ICCJ. Decizia nr. 3131/2004. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3131/2004
Dosar nr. 3978/2004
Şedinţa publică din 29 septembrie 2004
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 6503 din 5 noiembrie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, pronunţată în dosarul nr. 5308/2001, s-au respins, ca nefondate, recursurile declarate de către Primăria municipiului Dej şi SC C.L.V. SRL Dej, împotriva deciziei civile nr. 437 din 26 aprilie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. 2256/2001.
SC C.L.V. SRL a formulat contestaţie în anulare la 18 martie 2004, invocând în fapt că instanţa de recurs a respins recursul acesteia, fără să cerceteze motivele invocate iar, în drept, dispoziţiile art. 318, 319 C. proc. civ.
Contestaţia în anulare a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 319 alin. (2) C. proc. civ., respectiv după primirea somaţiei de executare care a avut loc la 10 februarie 2004, dar înainte de săvârşirea ultimului act de executare.
Analizând cererea, prin prisma motivelor de fapt şi de drept invocate, se găseşte fondată.
Astfel, din conţinutul deciziei civile nr. 6503/2002, rezultă că s-a luat în examinare doar recursul declarat de reclamanta Primăria municipiului Dej, împotriva acestei decizii, fără a se menţiona nimic despre recursul declarat de către cealaltă parte, respectiv SC C.L.V. SRL Dej şi fără a se analiza motivele de recurs depuse de către aceasta şi aflate la dosar, singura menţiune fiind cea din dispozitivul hotărârii.
Ori, în aceste condiţii, nu s-au respectat cerinţele prevăzute de art. 261 alin. (1) pct. 3 şi 5 C. proc. civ., referitoare la conţinutul hotărârii, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 318 C. proc. civ., pentru admisibilitatea contestaţiei în anulare, respectiv atunci când „(...) instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare".
Aşa fiind, în baza art. 320 C. proc. civ., contestaţia în anulare va fi admisă iar Decizia civilă nr. 6503 din 5 noiembrie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie va fi parţial anulată şi se va stabili termen de judecare a recursului SC C.L.V. SRL Dej la 26 octombrie 2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite contestaţia în anulare formulată de SC C.L.V. SRL Dej, împotriva deciziei nr. 6503 din 5 noiembrie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială.
Anulează Decizia şi stabileşte termen de judecare a recursului SC C.L.V. SRL Dolj, la data de 26 octombrie 2004.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 29 septembrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 3151/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2969/2004. Comercial → |
---|