Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 86/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE CIVILĂ NR. 86/2010
Ședința publică din data de 18 ianuarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 2: Augusta Chichișan
JUDECĂTOR 3: Mihaela Sărăcuț
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B împotriva sentinței civile nr. 696 din 06.10.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N, în contradictoriu cu intimatul și - SRL PRIN LICHIDATOR EXPERT, având ca obiect procedura insolvenței - angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat avocat pentru intimatul, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că, în data de 14 ianuarie 2010 s-a depus la dosar întâmpinare din partea intimatul.
Reprezentantul intimatului arată că nu mai are de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune și solicită cuvântul pe fond.
Curtea, în urma deliberării, constată că, nu mai sunt de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune, apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul intimatului solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate, cu cheltuieli de judecată, pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare și susținute oral în fața instanței. În susținere se arată că intimatul a deținut la societatea debitoare calitatea de asociat unic și administrator statutar, scopul societății fiind de a-și desfășura activitatea pentru care a fost înființată și de a realiza profit. Se arată că, prin lege, îi era interzis, în calitatea de asociat unic să fie salariat al societății și deci era imposibil și ilegal să ridice salarii sau alte îndemnizații de la societate. Singurele sume de bani ridicate din societate au fost dividentele aferente anului 1997. Cu toate că societatea a înregistrat profit în anii 2005-2007, intimatul nu a ridicat dividendele. Din probele administrate în dosar nu rezultă că intimatul se face vinovat de nici una din faptele prevăzute la art. 138 lit c,e și f din Legea nr. 85/2006, însă nu a făcut decât să vândă bunurile firmei la prețuri ridicole aducând-o în stare de faliment.
CURTEA
Prin sentința comercială nr.696 din 6 octombrie 2009 Tribunalului Bistrița N, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea intentată de creditorul AUTORITATEA pentru VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva pârâtului, în calitate de administrator statutar al debitorului - SRL B - în faliment, reprezentată de lichidatorul judiciar Expert.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin cererea depusă inițial prin fax, din data de l5.04.2009 și apoi în original, creditorul Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), autorizat anterior de judecătorul sindic în baza prev.art. l38 alin.3 din nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, a solicitat "atragerea răspunderii patrimoniale" a pârâtului în calitate de administrator statutar al debitorului în faliment, - SRL
In motivarea în fapt s-a arătat, în esență, că debitorul - SRL a avut o creanță certă, lichid și exigibilă de l30.40l,9 USD din care s-a încasat suma de 27.6l3,22 USD din valorificarea parțială a unor garanții, rămânând o datorie de l02.788,68 lei, la care se adaugă suma de 8.889,47 lei cheltuieli de valorificare, precum și o creanță preluată de AVAS de la Casa de Asigurări de Sănătate B, în valoare de ll86,43 lei.
Creditorul petent a susținut că din lecturarea actelor dosarului de insolvență, rezultă că sunt incidente dispozițiile art.l38 lit.c din nr. 85/2006 privind procedura insolvenței pentru că a dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit societatea la încetare de plăți, precum este răspunzător și pentru încălcarea prev.art.27 din 85/2006.
S-a concluzionat că sunt îndeplinite, în cauză, elementele răspunderii civile delictuale și s-a mai arătat că una dintre cauzele care au condus la starea de insolvență este lipsa de interes manifestată de pârâtul rezultată din nevirarea contribuției lunare a angajaților către Fondul unic de asigurări sociale de sănătate, astfel că pârâtul se face vinovat de deturnarea sau ascunderea unei părți din activul persoanei juridice, faptă prevăzută de art.l38 lit.e din 85/2006, utilizând aceste sume în alte scopuri, este cert că s-au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura fonduri bănești, aparent disponibile, în scopul întârzierii încetării de plăți iar prin schimbarea destinației acestor sume este dovedită și săvârșirea faptei prevăzute de art.l38 lit.f, în această modalitate, care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de deturnare de fonduri.
Pârâtul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii reclamantei ca neîntemeiată, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
La solicitarea reclamantei, pârâtul a fost citat și cu mențiunea " la interogator", dar nu s-a prezentat în instanță, însă a mai depus la dosar un script intitulat "Note de ședință", în completarea întâmpinării.
