Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 889/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,

CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia civilă nr.889/COM

Ședința publică de la 29 iunie 2009

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Kamelia Vlad

JUDECĂTOR 2: Monica Costea

JUDECĂTOR 3: Adriana Gherasim

Grefier - -

S-au luat în examinare recursurile comerciale declarate de:

1. - Cabinet Individual de Insolvență, în calitate delichidator judiciar aldebitoarei SC SRL, cu sediul în C, str. - - (Biroul nr.2) nr.30, județul C, cod de identificare fiscală -, număr de ordine în registrul comerțului J-,

2.creditorDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în C, str.- nr. 18, județ C,

împotriva sentinței civile nr. 1619/9.III.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția comercială, în dosarul nr-, având ca obiect procedura insolvenței.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns d-na pentru recurenta - Cabinet Individual de Insolvență SRL, în baza delegației depune la dosar, lipsind recurenta-creditoare DGFP

Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit disp. art. 87 și urm. din Codul d e procedură civilă.

Recursurile sunt motivate, scutite de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei, de către grefierul de ședință, după care:

Reprezentanta lichidatorului depune la dosar întâmpinare la recursul DGFP C, solicitând ca aceasta să fie luată ca și concluzii scrise; arată că nu are alte cereri de formulat și solicită cuvântul pentru dezbateri.

Instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Având cuvântul, reprezentanta lichidatorului solicită admiterea recursului formulat și pe cale de consecință a se dispune aprobarea cererii de decontare a onorariului administratorului judiciar și a cheltuielilor efectuate în perioada de observație pentru debitoarea SC SRL, existând în dosarul de fond dovada cheltuielilor în procedura de observare. Față de recursul DGFP C concluziile sunt de respingerea recursului ca nefondat.

Instanța rămâne în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului comercial d e față:

Prin sentința civilă nr.1619/com/09.03.2009 Tribunalul Constanțaa dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului SC SRL precum și radierea societății debitoare din registrul comerțului.

Totodată, a fost admisă cererea lichidatorului judiciar și s-a încuviințat plata, din contul de lichidare, a sumei de 3000 lei reprezentând onorariul lichidatorului și a sumei de 153,40 lei reprezentând cheltuieli de procedură.

Pentru a pronunța această hotărâre judecătorul sindic a reținut că, întrucât continuarea procedurii în absența bunurilor din averea debitoarei, care să acopere cel puțin cheltuielile de procedură, nu se justifică, sunt aplicabile dispozițiile art. 131 din Legea 85/2006.

S-a mai reținut că din raportul întocmit de lichidator rezultă că în patrimoniul debitoarei nu sunt bunuri care să acopere cheltuielile administrative iar creditorii nu înțeles să execute sumele de 3ooolei onorariul lichidatorului și de 153,40 lei cheltuieli de procedură.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C și -Cabinet Individual de Insolvență - criticând-o pentru următoarele motive:

Direcția Generală a Finanțelor Publice Cas usținut în criticile expuse că administratorii societății au continuat activitatea, ceea ce a determinat acumularea în continuare de debite, și nu au întreprins demersurile necesare pentru a limita valoarea debitelor către terți.

Întrucât au fost încălcate dispozițiile Codului fiscal, a Legii contabilității nr.82/1991 și a Legii 19/2000, împotriva fostului administrator al societății trebuia formulată acțiune, în conformitate cu dispozițiile art.138 din Legea 85/2006, existând motive legale pentru o astfel de acțiune.

Se mai invocă faptul că lichidatorul judiciar nu a comunicat creditoarei nici un raport privind solicitarea de închidere a procedurii, nu a întrunit adunarea creditorilor pentru a pune în discuție solicitarea sa și nu a înțeles să comunice dacă există persoane responsabile în condițiile prevăzute de art.138 Legea 85/2006.

Susține creditoarea că judecătorul sindic avea obligația de a solicita lichidatorului judiciar să facă dovada convocării creditorilor.

Recurenta a solicitat prin recursul declarat și admiterea cererii de decontare a onorariului și a cheltuielilor efectuate în perioada de observație respectiv, suma de 2177, 60lei.

Analizând hotărârea atacată din prisma criticilor formulate în căile de atac, Curtea apreciază ca fondat doar recursul declarat de lichidatorul judiciar pentru următoarele considerente:

Prin sentința civilă nr.1031/21.04.2008 Tribunalul Constanțaa dispus deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea SC SRL desemnând în calitate de administrator judiciar pe -cabinet Individual de Insolvență.

Întrucât în cadrul procedurii insolvenței debitoarea nu și-a declarat intenția de reorganizare prin sentința civilă nr.2606/22.09.2008 s-a dispus intrarea debitoarei în faliment fiind numit lichidator judiciar -cabinet Individual de Insolvență.

Din actele dosarului se reține că în derularea procedurii insolvenței față de debitoarea SC SRL au fost parcurse toate etapele cerute de lege pentru a se încerca recuperarea creanțelor înregistrate împotriva falitei și pentru a depista cauzele care au condus la apariția stării de insolvență asupra debitoarei în cauză.

La termenul de judecată din 26.01.2009 a fost depus la dosar raportul lunar al lichidatorului judiciar cu propunerea de închidere a procedurii insolvenței față de debitoarea SC SRL, precum și cererea pentru decontarea din fondul de lichidare a onorariului și a cheltuielilor de procedură.

Judecătorul sindic a amânat cauza pentru a da posibilitatea creditorilor de a preciza dacă înțeleg să suporte onorariul lichidatorului judiciar și a cheltuielilor de procedură.

