ICCJ. Decizia nr. 3957/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3957/2004
Dosar nr. 9305/2004
Şedinţa publică din 21 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Dolj la data de 5 iunie 2003, reclamantul L.I. a chemat în judecată pârâta SC D. SA, sucursala Craiova, pentru a fi obligată să desfiinţeze instalaţia de gaze montată fără drept pe terenul proprietatea sa, situat în Craiova, iar în caz de refuz să fie autorizat reclamantul să desfiinţeze instalaţia pe cheltuiala pârâtei, cu obligarea la plata daunelor cominatorii în sumă de 2.000.000 lei/ zi întârziere, până la executarea obligaţiei.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că pârâta a montat fără drept o instalaţie aeriană la înălţimea de cca. 2 metri, ce traversează curtea în interior, la o distanţă de 5 metri de linia de hotar, conductele împiedicându-l să îşi execute lucrări pe teren.
Reclamantul a precizat că instalaţia de gaze a fost montată în perioada 1999-2000, fără consimţământul vechiului proprietar, de la care a cumpărat terenul.
Pârâta SC D. SA, sucursala Craiova a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Dolj, motivând că litigiul nu are natură comercială, competenţa aparţinând Judecătoriei Craiova, în baza art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că în anul 1999 s-au executat lucrări, care au avut ca scop înlocuirea reţelei vechi de distribuire a gazelor naturale cu una nouă din polietilenă, că montarea capului de branşament s-a făcut la limita de proprietate a imobilului, iar instalaţia de utilizare (legătura dintre capul de branşament) s-a montat pe drumul de acces, existent la acea dată, care era delimitat de bordura de beton şi bolta de viţă de vie.
S-a mai susţinut că vechiul proprietar nu a manifestat nici o nemulţumire în legătură cu modul de amplasare al instalaţiei, iar dispoziţiile legale invocate de reclamant privesc regimul concesiunilor, în speţă fiind aplicabilă OG 60/2002, care permite repoziţionarea conductelor, însă pe cheltuiala proprietarului.
Tribunalul Dolj a respins excepţia de necompetenţă materială pe considerentul că obiectul litigiului este în legătură cu domeniul de activitate al pârâtei, societate comercială, iar potrivit art. 56 C. com., dacă un act este comercial numai pentru una din părţi, acestea vor fi supuse, în ce priveşte actul legii comerciale.
Prin sentinţa nr. 5030 din 3 septembrie 2003, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 4976/COM/2003 s-a respins acţiunea reclamantului.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că, reclamantul L.I. a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului situat în Craiova, prin contractul de vânzare cumpărare nr. 3994 din 26 noiembrie 2002, teren care include drumul de acces spre imobilul, pe care s-au executat branşamente la reţeaua de distribuţie a gazelor naturale în anul 1999.
S-a apreciat că, dispoziţiile invocate de reclamant, respectiv art. 70, art. 76 şi art. 78 din OG nr. 60/2000, nu sunt aplicabile în speţă, că potrivit art. 21 lit. a) din acelaşi act normativ este posibilă modificarea traseului reţelei de alimentare cu gaze, atunci când pe terenul pe care este amplasată reţeaua urmează să se edifice o construcţie, însă cheltuielile de reamplasare a reţelei sunt suportate de beneficiar sau proprietar.
A fost înlăturată susţinerea reclamantului, în sensul că era necesar acordul proprietarului la amplasarea reţelei de alimentare cu gaze, pe motiv că la data efectuării primelor lucrări (1974) imobilul aparţinea statului, iar la data refacerii şi modernizării vechilor conducte (1999), imobilul nu intrase în proprietatea vânzătorului, lucrarea fiind executată pe calea de acces ce exista spre imobil.
S-a reţinut că OG 60/2000 nu era în vigoare la data efectuării lucrărilor de modernizare a reţelei de gaze, iar dispoziţiile art. 480 şi art. 494 C. civ., invocate de reclamant nu sunt aplicabile speţei, deoarece există dispoziţii derogatorii în legea specială, OG nr. 60/2000, care au prioritate.
Nemulţumit de această soluţie, reclamantul a declarat apel.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamantul, pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând următoarele motive:
Instanţa nu s-a pronunţat sau a analizat superficial probele administrate şi a interpretat eronat prevederile legale.
Astfel, greşit a considerat tribunalul că în anul 1974, când s-au făcut primele lucrări, imobilul a aparţinut statului. În anul 1945 terenul a fost cumpărat de autorul vânzătorilor, dreptul de proprietate fiind păstrat nealterat şi transmis acestora prin succesiune, situaţie reţinută şi în Decizia civilă nr. 2069 din 9 mai 2002 a Curţii de Apel Craiova.
