ICCJ. Decizia nr. 5176/2004. Comercial
| Comentarii |
|
Prin contestația în anulare înregistrată la data de 4 martie 2004, SC B.O. SA a solicitat anularea deciziei nr. 630 din 18 februarie 2004, pronunțată în dosarul nr. 1840/2004 de către Curtea Supremă și menținerea deciziei nr. 807 din 14 mai 2003 a Curții de Apel București.
Ca temei de drept al contestației în anulare au fost indicate prevederile art. 312 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. și art. 2 și 9 alin. (3) din Regulile de procedură arbitrală.
în motivarea contestației în anulare se invocă încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență. Astfel, instanța de recurs a admis în mod neîntemeiat excepția lipsei competenței materiale a instanței arbitrale de a soluționa cauza pe fond, excepție ce fusese indicată atât în fața instanței arbitrale atât și în fața Curții de apel și respinsă motivat.
Contestatoarea susține că litigiul are în mod evident un caracter patrimonial și potrivit art. 2 din Regulile de procedură arbitrală soluționarea lui este de competența instanței arbitrale întrucât părțile au inserat în contractul dintre ele o clauză compromisorie expresă.
Intimata SC B.C. SRL București a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației în anulare ca neîntemeiată, cu motivarea că nu există nici unul din motivele expres prevăzute de art. 317 - art. 319 C. proc. civ. Se invocă, de asemenea, excepția lipsei de interes în formularea contestației cu motivarea că rezilierea contractului și acțiunea în evacuare a fost executată deja de peste un an.
Excepția invocată de intimată este în mod evident neîntemeiată și ca atare a fost respinsă, având în vedere interesul părții în exercitarea tuturor căilor de atac conferite de lege împotriva unei hotărâri judecătorești pe care o apreciază ca nelegală și împrejurarea că, în cazul modificării, poate opera întoarcerea executării.
Examinând contestația în anulare, înalta Curte reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie sub nr. 592/2002, SC B.O. SA a solicitat instanței ca prin sentința ce o va da în contradictoriu cu SC B.C. SRL să dispună rezilierea contractului de asociere în participațiune nr. 5433/1995, să fie obligată pârâta să elibereze spațiul ce-l ocupă în Complexul Comercial B.O., cu cheltuieli de judecată.
Curtea de Arbitraj Comercial Internațional, prin sentința civilă nr. 514 din 27 decembrie 2002, a admis acțiunea, a dispus rezilierea contractului nr. 5433 din 8 noiembrie 1995 și a obligat pârâta să elibereze spațiul ocupat în cadrul Complexului Comercial B.O., cu 6.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, s-a reținut din actele dosarului că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale privind achitarea cotei de asociere și a cheltuielilor de întreținere.
Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr. 807 din 14 mai 2003, a respins acțiunea în anulare formulată de SC B.C. SRL împotriva sentinței nr. 514 din 27 decembrie 2002 obligând-o la 20.000.000 lei cheltuieli de judecată.
SC B.C. SRL a declarat recurs împotriva deciziei mai sus menționate fără a-l motiva. Recurenta a invocat excepția necompetenței instanței arbitrale de a soluționa acțiunea.
Prin decizia nr. 639 din 18 februarie 2004, înalta Curte de Casație și Justiție a admis acțiunea invocată de recurentă, a admis recursul și a casat decizia civilă nr. 807 din 14 mai 2003 a Curții de Apel București, a admis acțiunea în anulare și a desființat hotărârea arbitrală nr. 514 din 27 decembrie 2002 a Curții de Arbitraj a C.C.I.R., trimițând cauza spre soluționare la Tribunalul București.
Excepția a fost admisă cu motivarea că, potrivit art. 340 C. proc. civ., persoanele ce au capacitate deplină de exercițiu al drepturilor pot conveni să soluționeze pe calea arbitrajului litigiile patrimoniale dintre ele or, în speță, obiectul litigiului nu este patrimonial, s-a solicitat instanței arbitrale să se pronunțe pe rezilierea unui contract și evacuare.
Având în vedere motivul și temeiul de drept pe care se întemeiază contestația în anulare, înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă. Astfel o hotărâre irevocabilă poate fi atacată pentru motivul arătat la art. 317 alin. (1) pct. 2 numai dacă acest motiv nu a putut fi invocat pe calea apelului sau recursului. Or, în speță, excepția lipsei de competență materială a instanței arbitrale a fost invocată atât în fața instanței de fond și a Curții de apel, cât și în fața instanței de recurs care nu numai că a examinat-o ci și a admis-o.
Față de cele de mai sus, înalta Curte de Casație și Justiție a respins contestația în anulare ca inadmisibilă iar, în temeiul art. 274 C. proc. civ., a obligat contestatoarea la plata cheltuielilor de judecată către intimată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5215/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5184/2004. Comercial → |
|---|
