ICCJ. Decizia nr. 1670/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1670/2004
Dosar nr. 152/2004
Şedinţa publică din 6 mai 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea introdusă la 29 mai 2003, întemeiată pe dispoziţiile art. 1, 3 şi 6 din OG nr. 5/2001, reclamanta, SC M.P. SRL Bistriţa, a solicitat instanţei să dispună prin ordonanţă, în urma examinării probatoriului de la dosar, emiterea unei somaţii de plată împotriva pârâtei, SC O.T. SRL Bistriţa, pentru suma de 466.981.064 lei, din care 223.212.872 lei cu titlu de preţ marfă, iar diferenţa de 243.768.192 lei, reprezentând penalităţi de întârziere în plată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esenţă, că în calitate de furnizor a emis la cererea pârâtei, debitoare, o ofertă de preţ care cuprindea toate elementele (calitatea materialelor, profilul lucrărilor, clauza penală, termenul scadent al facturilor, etc.), şi care a fost acceptată de beneficiară, care ulterior a emis o comandă în acest sens şi, cu toate că marfa i-a fost livrată în totalitate, pârâta a achitat numai parţial preţul acesteia, astfel că a rămas de achitat un debit în cuantumul arătat în cerere, şi cum creanţa este certă, lichidă şi exigibilă, a considerat că sunt îndeplinite cerinţele art. 1, 3 şi 6 din OG nr. 5/2001, privind emiterea somaţiei de plată.
Prin ordonanţa nr. 1221 din 17 iunie 2003, Tribunalul Bistriţa Năsăud, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis cererea formulată de reclamanta creditoare, SC M.P. SRL Bistriţa, împotriva pârâtei debitoare, SC O.T. SRL Bistriţa, şi, în consecinţă, societatea debitoare a fost somată să plătească societăţii creditoare suma de 464.425.744 lei, din care 223.212.872 lei cu titlu de preţ marfă şi aceeaşi sumă reprezentând penalităţi de întârziere, fixând termen de plată la 30 de zile de la data comunicării ordonanţei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, în esenţă, că, în speţă, sunt îndeplinite toate cerinţele legale prevăzute de OG nr. 5/2001, pentru emiterea somaţiei de plată care, în ceea ce priveşte penalităţile, urmează a fi restrânsă, conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002, numai la nivelul sumei solicitată cu titlu de preţ.
Prin sentinţa nr. 1939 din 31 octombrie 2003, Tribunalul Bistriţa Năsăud, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins, ca neîntemeiată, cererea în anulare formulată de debitoarea, SC O.T. SRL Bistriţa, împotriva OG nr.1221/2003, pronunţată de aceeaşi instanţă în contradictoriu cu creditoarea, SC M.P. SRL Bistriţa.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că instanţa care a emis ordonanţa a făcut o corectă interpretare şi aplicare a probelor de la dosar, precum şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, făcând trimitere, în ceea ce priveşte obiecţiunile debitoarei referitoare, la faptul că plata nu ar fi scadentă, la dispoziţiile art. 1361 C. civ.
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs pârâta debitoare, SC O.T. SRL Bistriţa, invocând ca motive de casare dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
Astfel, printr-un prim motiv de recurs, pârâta debitoare deşi recunoaşte că are o datorie faţă de reclamanta creditoare în sumă de 223.212.872 lei, totuşi susţine că, în speţă, nu ar fi îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de OG nr. 5/2001 (adică creanţa să fie certă, lichidă şi exigibilă), deoarece între părţi nu a existat un contract prin care să se stabilească un termen pentru scadenţa plăţilor, ci numai o înţelegere prin care s-a convenit ca plata contravalorii mărfii să aibă loc numai în momentul când pârâta va primi, la rândul său, preţul produselor în care a fost înglobată aceasta de la beneficiarul final, U.M. 02110 Bistriţa.
Or, cum din probele administrate, în cauză, nu rezultă că ar fi primit sumele la care s-a făcut referire mai sus de la debitoarea sa, rezultă că plata nu a devenit exigibilă, astfel că în acest context este exclusă aplicarea dispoziţiilor OG nr. 5/2001.
