ICCJ. Decizia nr. 1583/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1583/2004
Dosar nr. 9287/2001
Şedinţa publică din 4 mai 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2863 pronunţată în Şedinţa publică din 26 mai 1999, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a admis cererea formulată de reclamanta, SC S.M. SRL, cu sediul în comuna Voluntari, şoseaua Pipera Tunari, judeţul Ilfov, în contradictoriu cu pârâta SC D.I. SRL, cu sediul în Bucureşti, în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 14.000 dolari S.U.A., reprezentând contravaloare lucrări, dobândă şi T.V.A., precum şi la plata sumei de 7.445.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a demonstrat cadrul contractul cu pârâta şi îndeplinirea obligaţiilor asumate prin contractul nr. 255-01 din 14 mai 1998, dovedite prin corespondenţa purtată cu pârâta şi facturile emise şi neonorate de plată. De asemenea, reclamanta a probat şi punerea în întârziere a pârâtei şi notificarea consemnată la dosar, document care îi dreptul la daune-interese pentru neplata la termen, în contextul în care, la art. 6.1, se prevede şi clauza de penalitate.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, prin Decizia civilă nr. 735 pronunţată în Şedinţa publică din 6 martie 2000, a admis apelul formulat de SC D.I. SRL, cu sediul în Piteşti, judeţul Argeş, împotriva sentinţei civile nr. 2883 din 25 mai 1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, în contradictoriu cu SC S.M. SRL, a desfiinţat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, reţinând că pricina s-a judecat cu lipsă de procedură, pârâta având sediul în municipiul Piteşti.
Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, prin sentinţa civilă nr. 3173 pronunţată în Şedinţa publică din 18 mai 2000, în fond, după casare, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC S.M. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC D.I. SRL, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 14.000 dolari S.U.A. în lei la data achitării, reprezentând contravaloarea lucrări, dobândă şi T.V.A., precum şi cheltuieli de judecată în cuantum de 7.445.000 lei, reprezentând taxă de timbru, reţinând că, deşi pârâta a fost legal citată, nu s-a prezentat în instanţă, iar la adresa indicată se află un chiriaş şi nu sediul său social. Verificând înscrisurile aflate la dosar, instanţa a constatat că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii obligaţiilor pe care şi le-a asumat prin contractul nr. 25-10 din 14 mai 1998, iar pârâta, deşi a fost notificată, a refuzat plata facturilor emise pentru încasarea preţului serviciilor de care a beneficiat.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, prin Decizia civilă nr. 2490 din 21 septembrie 2000 a admis apelul formulat de SC D.I. SRL Piteşti, cu sediul în judeţul Argeş, împotriva sentinţei civile nr. 3173 din 18 mai 2000, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a desfiinţat sentinţa civilă atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, cu motivarea că pârâta trebuia citată la adresa indicată în motivele de apel.
Prin sentinţa civilă nr. 528 pronunţată în Şedinţa publică din 26 ianuarie 2001, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta SC S.M. SRL, împotriva pârâtei SC D.I. SRL, cu motivarea că, prin contractul de subantrepriză nr. 255–01 din 14 mai 1998, reclamanta s-a obligat să execute pârâtei o serie de lucrări de construcţii. Din analiza modului de plată al lucrărilor a rezultat că pârâta a achitat primele tranşe, respectiv 95% din valoarea contractului, aspect necontestat de reclamantă, fără a plăti restul de 5%. Plata sumei era condiţionată de recepţia finală a lucrărilor, obligaţia de efectuare a documentaţiei necesare recepţiei revenind reclamantei. Reclamanta nu a făcut dovada existenţei procesului verbal de recepţie finală, conform art. 1169 C. civ.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia civilă nr. 1266 din 27 septembrie 2001, a admis apelul declarat de apelanta SC S.M. SRL, împotriva sentinţei civile nr. 528 din 26 ianuarie 2001, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a schimbat în tot sentinţa atacată şi, pe fond, a admis acţiunea, obligând pârâta la plata către reclamantă a sumelor de 10.500 dolari S.U.A. contravaloare lucrări, 1.000 dolari S.U.A. dobânzi bancare, 2.500 dolari S.U.A. daune interese în echivalent în lei la data plăţii, şi la 7.745.000 lei cheltuieli de judecată. De asemenea, a fost obligată intimata la plata către reclamantă a sumei de 8.462.500 lei contravaloare taxă judiciară de timbru şi 50.000 lei timbru judiciar.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a stabilit că, între SC D.I. SRL, în calitatea de antreprenor general şi SC S.M. SRL, în calitate de subantreprenor, a intervenit contractul de subantrepriză nr. 255.01 din 14 mai 1998, având ca obiect lucrări de construcţii şi instalaţii pentru beneficiarul C.K. Litigiul poartă asupra contravalorii lucrărilor suplimentare în sumă de 7.000 dolari S.U.A., a despăgubirilor datorate ca urmare a neachitării sumelor reprezentând dobânda bancară, T.V.A. şi impozit pe profit, iar părţile, la 16 iunie 1998, au încheiat un proces verbal de recepţie cu ocazia terminării lucrărilor, document semnat fără obiecţiuni de către beneficiar, proiectantul general şi antreprenor. Beneficiarul, C.K., a comunicat apelantei, prin intermediul A.M. Bucureşti, acceptul său pentru efectuarea lucrărilor suplimentare, confirmând, totodată, achitarea diferenţelor de preţ către SC D.I. SRL.
