ICCJ. Decizia nr. 4024/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4024/2004
Dosar nr. 6933/2001
Şedinţa publică din 26 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Creditoarea B.D.F. SA, sucursala Constanţa şi B. SA au formulat cerere pentru angajarea răspunderii administratorilor debitoarei SC V. SRL, M.E., M.S., M.B., M.D., N.I.A., R.O., M.G. şi R.I., debitoare aflată în procedura falimentului.
Acţiunea creditoarelor a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 124 alin. (2) din Lega 64/1995, pentru atragerea răspunderii procesuale a administratorilor pentru pasivul societăţii comerciale ajunse în stare de încetare de plăţi din vina acestora.
Prin sentinţa nr. 161/ COM din 26 ianuarie 2001, Tribunalul Constanţa a admis cererea şi a dispus ca suma de 229.928.701 lei reprezentând parte din pasivul SC V. SRL să fie suportată de pârâţii M.E., M.S., M.B., M.S., N.I.A., R.O., M.G. şi a respins acţiunea faţă de pârâtul R.I.
Instanţa de fond a reţinut că printre faptele care atrag răspunderea administratorilor pentru situaţia de încetare de plăţi a societăţii comerciale sunt ţinerea unei contabilităţi fictive, provocarea dispariţiei unor documente contabile, nesocotirea obligaţiei de a ţine contabilitatea în conformitate cu legea, situaţii care rezultă din raportul întocmit de lichidator; în acelaşi raport, lichidatorul menţionează că la sediul societăţii comerciale debitoare nu au fost identificate registrele şi documentele contabile ale firmei, astfel încât sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 124 lit. d) din Legea 64/1995 pentru răspunderea administratorilor.
În privinţa pârâtului R.I. faţă de Decizia 427 din 13 mai 1993 din care rezultă că acesta nu a mai îndeplinit operaţiuni de administrator din luna mai 1993, acţiunea creditoarelor a fost considerată nefondată.
Curtea de Apel Constanţa, soluţionând apelul declarat de pârâtul R.O., împotriva sentinţei susmenţionate, prin Decizia civilă 733/ COM din 18 iulie 2001 a respins ca nefondată cererea.
Instanţa de apel a considerat responsabilitatea apelantului pentru perioada cât a îndeplinit funcţia de administrator, ca o răspundere delictuală, pentru lipsa de diligenţă manifestată faţă de obligaţiile care-i reveneau. Totodată a considerat, faţă de adresa nr. 82993 din 18 iunie 1999 a C.C.I.N.A. Constanţa că apelantul a îndeplinit funcţia de administrator al SC V. SRL.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, pârâtul r.O. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 204 alin. (1) pct. 3, 9 şi 10 C. proc. civ.
Astfel, recurentul susţine că din interpretarea dispoziţiilor art. 124 şi art. 126 din Legea 64/1995, instanţa competentă să soluţioneze cererea privind atragerea răspunderii administratorilor, era tribunalul şi nu judecătorul sindic.
Pe de altă parte, recurentul menţionează că instanţa de apel a considerat greşit calitatea sa de administrator, fără a ţine cont de retragerea sa din societate. La data încheierii contractelor de credit, nu a avut calitatea de administrator, situaţia fiind similară cu aceea a pârâtului R.I.
Chiar dacă s-ar reţine calitatea sa de administrator, aceasta nu putea fi decât limitată la sectorul de instalaţii, aşa cum statutul de funcţionare a societăţii a stabilit în art. 9.
Totodată nu s-a avut în vedere că a fost salariat la R.A.C. până la 16 martie 1992, deţinând funcţia de subinginer pe perioada cât a fost asociat la societatea comercială în lichidare; nu a avut specimen de semnătură în registrul administratorilor aflat la C.C.I.N.A. Constanţa, iar în perioada cât a deţinut funcţia de administrator nu au fost indicate acte care să contribuie la aducerea societăţii în situaţia de încetare de plăţi.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce se vor expune.
Competenţa de soluţionare a cauzelor privind răspunderea administratorilor în temeiul dispoziţiilor art. 124 din Legea 64/1995 aparţine instanţelor de drept comun. Tribunalul poate dispune ca o parte din pasivul societăţii ajunsă în încetare de plăţi, să fie suportat de către membrii organelor de conducere care au contribuit la ajungerea societăţii în această situaţie.
Iar instanţa care a pronunţat angajarea răspunderii administratorilor a fost Tribunalul Constanţa şi nu judecătorul sindic, cum greşit formulează recurentul primul motiv de nelegalitate al hotărârilor atacate. În şedinţa publică din 26 ianuarie 2001, secţia comercială a tribunalului a pronunţat sentinţa civilă 161/ COM atacată de recurent.
Modul de organizare al societăţii comerciale, structurat funcţional de pactul societar prin numirea organelor de conducere, gestiune şi control, determină responsabilităţi specifice fiecărei categorii.
Administratorii asigură gestiunea curentă a entităţii juridice îndeplinind toate operaţiunile cerute de obiectul de activitate al societăţii comercial. Obligaţiile şi răspunderea acestora sunt reglementate de dispoziţiile referitoare la mandat, dar şi de dispoziţiile prevăzute în legile speciale.
Răspunderea solidară pentru îndeplinirea îndatoririlor pe care legea le impune, include şi pe cele stabilite în art. 124 din Legea 64/1995. Pe de altă parte, hotărârile prin care sunt numiţi sau eliberaţi din funcţii administratorii, sunt înregistrate în registrul comerţului, pentru a da eficienţă voinţei societăţii comerciale.
Nu numai adresa din 18 iunie 1999, dar şi din 6 noiembrie 2000, eliberate de C.C.I.A.N. Constanţa, înlătură orice îndoială cu privire la calitatea de administrator al recurentului, iar retragerea din calitatea de asociat nu reprezintă implicit şi eliberarea din funcţia administrativă. Articolul 145 al Legii 31/1990, devenit art. 192 din legea modificată, stabileşte gestionarea societăţii comerciale cu răspundere limitată de unul sau mai mulţi administratori, asociaţi sau neasociaţi iar dovada acestei calităţi se face cu înregistrarea în registrul comerţului.
Astfel, fără a fi specificat domeniul răspunderii administratorilor, aceştia sunt ţinuţi solidar în condiţiile art. 124 lit. d) din Legea 64/1995, pentru dispariţia documentelor contabile şi a faptului că nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea. Rămâne aşa dar, lipsit de relevanţă funcţia deţinută de recurent la R.A.C. sau invocarea lipsei specimenului de semnătură.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei 733/ COM din 18 iulie 1002 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul R.O., împotriva deciziei nr. 733/ COM din 18 iulie 2001 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 26 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3676/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4165/2004. Comercial → |
|---|