Examinându-se actele și lucrările dosarului, s-au reținut următoarele:
Prin sentința comercială nr. 644/02.11.2007 pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosar nr-, a fost deschisă procedura insolvenței împotriva debitorului - SRL B, la solicitarea creditorului AVAS B iar ulterior, prin Încheierea comercială nr. 720/20 dec.2007 pronunțată de judecătorul sindic, s-a dispus deschiderea procedurii falimentului, potrivit disp.85/2006 privind procedura insolvenței.
Din primul raport întocmit de administratorul judiciar privind cauzele și împrejurările care au determinat încetarea de plăți (39-40), rezultă că societatea debitoare a fost înființată în anul 1993 având ca obiect de activitate " activități de servicii anexe agriculturii cu excepția activităților veterinare, grădinărit și peisagistic", având un profit net de 2344 lei în anul 2005 și de 4987 în anul 2006, reținându-se și o scădere a datoriilor totale de la 316.755 lei în anul 2005 la 109.352 lei în anul 2006.
S-a consemnat în acest raport al administratorului judiciar că societatea a ajuns în încetare de plăți întrucât nu au fost plătite restanțele la creditele contractate de la bănci pentru procurarea de utilaje agricole, fapt pentru care aceste utilaje au fost valorificate de bănci și de către AVAS.
S-a mai consemnat în acest raport că "vinovat de ajungerea societății în încetare de plăți se datorează administratorului societății " fără a se indica în ce constă această vinovăție.
In următorul raport întocmit de lichidatorul judiciar, după intrarea în faliment, lichidatorul judiciar a menționat să administratorului societății nu îi sunt aplicabile prevederile art.l38 alin.l lit. a-g din nr. 85/2006 întrucât nu sunt întrunite cumulativ condițiile răspunderii.
Creditoarea AVAS Bas usținut că pârâtului îi sunt imputabile faptele prev.de art. 138 alin.1 lit.c,e și f din 85/2006, însă în cauză nu este dovedită niciuna dintre faptele invocate, care ar putea atrage răspunderea patrimonială.
Astfel, fapta prev.de art. 138 (1) lit.c, respectiv aceea că ar fi dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea, în mod vădit la încetarea de plăți, nu poate fi reținută întrucât nu a fost dovedit " interesul personal", ca o condiție esențială a răspunderii în această variantă. Din actele dosarului rezultă că societatea a mai avut activitate până în luna martie 2007 iar la începutul lunii mai a fost înregistrată cererea creditoarei AVAS pentru deschiderea procedurii insolvenței.
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor legale aplicabile din 3l/l990 privind societățile comerciale, administratorul care este aceeași persoană cu asociatul unic nu putea încasa salariu și,oricum, datoriile societății nu putea fi achitate dintr-un salariu.
Mai mult, potrivit disp.art. 27 alin.2 din 85/2006, nu este obligat administratorul unei societăți care este în iminență de insolvență să introducă o cerere de intrare în insolvență, o astfel de cerere fiind facultativă.
La fel, s-a constatat că nu sunt dovedite nici faptele imputabile prev.de art. 138 (1) lit.e și f, respectiv acelea de a fi deturnat sau ascuns o parte din activul societății sau de a fi folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți.
S-a reținut că suma de 1.186,43 lei reprezentând creanța preluată de AVAS de la Casa de Asigurări de Sănătate, nu era de natură să conducă la insuficiența fondurilor bănești disponibile, și pe cale de consecință la prejudicierea creditorilor, dacă s-ar fi reținut cu titlu de contribuție la asigurările de sănătate și nu s-ar fi virat la fondul unic de asigurări de sănătate. De altfel, din protocolul prin care s-a preluat creanța de la Casa de asigurări de sănătate, rezultă că această creanță era constituită din contribuție angajator cu dobânzi și penalități în sumă totală de 1035,7 lei și doar dobânzi și penalități de 89 și respectiv 61,7 lei la contribuția pentru asigurați, această contribuție fiind zero la data preluării (poziția 801 din anexa la protocol - 19).
