ICCJ. Decizia nr. 3162/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3162/2004
Dosar nr. 4279/2004
Şedinţa publică din 30 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 6070/Com din 11 septembrie 2003, Tribunalul Constanţa, secţia comercială, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC B.F. SA Brăila, împotriva pârâtei SC B.A. SRL Constanţa, pe care a obligat-o să plătească reclamantei suma de 44.000.000 lei, cu titlu de contravaloare marfă livrată şi neachitată, cu dobânda legală în sumă de 41.777.000 lei, plus 5.791.620 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că probele dosarului atestă că pârâta a ridicat, prin reprezentantul său C.G., conform facturii nr. 200151 din 14 martie 2000, marfă în valoare de 44.041.424 lei, din care a plătit numai suma de 41.424 lei, rămânând neachitată suma de 44.000.000 lei, care se cuvine reclamantei, în temeiul dispoziţiilor coroborate ale art. 969 şi art. 1073 C. civ., împreună cu despăgubirile aferente, în sumă de 41.777.000 lei, acordate în temeiul art. 1088 C. civ., constând din dobânda legală, calculată potrivit OG nr. 9/2000.
Apelul declarat, împotriva susmenţionatei sentinţe, de pârâta SC B.A. SRL Constanţa, a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 34/Com din 12 februarie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială.
Pentru a adopta această decizie, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că excepţia fundamentată pe dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ., privind inadmisibilitatea acţiunii în lipsa efectuării concilierii, anterior introducerii cererii, nu poate fi primită în condiţiile în care a fost invocată pentru prima dată în apel, aceasta în afara faptului că, în realitate, dovezile de la dosar confirmă efectuarea unei asemenea concilieri.
Pe fondul pricinii, instanţa de apel a considerat că, în raport de probele administrate în cauză, prima instanţă a stabilit o situaţie de fapt corespunzătoare şi, ca atare, bine a admis, în temeiul dispoziţiilor legale menţionate, în considerentele sentinţei, acţiunea, cu consecinţa obligării pârâtei la plata sumelor solicitate prin acţiune.
Împotriva acestei ultime hotărâri, a declarat recurs pârâta SC B.A. SRL Constanţa, invocând, ca motive de casare, dispoziţiile art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
Se susţine, în esenţă, că, în mod greşit, a fost respinsă de către instanţa de apel excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată pentru motivul neefectuării în prealabil introducerii acţiunii, a concilierii directe, deoarece, chiar dacă s-ar reţine că reclamanta a încercat o asemenea conciliere, aceasta nu a putut fi finalizată şi, deci, nu îndeplineşte cerinţele legii (art. 7202 C. proc. civ.), în contextul în care invitaţia pentru participarea la conciliere a fost primită doar la data de 13 noiembrie 2002, adică cu o zi înaintea termenului fixat în acest scop (14 noiembrie 2002).
Pe fondul cauzei, se susţine că, în mod greşit, instanţa de fond, ca dealtfel şi cea de apel, au apreciat că numitul C.G. putea angaja relaţii contractuale cu terţii în numele societăţii pârâte şi, dacă, totuşi, instanţele, au concluzionat prin soluţiile pronunţate astfel, această situaţie se datorează interpretării eronate a probelor de la dosar, invocând, în acest sens, faptul că societatea pârâtă are doar 2 asociaţi, care sunt în acelaşi timp şi administratori firmei şi, deci, că în acest context, nu se poate considera că o altă persoană ar fi putut angaja societatea pârâtă în lipsa unui mandat special acordat de către unul dintre cei doi asociaţi-administratori.
Chiar dacă, prin absurd, ar fi înlăturate aceste susţineri, precizează pârâta în continuare, atunci, înţelege să invoce practica judiciară în domeniu, potrivit căreia „înmânarea facturilor (chiar dacă pentru primirea lor a semnat un angajat al debitorului), nu echivalează cu acceptarea prestaţiilor înscrise în aceste documente şi, care, deci, într-o astfel de situaţie, nu au forţa probantă prevăzută de art. 46 C. com.
De asemenea, mai susţine pârâtă că, în mod nelegal, instanţele au reţinut că reclamanta a făcut dovada, conform art. 1169 C. civ., a existenţei raporturilor juridice de obligaţie născute între debitoare şi creditoarea, deoarece, pentru obligarea sa la plată, trebuia să se facă dovada (condiţie neîndeplinită, în speţă) că marfa facturată a şi fost livrată şi, bineînţeles, preluată de pârâtă, aceasta în afara faptului că pe nota de ambalare nu s-a aplicat semnătura reprezentantului societăţii pârâte şi nici ştampila acesteia.
