Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 993/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 993
Ședința publică de la 11 decembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicolae Durbacă
JUDECĂTOR 2: Marius Irimie
JUDECĂTOR 3: Mircea Noșlăcan
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice H împotriva Sentinței nr. 521/F/2009 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Hunedoara în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se că la dosar s-a înregistrat o adresă din partea T - H - OF.
Instanța, având în vedere actele dosarului și împrejurarea că s-a solicitat judecare și în lipsă, conform art. 242 alin. 2.pr.civ. lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față,
Constată că prin sentința nr.521/F/2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Hunedoara, s-a respins cererea formulată de creditoarea DGFP H pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC SRL.
Pentru a pronunța această soluție judecătorul sindic a reținut, între altele, cu privire la creanța creditoarei reclamante, că pentru a fi o creanță certă în sensul cerut de dispozițiile Legii nr.85/2006, aceasta trebuie să rezulte dintr-un titlu executoriu - hotărâre judecătorească, precum și din alte înscrisuri necontestate de debitor.
S-a mai reținut, inclusiv faptul că reclamanta nu a făcut dovada că eșuat în cadrul procedurii de executare pe dreptul comun, că numai după ce nu ar fi reușit în această procedură, să solicite deschiderea procedurii insolvenței.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs creditoarea DGFP H solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii cererii sale de deschidere a procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei.
În motivarea recursului se arată, în esență, că datoria bugetară a debitoarei a fost stabilită în conformitate cu dispozițiile art.85 alin.1 lit.a din Codul d e procedură fiscală aprobat prin OG nr.92/2003, declarațiile fiscale ale acesteia și deconturile de TVA aferente cuprinse între anii 2006 - 2008, declarații care reprezintă titlu de creanță în sensul art.110 alin.2 și 3 din OG nr.92/2003.
De asemenea, contrar celor afirmate de către judecătorul sindic, se arată că, în cauză s-a încercat executarea silită a debitorului, fiind emise o serie de somații de plată și fiind instituit inclusiv un sechestru asigurător asupra bunurilor acesteia.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate se constată următoarele:
Potrivit art. 3 pct. 1 și 6 raportat la art. 31 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 este îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței acel creditor care deține asupra patrimoniului debitorului o creanță certă și lichidă, și care să fie exigibilă (scadentă) de mai mult de 30 de zile, creanță care, în conformitate cu art. 3 pct. 12 din lege, trebuie să aibă o valoare minimă, în general de 30.000 lei, iar în cazul salariaților de 6 salarii medii pe economie, și care constituie prin aceasta o valoare-prag.
Cât privește caracterul cert al creanței, în legătură cu care judecătorul sindic s-a pronunțat în sensul că deține această calitate numai un titlu executoriu și care, potrivit art. 372.pr.civ. poate fi doar o hotărâre judecătorească ori un alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu, se constată că această concluzie nu corespunde pe deplin economiei generale și scopului instituirii procedurii insolvenței, nici în reglementarea actuală a legii nr. 85/2006 și nici în reglementarea anterioară a Legii nr. 64/1995.
Într-adevăr, procedura insolvenței constituie un ansamblu de norme juridice, reglementând căi și modalități specifice prin care se urmărește obținerea fondurilor bănești pentru plata datoriilor debitorului aflat în insolvență față de creditorii săi, în condițiile stabilite diferențiat pe categorii de debitori, prin reorganizare judiciară bazată pe un plan de reorganizare sau prin faliment. Aplicarea procedurii reorganizării judiciare reprezintă un remediu pentru activitatea debitorului pe când procedura falimentului constituie un instrument de executare silită asupra averii debitorului.
Utilizarea, în acest scop, a uneia sau a alteia dintre aceste proceduri necesită, în concepția legii, parcurgerea unei proceduri prealabile în care urmează a se stabili dacă debitorul mai poate face față datoriilor cu sumele de bani disponibile, adică dacă se află sau nu în insolvență, în stare de incapacitate de plată. Nu orice creanță însă, dă dreptul creditorului de a cere constatarea stării de insolvență, ci așa cum s-a arătat mai sus, doar acele creanțe care se situează peste pragul minim prevăzut de lege, de 30.000 lei, cu condiția de a fi certe, lichide și exigibile.
Rezultă, din cele menționate, că atât condiția privitoare la capacitatea de plată a debitorului cât și aceea privitoare la creanța reclamantului creditor sunt condiții ale deschiderii procedurii insolvenței, în general, și nu ale executării silite așa cum se susține în hotărârea atacată. În consecință, caracterul cert, lichid și exigibil nu implică și existența unui titlu executoriu, în baza căruia creditorul să își valorifice creanța, așa încât nici dispozițiile art. 372.pr.civ. reținute de judecătorul sindic nu sunt aplicabile procedurii insolvenței, ca o condiție necesară pentru deschiderea acesteia.
Pe de altă parte, dacă legiuitorul ar fi considerat, așa cum se susține, procedura insolvenței ca fiind o procedură de executare silită, pentru începerea căreia ar fi necesar un titlu executoriu, ar fi reglementat în mod expres, cu acest titlu, atât procedura ca atare cât și condiția titlului executoriu, fiind greu de crezut că o chestiune de o asemenea importanță, ce ține de esența procedurii, a fost lăsată pe seama interpretului.
Așa fiind, în situația în care judecătorul sindic s-a mărginit să examineze deschiderea procedurii insolvenței, la cererea creditoarei, doar din perspectiva condiției creanței de a fi un titlu executoriu, condiție neprevăzută de Legea nr. 85/2006, fără a examina condițiile privitoare la creanța reclamantei de a fi certă, lichidă și exigibilă, în limita valorii prag prevăzute de dispozițiile art. 3 pct. 1, 6 și 12 din același act normativ și a celorlalte condiții privitoare la starea de insolvabilitate a debitoarei, urmează că acesta a pronunțat hotărârea fără a intra în cercetarea fondului cauzei, supusă casării în condițiile art. 312 alin. 5.pr.civ. și trimiterii acesteia aceleiași instanțe pentru rejudecare.
Cu ocazia rejudecării, judecătorul sindic urmează să examineze dacă în cauză sunt sau nu îndeplinite condițiile generale ale insolvenței prevăzute de Legea nr. 85/2006, potrivit celor de mai sus menționate, atât cu privire la creanța reclamantei creditoare cât și în legătură cu eventuale apărări ale debitoarei, fără a reține condiția titlului executoriu în economia acestora.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de creditoarea DGFP H împotriva sentinței nr.521/F/2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr.981//97/2009 al Tribunalului Hunedoara.
Casează sentința atacată și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11.12.2009.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
- -
Red.
Th.
Ex. 4/13.01.2010
Jud. sindic:
Președinte:Nicolae DurbacăJudecători:Nicolae Durbacă, Marius Irimie, Mircea Noșlăcan
| ← Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 976/2009.... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