Se mai susţine că, în condiţiile în care numai în oferta de preţ s-a făcut menţiunea privind plata de penalităţi, fără însă ca aceasta să fie concretizată într-un contract în care să fie inclusă clauza penală, greşit instanţele au obligat-o pe pârâtă în calitate de debitoare la plata penalităţilor, care de altfel nu erau datorate, şi pentru faptul că potrivit celor arătate anterior, creanţa nu era exigibilă din moment ce creditoarea a acceptat că suma datorată să fie achitată numai la data primirii preţului de la beneficiarul final al mărfii.
Ca atare, cum faţă de toate cele arătate, în speţă, nu poate fi vorba de o întârziere în plată, rezultă, implicit, că nu se datorau, aşa cum greşit au apreciat instanţele nici penalităţile de întârziere solicitate.
În sfârşit, recurenta mai susţine că sentinţa atacată este criticabilă şi sub aspectul că deşi a solicitat amânarea judecării cauzei de la termenul din 31 octombrie 2003, totuşi instanţa a respins această cerere, încălcându-i-se astfel dreptul la apărare, întrucât consilierul juridic nu s-a putut prezenta să susţină cauza din motive medicale, justificate cu actele depuse la dosar.
În consecinţă, pârâta debitoare solicită admiterea recursului şi anularea OG nr. 1221/2003, şi respectiv a sentinţei civile nr. 1939/2003, cu consecinţa respingerii somaţiei de plată.
Recursul declarat în cauză nu este fondat.
Din examinarea actelor de la dosar rezultă că, în oferta de preţ întocmită de creditoarea reclamantă, la 24 septembrie 2002, au fost incluse toate elementele necesare angajării răspunderii debitoarei, în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a obligaţiei, privind plata preţului mărfii livrate, şi anume calitatea materialelor, preţul lucrărilor, data scadentă a facturilor, precum şi sancţiunea care se aplică în cazul nedecontării în termen de 5 zile a facturilor, şi anume penalităţi de întârziere în plată de 0,5% pe zi.
Cum debitoarea pârâtă a semnat şi parafat această ofertă de preţ fără nici o obiecţiune şi a primit marfa care a făcut obiectul comenzii sale, rezultă că, fără nici un temei, susţine că, în cauză, nu ar fi incidente condiţiile prevăzute de OG nr. 5/2001, întrucât creanţa nu ar fi exigibilă (pe motiv că plata preţului ar fi fost asumată sub condiţie), deoarece acest moment a fost stabilit de părţi chiar prin convenţia lor (oferta de preţ), adică la 5 zile de la emiterea facturii.
De altfel, se constată că, în cauză, deşi se susţine, nu s-a depus nici o dovadă din care să rezulte că reclamanta ar fi acceptat ca preţul mărfii livrate să-i fie achitat la o dată ulterioară celei prevăzute pentru scadenţă, respectiv la momentul la care la rândul ei, pârâta, va primi preţul produselor în care a fost înglobată marfa livrată de reclamantă.
În consecinţă, ţinând cont de cele arătate mai sus, se reţine că bine tribunalul a considerat că oferta de preţ din 24 septembrie 2002, produce efecte în cauză cu referire şi la art. 1361 din C. civ., şi că plăţile datorate de pârâtă, atât în ceea ce priveşte preţul mărfii, cât şi referitor la penalităţile de întârziere solicitate, au caracterul unei creanţe certe, lichide şi exigibile şi deci, că cererea formulată de creditoarea reclamantă îndeplineşte pentru a fi admisă, cumulativ, toate cerinţele prevăzute de OG nr. 5/2001.
În ceea ce priveşte susţinerea recurentei privind nelegalitatea soluţiei, raportat la respingerea cererii de acordare a unui nou termen, cu consecinţa încălcării, în opinia sa, a dreptului la apărare, se constată că aceasta nu este întemeiată, în contextul în care anterior instanţa mai acordase tot la cererea pârâtei un termen pentru lipsă de apărare, astfel că, în speţă, s-a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 156 alin. (1) C. proc. civ.
Aşa fiind, recursul pârâtei urmează a fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta debitoare, SC O.T. SRL Bistriţa, împotriva sentinţei nr. 1939/LC din 31 octombrie 2003, pronunţată de Tribunalul Bistriţa Năsăud, în dosarul nr. 3475/2003, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1689/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1665/2004. Comercial → |
|---|