Această sumă este doar modică și oricum nu s-a dovedit că ar fi reținută și deturnată ori folosită cu un "mijloc ruinător" în sensul disp.art. 138 (1) lit.
De altfel, cauzele ajungerii în stare de insolvență sunt obiective, rezultând cu evidență din actele dosarului și din rapoartele lichidatorului judiciar că începând cu anul 2004, creditorul AVAS a început executarea silită a bunurilor societății care au fost sechestrate și vândute la prețuri mult mai mici decât cele la care au fost evaluate ca de ex: combină evaluată la 150.000 USD a fost valorificată de AVAS la prețul de l5.000 USD. Creditorul AVAS care avea cea mai mare creanță, preluată de la fosta Bancă Agricolă în anul 1999, stabilită la suma de 130.401,9 USD prin hotărâre judecătorească din anul 2004, vândut prin executare silită majoritatea bunurilor debitoarei (în special utilajele achiziționate cu credite bancare), rămânând neachitată suma de l02.6788,68 USD, așa cum rezultă din cererea de creanță actualizată a AVAS.
Rezultă din tabelul de creanță și natura acestora că debitorul își achitase aproape integral datoriile la bugetul consolidat al statului, rămânând de achitate unele accesorii și că doar ratele la creditul angajat de la fosta Banca Agricolă nu au fost achitate decât parțial până la deschiderea procedurii insolvenței, însă creditorul AVAS, care a preluat prin cesiune creanța de la fosta Banca Agricolă, a avut garantat creditul acordat cu mașinile și utilajele agricole pe care le-a valorificat în cadrul executării silite.
Având în vedere că în cauză nu s-a făcut dovada comiterii uneia sau mai multor fapte dintre cele prev.de art.138 (1) din 85/2006 privind procedura insolvenței, s-a respins ca neîntemeiată cererea creditoarei AVAS.
In speță, neprezentarea pârâtului la interogator nu poate fi interpretată ca o recunoaștere a pretențiilor reclamantei, potrivit disp.art.225 pr.civ, (aprecierea este, oricum, facultativă), întrucât prin întâmpinare și notele de ședință ulterioare pârâtul a dat răspunsurile la întrebările formulate prin interogatoriul propus.
Împotriva hotărârii a declarat recurs creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului solicitând admiterea acestuia, casarea hotararii atacate, pentru următoarele motive:
Din lecturarea actelor depuse la dosarul de insolvență al falitei - SRL, rezultă indubitabil că sunt incidente disp. art.138 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolventei și astfel, administratorul debitorului ar trebui sa răspunda patrimonial pentru prejudiciile pricinuite creditorilor prin încălcarea dispozițiilor, in primul rand a dispozitiilor art. 27 din Legea nr. 85/2006 și pentru săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006: - a dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea in mod vadit socitatea la incetare de plati.
Administratorul statutar al debitoarei nu a luat masuri pentru limitarea cresterii pasivului, preferand sa dispuna continuarea activitatii, sa incaseze in continuare indemnizatie, indiferent de consecintele previzibile ale continuarii activitatii vadit nerentabile.
Creditoarea consideră, de asemenea, că instanța de fond în mod eronat a interpretat dispozitiile art.225 Cod procedura civila, in sensul ca neprezentarea paratului la interogator nu poate fi interpretata ca o recunoaștere a pretentiilor reclamantei. In speța de față, instanța de fond a trecut foarte ușor peste aceste aspecte reglementate de art.225 pr.civ. desi, in practica formata, cat si in opinia creditoarei, era obligata sa stăruie prin toate mijloacele pentru a descoperi adevarul, caci, in principiu, ea nu ar trebui sa respinga o actiune motivand ca recunoasterea este facultativă.
S-a considerat ca instanța este indatorată sa-si motiveze temeinic hotararea prin care admite sau respinge cererea bazata pe efectele lipsei la interogatoriu a unei parti, aratand elementele concrete care au stat la baza convingerii pe care si-a facut-o in legatura cu luarea in considerare a lipsei la interogator, lucru insa inexistent in speta, fapt pentru care considera ca se impune casarea hotararii recurate. De asemenea, a solicitat prin cererea de antrenare a raspunderii patrimoniale, administrarea probei cu expertiza contabila, pe care instanta era datoare sa o admita si sa dispuna administrarea ei, si astfel, coroborat cu interogatoriul, puteau convinge la luarea unei hotarari temeinice si fara posibilitati de interpretare.
