ICCJ. Decizia nr. 1700/2004. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr.1700/2004

Dosar nr. 1114/2002

Şedinţa publică din 13 mai 2004

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 468/LC din 24 aprilie 2001, pronunţată de Tribunalul Bihor, Oradea, a fost anulată, ca insuficient timbrată, acţiunea formulată de reclamanta, SC A.D. SRL, cu sediul în Oradea, în contradictoriu cu pârâta, C.A.S. Bihor, cu sediul în Oradea.

Curtea de Apel Oradea, prin Decizia nr. 13/AC din 22 ianuarie 2002, a admis, ca fondat, apelul declarat de reclamanta, SC A.D. SRL Oradea, împotriva sentinţei nr. 468 din 24 aprilie 2001, pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care a anulat-o, şi, judecând în fond cauza, a respins acţiunea reclamantei, SC A.D. SRL Oradea, împotriva pârâtei, C.A.S. Bihor, pentru obligarea pârâtei la încheierea contractului de transport nemedicalizat programat pentru urgenţele de gradul II. De asemenea, a fost anulat, ca netimbrat, capătul de cerere privind daunele materiale.

Împotriva deciziei nr. 13/AC din 22 ianuarie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, a declarat recurs reclamanta, SC A.D. SRL, care a criticat pentru nelegalitate şi netemeinicie hotărârea instanţei de apel.

Curtea, analizând actele şi lucrările dosarului, constată că, deşi recurenta reclamantă, SC A.D. SRL, a fost citată în mod legal pentru termenul din 13 mai 2004, cu menţiunea depunerii taxei judiciare de timbru în cuantum de 1.237.500 lei, conform dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. d), raportat la art. 11 alin. (1) teza 2 din Legea nr. 146/1997, modificată, şi a timbrului judiciar în valoare de 15.000 lei, stabilit conform art. 3 alin. (2) din OG nr. 32/1995, aceasta nu a îndeplinit obligaţia timbrării.

Aspectul că recurenta a adus la îndeplinire în parte obligaţia de a timbra, în sensul că a depus dovada taxei de timbru în valoare de 30.000 lei şi timbru judiciar în valoare de 1500 lei, nu este suficient, deoarece raportat la natura şi valoarea pretenţiilor deduse judecăţii în faza procesuală a recursului, taxa judiciară de timbru este de 1.237.500 lei şi timbru judiciar este în valoare de 15.000 lei, aşa cum au fost corect stabilite prin încheierea din Şedinţa publică din 4 decembrie 2003 (dosar recurs).

Pentru aceste considerente, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, şi art. 9 alin. (2) din OG nr. 32/1995, urmează a anula, ca insuficient timbrat, recursul promovat de reclamanta, SC A.D. SRL Oradea, împotriva deciziei nr. 13/AC pronunţată la 22 ianuarie 2002, de Curtea de Apel Oradea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează, ca insuficient timbrat, recursul declarat de reclamanta, SC A.D. SRL Oradea, împotriva deciziei nr. 13/2002-AC din 22 ianuarie 2002, a Curţii de Apel Oradea.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 mai 2004.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1700/2004. Comercial