La termenul de judecată din 09.03.2009 lichidatorul judiciar a depus la dosar un nou raport conținând aceeași propunere de închidere a procedurii. Se arată în raport că cei doi administratori statutari nu au putut fi contactați întrucât de la adresele indicate de Serviciul Public de Evidență a Populației corespondența a fost returnată iar in adresa SPIT V-ta se menționează că societatea nu figurează cu bunuri sau imobile declarate.

Deși creditoarea recurentă a criticat faptul că nu i-a fost comunicat raportul final, se reține că această obligativitate de comunicare expresă este prevăzută doar pentru raportul final întocmit în urma distribuției fondurilor rezultate ca urmare a valorificării bunurilor aflate în averea falitei, nicidecum pentru fiecare raport întocmit de lichidatorul judiciar, susținerile DGFP C fiind evident nefondate.

Din raportul lichidatorului judiciar rezultă au fost parcurse toate etapele cerute de lege pentru a se încerca și pentru a intra în posesia documentelor contabile ale persoanei juridice supuse procedurii de insolvență.

Din raport și din adresele depuse la dosar rezultă că, în urma investigațiilor efectuate, lichidatorul judiciar nu a identificat bunuri sau alte valori în averea debitoarei, astfel că nu i se poate imputa acestuia că nu a depus diligențele necesare în vederea identificării bunurilor societății falite și această critică fiind neîntemeiată.

Potrivit dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, "în orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii."

Ceea ce era îndrituit judecătorul sindic să verifice era lipsa fondurilor din patrimoniul debitoarei și lipsa intenției oricărui creditor de a avansa sumele necesare continuării procedurii, condiții care, odată îndeplinite cumulativ, atrăgeau soluția firească de închidere a procedurii insolvenței față de debitoarea în cauză.

Nici faptul că nu s-a desemnat comitetul creditorilor nu poate fi pusă pe seama absenței de rol activ al lichidatorului judiciar, în contextul în care acesta a arătat că nu poate concluziona asupra cauzelor insolvenței din pricina imposibilității de analiză a documentelor contabile, cu toate consecințele ce decurg de aici.

Referitor la critica privind întrunirea condițiilor răspunderii materiale în temeiul disp.art.138, Curtea reține că susținerea acestei cereri pentru prima dată în calea de atac a recursului exercitată împotriva măsurii judecătorului sindic prin care s-a dispus închiderea procedurii, nu poate suplini lipsa de diligență manifestată în fața acestuia și nu poate justifica încălcarea acelor dispoziții legale ce instituie anumite etape procedurale, ce trebuie respectate și nu poate conduce la reformarea hotărârii pronunțate, pentru motivele aduse prin recurs.

Pe de altă parte, acțiunea în răspundere reglementată de Legea nr.85/2006, poate fi promovată numai de administratorul judiciar sau lichidatorul numit în cauză sau, în cazurile prevăzute de alin.3, de comitetul creditorilor și nu de către oricare dintre creditorii care au înscrisă o creanță la masa credală.

În cauză, nu se poate vorbi despre neexercitarea rolului activ al judecătorului întrucât din disp. art.138 din Legea 85/2006 nu rezultă că această măsură poate fi luată din oficiu de judecător.

Cum o astfel de cerere de antrenare a răspunderii nu a fost dedusă judecății, legal, prima instanță a soluționat cauza, respectându-se principiul disponibilității părții.

În ceea ce privește recursul lichidatorului, Curtea constată că - Cabinet Individual de Insolvență - a avut până la intrarea debitoarei în faliment și calitatea de administrator judiciar, îndeplinind toate atribuțiile ce-i reveneau în această calitate.

La dosarul de fond, fila 112, aceasta a solicitat aprobarea cererii de decontare a cheltuielilor efectuate în perioada de observație precum și a onorariului administratorului pentru această perioadă.

Cum aceste sume au fost omise de la decontare, Curtea apreciază întemeiate criticile recurentei, urmând ca recursul acesteia să fie admis.

Pe cale de consecință, față de considerentele expuse, reținându-se că judecătorul sindic a apreciat legal și temeinic asupra îndeplinirii condițiilor cerute de art. 131 din Legea nr. 85/2006 pentru închiderea procedurii, se va menține soluția recurată pe aspectul privind cererea de închidere și se va modifica sentința tribunalului doar în ceea ce privește acordarea și a sumei de 2177, 60 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de recurenta- Cabinet Individual de Insolvență, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC SRL, cu sediul în C, str. - - (Biroul nr.2) nr.30, județul C, cod de identificare fiscală -, număr de ordine în registrul comerțului J-, împotriva sentinței civile nr. 1619/9.III.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția comercială, în dosarul nr. 79//118/2008, având ca obiect procedura insolvenței.

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta creditoareDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în C, str.- nr. 18, județ C, împotriva sentinței civile nr. 1619/9.III.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția comercială, în dosarul nr. 79//118/2008.

Modifică în parte sentința recuratăîn sensul că admite cererea de decontare a cheltuielilor solicitate pentru perioada de observație, în cuantum de 2177, 60 lei, formulată de practicianul în insolvență.

Încuviințează platadin fondul de lichidare și pentru suma de 2177,60 lei.

Menține celelalte dispozițiiale sentinței recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 iunie 2009.

pt. Președinte

- -

aflată în o, semnează cf. art.261 (2) cod pr. civ.

Vicepreședinte instanță

-

Judecător

- -

pt. judecător

- -

aflată în o, semnează cf. art.261 (2) cod pr. civ.

Vicepreședinte instanță

-

pt. grefier

- -

semnează cf.

art.261(2) Cod pr.civ.

Prim grefier

02 iulie 2009

jud.fond.

red.dec.jud./12.08.2009

5 exemplare

comunicat ORC/

Președinte:Kamelia Vlad
Judecători:Kamelia Vlad, Monica Costea, Adriana Gherasim

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 889/2009. Curtea de Apel Constanta