În susținerea recursului, au fost invocate și prev. art. 72 din Legea nr. 31/1990 și art. 374. com.
Nu pot fi reținute apărările conform cărora pârâtul nu putea sa adreseze vreo cerere instanței de declanșare a procedurii de insolvență, întrucât nu cunoștea finalitatea unui proces purtat cu AVAS, perioada invocata fiind intre anii 2001-2005, întrucât cererea de deschidere a procedurii a fost formulată la data de 26.04.2007, la mai mult de 2 ani de la soluționarea litigiului invocat. Ori in aceasta perioada, starea de insolventa era dovedita, nu iminenta, societatea debitoare nemaiefectuand plăți in contul datoriei AVAS.
Faptul ca paratul avea obligația sa ceara deschiderea procedurii este întărit chiar de dispozitiile art.143 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolventei.
S-a considerat ca administrarea unei expertize contabile care sa dovedească starea de insolvență existenta anterior formulării cererii de către AVAS este imperios necesara in speță.
Totodată mai trebuie precizat faptul că raportul de cauzalitate dintre fapta administratorului și prejudiciul suferit de AS. alaturi de ceilalti creditori este evident, rezultând din faptul că, deși societatea se afla în încetare de plăți, acesta a continuat activitatea, ceea ce a condus la creșterea datoriilor existente (prin calcularea de dobânzi și penalităti de întârziere) și la apariția altora noi, respectiv la nerecuperarea creanțelor pe care și ceilalți creditori le aveau față de debitor.
Indiferent de gravitatea vinovăției, obligația de reparare a prejudiciului cauzat este integrală, în sensul că cuantumul despăgubirii depinde de întinderea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției.
Atâta timp cât prezumția legala relativa instituita prin art.138 din Legea 85/2006 privind legătura de cauzalitate dintre săvârșirea uneia din faptele enumerate la acest articol si starea de insolventa a debitoarei, nu este inlaturata de catre administratori prin probe sau alte sustineri, instanta de fond este obligata sa constate intemeiate cererile creditorilor privind antrenarea răspunderii materiale a acestora.
S-a mai invederat totodată instanței de judecată faptul că parte din debitele societatii falite reprezinta contributia personala a angajatilor societatii, în calitate de asigurati, pe care, potrivit prevederilor legislatiei in materie, parata avea obligatia sa o vireze lunar catre Fondul national unic de asigurari sociale de sanatate, pe perioada de desfasurare a activitatii.
Prin neplata la termen a contributiei la Fondul national unic de asigurari de sanatate si folosirea sumelor de bani respective pentru sustinerea activitatii curente a societatii, s-a apreciat ca fostii administratorul se face vinovat de deturnarea sau ascunderea a unei parti din activul persoanei juridice, fapta prevazuta de art. 138 lit. e) din Legea nr. 85/2006.
În conditiile în care aceste sume retinute din salarii nu apartineau debitoarei insolvente, ele reprezentand contributia personala a asiguratilor la acest fond, este evident ca aceste sume au fost utilizate in alte scopuri, determinând, pe aceasta cale, majorarea datoriilor debitorului si contribuind la aparitia insuficientei fondurilor bănești disponibile și, pe cale de consecință, la prejudicierea creditorilor.
Astfel, prin utilizarea acestor sume, care aveau o anumita destinatie, in alte scopuri, este cert ca s-au folosit mijloace ruinatoare pentru a procura fonduri banesti, aparent disponibile, in scopul intarzierii incetarii de plati. Prin schimbarea destinatiei acestor sume, este dovedit ca savarsirea faptei prevazute de art.138 litera f), in aceasta modalitate, intruneste elementele constitutive ale infracțiunii de deturnare de fonduri.