Este adevărat, precizează recurenta în continuare, că pe nota de ambalare, în partea de sus, apare numele lui C.G., care este înscris şi în factura contestată, precum şi datele de identificare ale unuia dintre administratorii societăţii, P.G., dar acest aspect nu poate avea nici o relevanţă, în contextul în care din înscrisul depus chiar de reclamantă, rezultă care au fost maşinile care au intrat pe poarta societăţii în ziua de 14 martie 2000 (ziua emiterii facturii şi a notei de ambalare), precum şi persoanele care au ridicat marfă, astfel că, la pct. 10 din acest înscris, figurează numai numitul C.G., care nu s-a făcut dovada că ar fi ridicat marfa pentru societatea pârâtă şi a cărei semnătură nu este aplicată, surprinzător, pe acest act şi nici pe dispoziţia de livrare nr. 00377 din 14 martie 2000, care este semnată şi ştampilată doar de intimată.
În consecinţă şi având în vedere motivele arătate mai sus, pârâta solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor şi, pe fond, respingerea acţiunii, în principal ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca nefondată.
Recursul pârâtei nu este fondat.
Examinând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii acţiunii, întemeiată de recurentă pe dispoziţiile art. 7202 C. proc. civ., care ar atrage motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că aceasta nu este întemeiată, din moment ce această excepţie a fost invocată cu încălcarea dispoziţiilor art. 292 C. proc. civ., adică pentru prima dată în apel, dar, chiar dacă s-ar trece pe acest aspect, se constată că nici pe fond această susţinere nu poate fi primită, în contextul în care probele dosarului confirmă că pârâta a fost încunoştinţată asupra convocării, cu adresa nr. 14945 din 22 octombrie 2002, pentru data de 14 noiembrie 2002, astfel că, chiar dacă această adresă a fost primită abia pe data de 13 noiembrie 2002 şi, deci, din această cauză, nu putea fi respectat termenul de 15 zile prevăzut de art. 7201 alin. (3) C. proc. civ., se constată că nici o dispoziţie legală nu o împiedica pe pârâtă să propună, eventual, o altă dată pentru efectuarea concilierii, din moment ce reclamanta i-a comunicat actele doveditoare iar introducerea acţiunii a avut loc cu respectarea dispoziţiilor art. 7201 alin. (5) C. proc. civ., adică abia la 18 decembrie 2002.
În ceea ce priveşte motivele de recurs, prin care se critică soluţia instanţei de apel pe fondul cauzei, se constată că nici acestea nu pot fi primite, întrucât probele administrate în cauză atestă fără nici un dubiu că, la data de 14 martie 2000, reclamanta SC B.F. SA a livrat pârâtei SC B.A. SRL un număr de 304 cămăşi bărbăteşti, în valoare totală de 44.041.424 lei, contractul de vânzare cumpărare încheindu-se, aşa cum bine au reţinut ambele instanţe, în forma simplificată prevăzută de art. 36 C. com., iar dovada predării mărfii către pârâtă s-a făcut cu factura nr. 3557766 din 14 martie 2000, în care s-a menţionat că marfa a fost ridicată de delegatul C.G., care a semnat actul şi care figurează că a intrat în aceeaşi zi şi pe poarta reclamantei SC B.F. SA.
De asemenea, probele de la dosar mai rată că, din contravaloarea mărfii, s-a achitat suma de 41.424 lei, cu chitanţă la casieria intimatei, iar pentru diferenţa de 44.000.000 lei s-a emis ordinul de plată nr. 86 din 13 martie 2000, pe care s-a aplicat ştampila pârâtei SC B.A. SRL şi semnătura asociatului pârâtei P.G.
Cu toate acestea, ordinul de plată menţionat nu a fost decontat din lipsă de disponibil în cont, pentru ca, ulterior, împotriva probelor evidente care demonstrează realitatea livrării, astfel cum s-a arătat mai sus, pârâta să conteste, fără nici un temei, primirea mărfii şi, implicit, obligaţia de plată privind suma de 44.000.000 lei, deşi marfa a fost livrată, conform facturii la care s-a făcut referire mai sus, prin delegatul desemnat de aceasta, astfel că, în raport de toate cele arătate, cu referire specială la ordinul de plată nr. 86/2000 (pe care s-a aplicat în original ştampila societăţii pârâte şi semnătura asociatului administrator P.G.), susţinerile pârâtei, în sensul că nu a ridicat marfă şi, deci, că nu datorează suma solicitată prin cerere cu titlu de preţ, nu pot fi primite, aşa cum bine au reţinut ambele instanţe.
Faţă de cele arătate mai sus, recursul pârâtei urmează a fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta SC B.A. SRL Constanţa, împotriva deciziei nr. 34/COM din 12 februarie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 30 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3196/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3151/2004. Comercial → |
|---|