Intimata pârâtă nu a avut consimţământul proprietarilor pentru refacerea lucrărilor în anul 1999, aceştia aflându-se în proces de revendicare împotriva statului.
Eronat a reţinut tribunalul că pârâta a montat conductele de gaze la limita proprietăţii, pe cale de acces, deoarece o astfel de cale a fost stabilită, prin sentinţa civilă nr. 4398/1995 a Judecătoriei Craiova având o lăţime de 1,93 m., iar conductele sunt la 5 metri în interiorul curţii.
O altă critică formulată de apelant vizează nepronunţarea instanţei asupra probei cu înscrisuri, respectiv adresa nr. 4531 din 24 aprilie 2003, în care se precizează că lucrările s-au efectuat în două etape; capul de branşament în anul 1999, iar instalaţia de utilizare în anul 2000, OG 60 fiind adoptată la data de 30 ianuarie 2000.
În ce priveşte temeiul legal al acţiunii, apelantul susţine că, motivarea sentinţei este contradictorie, pe de o parte s-a reţinut că dispoziţiile OG 60/2000, nu sunt aplicabile în speţă, întrucât instalaţia de gaze a fost construită în anul 1999, iar pe de altă parte s-a considerat că, nici dispoziţiile Codului civil nu sunt aplicabile, existând norme derogatorii, respectiv OG 60/2000.
Normele speciale din ordonanţă sunt similare celor din dreptul comun, cuprinse în C. civ.
În cuprinsul ordonanţei sunt reglementate raporturile cu terţii proprietari, iar dispoziţiile cuprinse în art. 70, art. 76 şi art. 78, înlăturate de instanţă nu pot fi aplicabile doar concesionarilor, nu şi titularilor drepturilor de proprietate.
Curtea, a încuviinţat, în baza art. 295 alin. (2) C. proc. civ. „administrarea unei expertize tehnice, părţile au formulat obiectivele, iar prin tragere la sorţi a fost desemnat expert B.N. Apelantul reclamant a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză, la care expertul a răspuns.
Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, prin Decizia nr. 235 din 18 mai 2004, a admis apelul reclamantului, şi, în consecinţă a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta să ridice conducta de gaze montată pe terenul proprietatea reclamantului, situat în Craiova, şi a respins capetele de cerere referitoare la autorizarea reclamantului să desfiinţeze lucrarea pe cheltuiala pârâtei şi la daune cominatorii, cu obligarea intimatei pârâte la 174.000 lei cheltuieli de judecată la fond şi la 6.034.000 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a avut în vedere:
Din întreg materialul administrat în cauză se reţine că pe terenul proprietatea apelantului reclamant este montată o instalaţie de utilizare a gazelor naturale, expertul stabilind că se află la o înălţime de 2 metri, iar în interiorul curţii la o distanţă ce variază între 2,14 la 2,62 metri de gardul din sârmă ce separă proprietatea apelantului de calea de acces către imobil, constituită prin sentinţa nr. 4395/1995 a Judecătoriei Craiova.
Din schiţa anexă la această hotărâre rezultă că lăţimea căii de acces este de 1,93 metri, aşa încât greşit a stabilit instanţa de fond că instalaţia de gaze s-a executat pe calea de acces existentă în anul 1999, delimitată de bordura de beton şi bolta de viţă de vie, însuşindu-şi susţinerile neîntemeiate ale intimatei pârâte.
Prin amplasarea conductei aeriene de gaze, pe terenul proprietatea apelantului s-a impus acestui imobil o sarcină, o servitute de trecere a conductei, care este continuă şi aparentă pentru uzul şi utilitatea fondului.
Într-adevăr, motivarea tribunalului este contradictorie, pe de o parte a stabilit că OG 60/2000, nu era în vigoare la data efectuării lucrării, iar pe de altă parte a reţinut că dispoziţiile codului civil nu se aplică, existând norme derogatorii în legea specială, OG 60/2000.
Intimata pârâtă a precizat în adresa nr. 4531 din 24 aprilie 2003, fapt confirmat şi de către expert, că lucrarea s-a efectuat în două etape; în anul 1999 s-a montat capul de branşament, iar în anul 2000 instalaţia de utilizare, pârâta menţionând că s-a respectat legislaţia în vigoare, normativele I6PE/2000 şi I6/1998.
Câtă vreme nu s-a dovedit cu certitudine dacă instalaţia s-a realizat după intrarea în vigoare a OG 60/2000 (31 ianuarie 2000) nu se poate reţine că dispoziţiile ordonanţei menţionate sunt aplicabile speţei, mai ales că avizele, certificatul de urbanism şi autorizaţia de construcţie au fost obţinute în anii 1998-1999, de altfel dispoziţiile ordonanţei sunt similare celor din dreptul comun.