Prin aceste fapte, debitoarea a fost lipsită de lichidități, tocmai pentru că a fost administrata cu rea-credință sau cu neglijență, creditorii nemaiputându-și recupera creanțele, scopul acestei dispoziții legale fiind tocmai punerea la îndemâna creditorilor a unor proceduri speciale, prin care să poată să-și acopere creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în incapacitate de plată, atât in ceea ce privește judecarea acestora, cât și în ceea ce privește probațiunea, legea instituind prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
Analizând recursul declarat, Curtea constată că el este nefondat, pentru următoarele considerente:
Cererea formulată de către creditoarea AVAS B, soluționată prin sentința recurată, a avut ca obiect obligarea fostului administrator statutar al debitoarei -" "SRL B N, pârâtul, la plata pasivului neacoperit în cadrul procedurii de insolvență, relevându-se că deține o creanță certă, lichidă și exigibilă, în cuantum de 102.788,68 lei, rezultată din contractele de credit încheiate cu Banca Agricolă SA, la care se adaugă suma de 8.889,47 lei, cheltuieli de valorificare, precum și o creanță preluată de la CAS B, în valoare de 1.186,43 lei.
În susținerea acțiunii, au fost invocate prevederile art.138 lit.c și 27 din Legea nr.85/2006, relevându-se că pârâtul nu a luat măsuri pentru creșterea limitării pasivului, preferând să dispună continuarea activității, cu consecința încasării indemnizației cuvenite în calitate de administrator.
De asemenea, s-a arătat că pârâtul era obligat să solicite deschiderea procedurii de reorganizare judiciară sau faliment, având reprezentarea stării de insolvență a debitoarei, dovedită prin măsurile de executare silită întreprinse în baza contractelor de credit, a căror scadență nu a fost respectată.
Totodată, s-a arătat că sunt incidente prev.art.138 lit.e și f din Legea nr.85/2006, întrucât pârâtul nu a virat contribuția lunară a angajaților către Fondul unic de asigurări sociale de sănătate, folosind mijloace ruinătoare pentru procurarea fondurilor bănești.
Judecătorul sindic a respins cererea formulată, considerând că nu este incident nici unul din textele legale mai sus arătate, iar ajungerea societății în stare de insolvență s-a datorat imposibilității plății restanțelor la creditele contractate de la bănci pentru procurarea de utilaje agricole, acestea fiind ulterior valorificate, pentru sume mult mai mici decât cele înscrise în rapoartele de evaluare, de către bănci și de către reclamanta AVAS.
Recursul declarat de către creditoare se întemeiază pe prevederile art.304 pct.9 pr.civ. relevându-se că s-a realizat o greșită aplicare a prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006.
În motivarea recursului au fost reiterate afirmațiile din cererea introductivă, relevându-se că faptele ilicite ale pârâtului sunt următoarele: neluarea unor măsuri pentru limitarea creșterii pasivului, prin solicitarea deschiderii procedurii de insolvență, precum și nevirarea contribuției personale a angajaților societății către fondul național unic de asigurări sociale de sănătate.
De asemenea, s-a arătat că judecătorul sindic a făcut o greșită aplicare a prevederilor art.225 pr.civ. și a procedat nelegal, prin prisma faptului că nu a dispus efectuarea în cauză a unei expertize contabile.
În legătură cu criticile referitoare la modul în care instanța fondului a instrumentat dosarul, din perspectiva probațiunii, Curtea constată că acestea sunt nefondate, raportat la împrejurarea că disp.art.225 pr.civ. nu sunt imperative, în sensul indicat de către recurentă.
Astfel, deși este real că pârâtul nu s-a prezentat la interogatoriu, în mod corect judecătorul sindic a apreciat că, raportat la specificitatea cauzei, această împrejurare nu poate fi considerată ca o mărturisire deplină, fiind contrazisă de ansamblul probațiunii efectuate în cauză și de poziția procesuală adoptată de către lichidatorul judiciar.
În esență, în situația în care toate înscrisurile de la dosar au fost de natură să contrazică susținerile din cererea introductivă, simpla împrejurare că pârâtul nu s-a prezentat la interogatoriu nu este în măsură să ducă la admiterea cererii, cu atât mai mult cu cât, prin apărările formulate în cadrul înscrisurilor depuse la dosar, pârâtul a răspuns tuturor întrebărilor cuprinse în interogatoriu.
