Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 984/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 984/2009

Ședința publică de la 09 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Olimpia Maria Stânga

JUDECĂTOR 2: Ioan Cibu

JUDECĂTOR 3: Gilica

Grefier

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de reclamanta împotriva Sentinței comerciale nr. 887/C din 3 iunie 2009 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Sibiu în Dosar nr-.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este timbrat și recurenta solicită judecarea în lipsă, conform art. 242 alin. 2.pr.civ.

Curtea, față de actele și lucrările dosarului, lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

În deliberare asupra recursului de față se constată că prin sentința comercială nr. 887/C/03.06.2009 a fost respinsă cererea formulată de reclamantul privind deschiderea procedurii insolvenței împotriva pârâtului

Pentru a pronunța această sentință judecătorul sindic a reținut că prin cererea înregistrată la data de 13.05.2009 reclamantul a solicitat deschiderea procedurii insolvenței prevăzută de Legea nr. 85/2006 împotriva pârâtului în vederea acoperirii creanței în sumă de 11.784,40 lei.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că între părți s-au desfășurat relații comerciale, în urma cărora în mod legal s-au emis facturi fiscale în cuantum de 11.784,40 lei. Reclamantul a precizat că facturile fiscale sunt semnate de primire și fiecărei facturi i-a fost atașat aviz de însoțire a mărfii.

Examinând înscrisurile depus de reclamant în probațiune, judecătorul sindic a constatat că acesta nu este în posesia unui titlu executoriu care să justifice cererea formulată împotriva pârâtului, de deschidere a procedurii insolvenței. Dovada creanței certe, lichide și exigibile rezultă numai dintr-un titlu executoriu, iar dispozițiile art. 372 Cod de procedură civilă impun ca orice executare silită să înceapă numai în baza acestuia. Potrivit dispozițiilor art. 372 Cod de procedură civilă prin titlu executoriu se înțelege hotărârea judecătorească sau acel înscris căruia legea specială îi recunoaște expres această calitate. S-a reținut că facturile fiscale depuse în copie de către reclamant precum și avizele de însoțire nu constituie titluri executorii în sensul dispozițiilor legale de mai sus. S-a constatat că respectiva creanță reclamată nu este certă, atâta timp cât aceste înscrisuri nu au fost acceptate de către pârât prin semnătură și ștampilă, conform art. 46 Cod comercial.

S-a arătat că, din punct de vedere juridic, calitatea de creditor și de debitor și însușirea unei creanțe de a fi certă, lichidă și exigibilă, nu rezultă decât dintr-un titlu executoriu care nu a fost executat parțial, voluntar sau silit, iar această regulă enunțată imperativ de art. 372 Cod de procedură civilă, nu poate fi înlăturată de interpretarea bazată pe înțelesul financiar-contabil al termenilor de creditor, debitor și creanță.

S-a motivat că, nimeni nu poate fi constrâns la executarea unei obligații decât dacă cel care o invocă dovedește că aceasta este datorată, iar celui căruia îi este opusă a avut sau are posibilitatea legală de a se apăra, în cadrul oferit de lege, dreptul de a avea acces la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO trebuie respectat n toate cazurile, inclusiv în cel în care se cere executarea silită a unei persoane juridice, opunându-i o obligație de plată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs care, în motivele de recurs, arată că sentința atacată este nelegală și netemeinică și solicită admiterea cererii, modificarea hotărârii recurate și judecând fondul să fie admisă cererea așa cum a fost formulată.

Solicită declararea în încetare de plăți și declanșarea procedurii generale de faliment.

Susține că debitoarea nu a contestat starea de insolvabilitate, deși a fost legal citată.

Despre facturile fiscale arată că sunt semnate de primire și aferent fiecărei facturi este depus un aviz de însoțire a mărfii.

În drept invocă prevederile art. 1 și 31 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței coroborat cu prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Recursul este legal timbrat.

Analizând recursul de față prin prisma motivelor de recurs și din oficiu, curtea constată că recursul este întemeiat.

Potrivit Legii nr. 85/2006, prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței se înțelege creditorul a cărui creanță împotriva debitorului este certă, lichidă și exigibilă.

Înțelesul noțiunii de cert, lichid și exigibil este dat de prevederile art. 379 din Codul d e procedură civilă. O creanță este certă dacă existența ei rezultă din însuși actul de creanță sau din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de acesta și este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau a altor acte neautentice.

Instanța de fond a respins cererea invocând inexistența unui titlu executoriu care mai mult decât orice altă interpretare a actelor ar dovedi caracterul cert, lichid și exigibil al creanței.

Totuși, legea insolvenței nu cere explicit existența unui titlu executoriu, de aceea judecătorul sindic ar fi trebuit să analizeze cererea nu prin această prismă a existenței titlului executoriu ci prin aceea, așa cum s-a arătat, a caracterului cert, lichid și exigibil al creanței.

Curtea apreciază că acest caracter este întrunit atâta vreme cât facturile care sunt să se prescrie sunt semnate la rubrica "semnătura de primire" și ele sunt însoțite de un aviz de expediere al mărfii și acesta semnat de primitorul mărfii având în vedere că rubrica prevede semnătura de la destinație.

Aceste aspecte, coroborate cu lipsa contestației pot fi suficiente pentru declanșarea procedurii motiv pentru care, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va fi admis recursul și trimisă cauza spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecării se va solicita reclamantului depunerea actelor anexate în original sau spre vedere judecătorului sindic, în vederea analizării împrejurării dacă primele creanțe înscrise în primele facturi nu sunt deja prescrise la data înregistrării acțiunii cât și eventual alte acte din care să rezulte înscrierea în contabilitatea pârâtei a creanței și recepționarea mărfii de către aceasta.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE:

Admite recursul declarat de către creditoarea SC SRL împotriva sentinței nr. 887/C/2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Sibiu și în consecință:

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 09.12.2009.

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Judecător,

-

Grefier,

Red.

Th.

Ex. 5/11.01.2010.

Jud fond

Președinte:Olimpia Maria Stânga
Judecători:Olimpia Maria Stânga, Ioan Cibu, Gilica

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 984/2009. Curtea de Apel Alba Iulia