137 lit d din Legea nr. 64/1995 republicată în prezent 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

În ce privește amenda judiciară aplicată aceasta s-a realizat cu rea credință în realitate prin aplicarea acesteia i-a fost îngrădit un drept constituțional și anume accesul liber la justiție.

Examinând recursul, Curtea de apel constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

În speță, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond prin sentința comercială nr. 221 din 14 februarie 2005 pronunțată în dosarul nr. 5222/2004 al Tribunalului Comercial Cluj privind procedura de faliment a debitoarei SC SERVICII SRL C-N s-a dispus închiderea procedurii judiciare de faliment a debitoarei în baza art. 131 alin (2) din Legea nr. 64/1995 republicată în vigoare la acea dată și radierea debitoarei din evidențele ORC de pe lângă Tribunalul Comercial Cluj.

Rezultă deci că societatea debitoare a încetat să mai existe.

De aceea se apreciază că, hotărârea primei instanțe este temeinică și legală și că, nici unul dintre motivele invocate de recurentă nu sunt de natură să conducă la modificarea sau casarea hotărârii atacate, recursul urmând a fi respins în baza art. 312 alin (1) Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de revizuienta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C N prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI împotriva sentinței comerciale nr. 6184 din 17.12.2007, pronunțată în dosarul nr. - al Tribunalului Comercial Cluj pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 1.04.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - -

Red./

2 ex./18.04.2008

Jud.fond.-

Președinte:Danusia Pușcașu
Judecători:Danusia Pușcașu, Adriana Iluț, Claudia Idriceanu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 841/2008. Curtea de Apel Cluj