Totodată, sunt neavenite și alegațiile privind necesitatea efectuării în cauză a unei expertize contabile, în condițiile în care prima instanță a realizat o corectă aplicare a principiului disponibilității, luând act de faptul că, în cuprinsul ședinței publice din data de 29.09.2009, reprezentanta creditoarei a declarat că înțelege să renunțe la această probă (150).
De altfel, raportat la motivele invocate în susținerea acțiunii, relevanța unei asemenea probe în economia cauzei nu a fost susținută cu afirmații pertinente de către recurentă.
În ceea ce privește cauzele ajungerii debitoarei în stare de insolvență, Curtea reține că, deși poziția administratorului/lichidatorului judiciar a fost oscilantă pe parcursul derulării dosarului de insolvență, în ultimul dintre rapoartele în cadrul cărora a fost analizată această chestiune, s-a menționat că administratorului statutar nu-i sunt aplicabile prevederile art.138 alin.1 lit.a-g din lege, motiv pentru care a indicat expres că nu înțelege să formuleze o astfel de cerere (72).
Acestea au fost și considerentele pentru care judecătorul sindic a autorizat reclamanta să introducă o acțiune în răspundere.
Prin sentința recurată, judecătorul sindic a arătat și că societatea a avut activitate până în luna martie 2007, iar la începutul lunii mai a fost înregistrată cererea creditoarei AVAS pentru deschiderea procedurii insolvenței.
Raportat la specificul activității desfășurate de către debitoare, aceasta a încheiat mai multe contracte de credit bancar în vederea achiziționării de utilaje agricole, iar în condițiile în care nu a fost în măsură să ramburseze sumele împrumutate, s-a pornit împotriva societății procedura executării silite, de către AVAS, încă din cursul anului 2004.
Această instituție a preluat creanța Băncii Agricole, garantată cu mașinile și utilajele agricole pe care le-a valorificat în cadrul executării silite, introducând cererea de deschidere a procedurii insolvenței ulterior vânzării tuturor bunurilor asupra cărora s-a constituit gajul.
De asemenea, s-a reținut că, în cadrul procedurii de executare silită, aceste bunuri au fost vândute la prețuri mult mai mici decât cele din rapoartele de evaluare, fiind dată cu titlu de exemplu situația unei combine, evaluate la 150.000 USD și care a fost valorificate la prețul de 15.000 USD. De altfel, din valorificarea întregului gaj, s-a realizat o sumă care reprezintă mai puțin de 10% din valoarea totală a garanțiilor, iar debitoarea a solicitat, în cursul anului 2000, eșalonarea plății debitului contractat de la Banca Agricolă, însoțită de un program de redresare, cerere rămasă fără răspuns.
În plus, s-a constatat că rezultă din tabelul de creanță și natura sumelor înscrise că debitoarea își achitase aproape integral datoriile la bugetul consolidat al statului, cu excepția unor accesorii, rămânând restante doar ratele la creditul angajat de la fosta Banca Agricolă.
Curtea constată că aceste statuări, cu privire la cauzele ajungerii debitoarei în stare de insolvență, sunt conforme cu probațiunea administrată la fond și nu au fost combătute în mod pertinent prin recursul declarat.
Or, raportat la împrejurarea că toate aceste aspecte exclud posibilitatea existenței vreunei fapte ilicite în sarcina pârâtului, iar faptele prevăzute de art.138 alin.1 din lege nu au fost relevate nici în urma analizei evidenței contabile, se apreciază că cererea formulată a fost în mod corect respinsă de către judecătorul sindic.
răspunderii membrilor organelor de conducere, ca formă specială a răspunderii civile delictuale, presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv fapta ilicită a acestora, prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și culpa personală a celui față de care se antrenează răspunderea. Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență. Simpla constatare a stării de insolvență nu constituie însă o condiție suficientă pentru angajarea răspunderii.