Împotriva deciziei civile nr. 1266 din 27 septembrie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a declarat recurs pârâta SC D.I. SRL Piteşti, care a criticat pentru nelegalitate şi netemeinicie această hotărâre judecătorească, sub aspectele că nu cuprinde motivele pe care se sprijină, nu răspunde la nici unui dintre argumentele invocate în apărare, a interceptat greşit actul juridic dedus judecăţii şi nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare, respectiv interpretarea dispoziţiilor art. 4 şi 5 din contractul părţilor, fiind invocate, ca temei de drept al cererii de recurs, dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 10 din C. proc. civ.
Intimata reclamantă SC S.M. SRL Bucureşti a formulat întâmpinare motivată în fapt şi în drept, prin care a solicitat respingerea recursului.
Ulterior, la data de 22 septembrie 2003, recurenta pârâtă SC D.I. SRL a depus motive de recurs de ordine publică, în sensul că magistratul care a intrat în compunerea instanţei la 27 septembrie 2001, când s-a pronunţat Decizia civilă nr. 1266 în dosarul nr. 1183/2001 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a intrat la aceiaşi curte de apel, secţia comercială, în compunerea instanţei de la 6 martie 2000, când s-a pronunţat Decizia civilă nr. 735 în dosarul nr. 3092/1999, solicitând nulitatea absolută a deciziei recurate, în temeiul art. 24 alin. (1) din C. proc. civ.
Curtea, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile aduse în cererea de recurs, constată că acestea sunt nefondate, recursul urmând a fi respins pentru următoarele considerente.
Nu poate fi primită excepţia nulităţii deciziei recurate pentru argumentele invocate în motivele de recurs de ordine publică, deoarece judecătorul care a pronunţat Decizia civilă nr. 735 din 6 martie 2000, în dosarul nr. 3092/1999 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a soluţionat apelul formulat de SC D.I. SRL Piteşti în sensul desfiinţării sentinţei atacate, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, deci a admis o excepţie fără a se pronunţa pe fondul litigiului dintre părţi. Atunci când acelaşi judecător a pronunţat Decizia civilă nr. 1266 din 27 septembrie 2001, în dosarul nr. 1183/2001 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a soluţionat apelul promovat de SC S.M. SRL Bucureşti, în sensul că a schimbat în tot sentinţa civilă atacată şi, pe fond, a admis acţiunea. Pronunţându-se numai o singură dată pe fondul apelului, deşi cauza a avut mai multe faze procesuale ale apelului, apare, în mod evident, că nu sunt îndeplinite cerinţele textului de lege invocat, respectiv art. 24 alin. (1) din C. proc. civ., care stipulează expres că numai judecătorul care a pronunţat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecata aceleiaşi pricini în apel sau în recurs, şi nici în caz de rejudecare după casare.
Printr-o corectă şi integrală apreciere a probelor, instanţa de apel, rejudecând cauza, a stabilit adevăratele raporturi juridice dintre părţi, întinderea drepturilor şi obligaţiilor asumate reciproc în cadrul contractului nr. 255-01 din 14 mai 1998, având ca obiect reconstrucţie şi servicii de instalare în cadrul C.K., la parter, conţinutul, costurile, condiţiile de plată, recepţia, răspunderea care se instituie în cadrul nerespectării clauzelor contractuale, precum şi dispoziţiile legale aplicabile litigiului de natură comercială.
Relevanţă juridică, în corecta aplicare a situaţiei de fapt şi de drept, o reprezintă procesul verbal nr. 1 de recepţie la terminarea lucrărilor din data de 16 iunie 1998, încheiat între antreprenorul general SC D.I. SRL Piteşti, investitorul beneficiar C.K. SA, prin care comisia de recepţie a constatat că lucrările respectă în general prevederile proiectului şi specificaţiile tehnice, recepţia fiind admisă fără obiecţiuni de părţile semnatare (dosar nr. 1183/2001 Curtea de Apel Bucureşti).
De remarcat că, prin nota fax din 13 octombrie 1998, proiectantul general al imobilului, firma A.A. a comunicat reclamantei SC S.M. SRL că, după o verificare cu toate părţile implicate, reprezentantul tehnic al C.K. a aprobat toate cheltuielile suplimentare în valoare totală de 7.000 dolari S.U.A., iar aceşti bani au fost plătiţi către D.I. SRL (dosar nr. 1183/2001 Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială).
Nu poate fi primită critica recurentei, că a fost interpretat greşit actul dedus judecăţii, deoarece, analizându-se toate clauzele contractuale, raportat la documentaţia expusă anterior, reiese neîndoios că litigiul poartă numai asupra contravalorii unor lucrări de construcţii suplimentare, cu un cuantum de 7.000 dolari S.U.A., la care justificat s-au adăugat despăgubirile datorate, ca urmare a neachitării sumelor, T.V.A. şi impozit pe profit.
Cadrul juridic expus anterior, în contextul probelor administrate în cauză, a condus la o justă apreciere a situaţiei de fapt şi de drept făcută de instanţa de apel în rejudecarea apelului, astfel încât urmează a respinge excepţia nulităţii deciziei recurate, precum şi respingerea ca nefondată a recursului promovat de pârâta SC D.I. SRL Piteşti, nefiind îndeplinită nici una din dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., menţinând, ca legală şi temeinică, Decizia nr. 1266 din 22 septembrie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., urmează a obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 14.569.170 lei către intimata-reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepţia nulităţii deciziei recurate.
Respinge recursul declarat de pârâta, SC D.I. SRL Piteşti, împotriva deciziei nr. 1266 din 27 septembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia VI-a comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 14.569.170 lei, către intimata-reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 4 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1611/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1027/2004. Comercial → |
|---|