Potrivit art. 623 C. civ., servituţile continue şi aparente se dobândesc prin titlu sau prin posesiune de 30 de ani, prescripţia achizitivă.
Intimata pârâtă nu a făcut dovada unui titlu, a unei convenţii a părţilor, în constituirea servituţii de trecere, iar apărarea sa, în sensul că fostul proprietar nu a manifestat nici o nemulţumire, nu prezintă relevanţă câtă vreme, în speţă, nu s-a împlinit termenul de 30 de ani, pentru invocarea unei servituţi dobândite prin uzucapiune, ca urmare a unei posesii utile.
În consecinţă, Curtea constată că pe terenul proprietatea apelantului-reclamant s-a constituit în mod abuziv o servitute de trecere a instalaţiei de utilizare a gazelor şi având în vedere constatările expertului, urmează să se admită apelul potrivit art. 296 C. proc. civ., să se schimbe sentinţa în sensul admiterii în parte a acţiunii.
Pârâta va fi obligată să-şi ridice conducta de gaze montată pe terenul proprietatea reclamantului situat în Craiova, judeţul Dolj.
Cât priveşte celelalte capete de cerere, Curtea le apreciază ca fiind neîntemeiate, urmând a fi respinse, pentru următoarele motive.
Reclamantul nu poate fi autorizat să desfiinţeze lucrarea pe cheltuiala pârâtei datorită caracterului special al acesteia, care nu poate fi executată decât de SC D. SA.
În actuala reglementare legiuitorul a instituit (art. 5803 C. proc. civ.) alte mijloace juridice la îndemâna creditorului, pentru a constrânge pe debitor să execute în natură obligaţia de a face ce nu poate fi îndeplinită decât de debitor, aşa încât daunele cominatorii nu se mai justifică.
În contra celei din urmă hotărâri, pârâta a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi susţinând în esenţă că au fost încălcate dispoziţiile legale, prevăzute de OG 60/2000, dispoziţii ce interzic a se interveni în orice mod asupra instalaţiilor de gaze existente, în mod excepţional de pot aduce modificări pe cheltuiala celui care o solicită, iar punerea în executare a acestei hotărâri ar aduce grave prejudicii celor două familii, proprietare ale imobilului, care ar rămâne fără gaze.
Pentru toate aceste considerente, recurenta în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii apelului şi menţinerea hotărârii instanţei de fond.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Hotărârea instanţei de apel stabileşte în sarcina pârâtei recurente obligaţia de a ridica conducta de pe proprietatea reclamantului, fără a preciza pe cheltuiala cui se va face.
Potrivit art. 6 interdicţii art. 21 stipulează că: „Pentru protecţia conductelor, echipamentelor şi a instalaţiilor de gaze naturale se interzice terţilor să se realizeze construcţii de orice fel în zona de siguranţă a conductelor de gaze naturale, în cazul în care, în mod excepţional, este necesar ca pe terenul pe care este amplasată reţeaua de alimentare cu gaze naturale să se execute o construcţie, beneficiarul acesteia şi/ sau proprietarul va suporta toate cheltuielile de modificare a reţelei şi va obţine acordurile definitive ale proprietarilor".
Din interpretarea textului de lege precizat, rezultă că instanţa de apel a dat o hotărâre nelegală şi netemeinică, întrucât au fost încălcate aceste dispoziţii legale, care interzic a se interveni în orice mod asupra instalaţiilor de gaze existente, în mod excepţional se pot aduce modificări ale conductelor, dar pe cheltuiala celui care o solicită şi va obţine acordurile definitive ale proprietarilor sau ale deţinătorilor legali.
Din reglementarea menţionată, rezultă clar în ce condiţii poate fi efectuate modificările instalaţiei de gaze şi aceste cheltuieli cad în sarcina celui care o cere, în speţă, reclamantul L.I.
În consecinţă, greşit instanţa de apel nu a precizat în sarcina cărei părţi revine cheltuiala cu repoziţionarea conductei de gaze, în cauză a reclamantului şi numai după obţinerea acordurilor şi avizelor prevăzute de lege.
Aşa fiind, Curtea va admite recursul, va modifica în parte Decizia atacată în sensul că lucrările ce urmează a le efectua pârâta se vor efectua pe cheltuiala reclamantului L.I., şi, se vor menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul pârâtei SC D. SA, sucursala Craiova, împotriva deciziei nr. 235 din 18 mai 2004 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, pe care o modifică în parte, în sensul că, lucrările ce urmează a le efectua pârâta recurentă se vor efectua pe cheltuiala reclamantului intimat L.I.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4005/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3726/2004. Comercial → |
|---|