Referitor la raportul de cauzalitate, disp. art. 138 din Legea nr. 85/2006 impun condiția ca fapta membrilor organelor de conducere să fi cauzat ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și, indirect, creditorii săi.
Cu alte cuvinte, raportat la modificările legislative intervenite, nu este suficient ca această faptă să fi contribuit la starea de insolvență, fiind necesară existența unui raport de cauzalitate direct.
Vinovăția trebuie să fi existat la data săvârșirii faptei. Simpla reprezentare a faptului că prin săvârșirea unei fapte din cele enumerate la art. 138 se prejudiciază societatea și creditorii, prin producerea stării de insolvență, este suficientă pentru antrenarea răspunderii.
Raportând aceste considerații teoretice la specificul cauzei, Curtea constată că în sarcina pârâtului nu se pot reține faptele ilicite la care face referire creditoarea, fiind, în consecință, exclusă și posibilitatea existenței celorlalte condiții cerute pentru antrenarea răspunderii.
Astfel, se relevă că pârâtul a dispus continuarea activității societății în interes personal, în condițiile în care, deși insolvența era iminentă, nu a formulat o cerere pentru deschiderea procedurii, în baza prev.art.27 din lege, cu scopul de a beneficia în continuare de indemnizația cuvenită pentru mandatul de administrator, care se prezumă a fi oneros.
Aceste afirmații nu au suport, întrucât recurenta omite să amintească faptul că pârâtul era și asociatul unic al societății debitoare, iar în conformitate cu prevederile legale și cele statutare, nu exista posibilitatea de a încasa salariul sau orice altă indemnizație ( art. 196 indice 1 din ). Rezultă că cerința interesului personal, imperativă din perspectiva prev. art. 138 alin. 1 lit. c din lege, nu este prezentă în cauză.
Mai mult, nu sunt aduse critici pertinente nici în ceea ce privește modul în care judecătorul sindic a înțeles să interpreteze prevederile art. 27 alin.1 și 2 din Legea nr.85/2006, statuând, în mod corect, că obligația formulării unei cereri de deschidere a procedurii există din partea debitoarei, doar în situația insolvenței vădite, iar nu și acelei iminente.
Or, raportat la situația financiară a societății și la litigiile purtate în contradictoriu cu reclamanta, respectiv la realizarea unui profit de 4987 lei, în cursul anului 2006, precum și la reducerea semnificativă a datoriilor totale ale societății, introducerea unei astfel de cereri apare a fi fost facultativă.
În cauză nu sunt întrunite nici cerințele impuse de prev.art.138 alin.1 lit.e sau f din lege, deoarece, deși se invocă faptul că nu ar fi fost virată contribuția reținută prin stopaj de la angajați, aceste afirmații sunt contrazise de însuși conținutul declarației de creanță formulate de către creditoarea reclamantă, din care rezultă că AVAS nu a preluat de la CAS B creanțe care ar fi constat în contribuția personală a salariaților, ci doar sume datorate cu titlu de dobânzi și penalități de întârziere, respectiv 89 și 61,7 lei (19 dosar fond).
Mai mult, raportat la cuantumul total al creanței preluate în această modalitate, de 1186,43 lei, sunt corecte afirmațiile pârâtului conform cărora el nu era de natură a fi încadrat în categoria "mijloacelor ruinătoare", fapta presupusă a fi fost săvârșită de către pârât neputând fi încadrată nici în teza Iat extului art. 138 alin. 1 lit. e din lege, întrucât sumele la care se face trimitere constituiau pasiv, iar nu activ al persoanei juridice.
În concluzie, Curtea constată că în speță nu sunt prezente faptele ilicite invocate în cererea introductivă și reiterate în recurs, motiv pentru care, urmare a respingerii căii de atac declarate, va fi menținută in totalitate sentința pronunțată de judecătorul sindic.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B împotriva sentinței civile nr.696 din 06.10.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
- -
REd.MB/MB
20.01.2010/5 ex.
jud.fondI.
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu, Augusta Chichișan, Mihaela Sărăcuț
| ← Contestatie faliment - procedura insolventei. Decizia 232/2008.... | Contestatie faliment - procedura insolventei. Decizia 10/2009.... → |
|---|
