ICCJ. Decizia nr. 5497/2004. Comercial
| Comentarii |
|
La data de 30 iulie 2002, reclamanta A.P.A.P.S. (în prezent A.V.A.S.) București a chemat în judecată pe pârâta R.L. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la executarea obligației contractuale 8.6 asumată prin contractul de vânzare cumpărare nr. HD 44 din 5 august 1999, în sensul să asigure plata datoriilor societății de 102.945 lei daune interese moratorii pentru întârzierea în plata dividendelor pe 1995, precum și obligarea la plata de daune cominatorii în sumă de 1.000.000 lei pe zi de întârziere în executarea obligației de a determina societatea comercială privatizată să plătească daunele moratorii pentru creditul respectiv.
Prin sentința civilă nr. 2376 din 18 octombrie 2002, Tribunalul Hunedoara a anulat acțiunea reclamantei, ca netimbrată.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia civilă nr. 163 din 7 februarie 2003, a admis recursul reclamantei, a casat hotărârea primei instanțe și a trimis cauza spre rejudecare în fond.
Prin sentința civilă nr. 1800 din 23 iulie 2003, Tribunalul Hunedoara a respins acțiunea reclamantei.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia civilă nr. 1954 din 21 noiembrie 2003, a admis din nou recursul reclamantei, a casat sentința de mai sus și a trimis cauza spre o nouă rejudecare la instanța de fond.
Rejudecând cauza după această nouă casare, Tribunalul Hunedoara, prin sentința civilă nr. 278 din 4 februarie 2004, a respins acțiunea reclamantei.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia civilă nr. 132 din 3 mai 2004, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și a respins apelul reclamantei, ca nefondat.
împotriva acestei din urmă hotărâri judecătorești reclamanta a declarat recurs, solicitând, în esență, admiterea acțiunii sale și obligarea pârâtei de a determina societatea privatizată să-i plătească daunele moratorii pentru plata întârziată a dividendelor pe 1995, precum și daunele moratorii de 1.000.000 lei pe zi de întârziere în executarea acestei obligații de a face.
Recursul este nefondat:
Din examinarea lucrărilor și probatoriilor aflate la dosarul cauzei, rezultă că raporturile comerciale dintre părți s-au derulat în temeiul contractului de vânzare cumpărare acțiuni H.D. nr. 44 din 4 august 1999, care a avut ca obiect privatizarea SC P.B.A. SRL Brad, prin vânzarea de către reclamantă către pârâtă a unui pachet de acțiuni deținut la respectiva societate.
Potrivit art. 8.6 din respectivul contract, cumpărătorul în calitate de acționar al societății se obliga să asigure: a) aprobarea cu ocazia discutării și aprobării în A.G.A. a bilanțului pe anul în care societatea se privatizase, a sumelor necesare pentru plata drepturilor ce se cuvin reprezentanților F.P.S. în A.G.A. pe perioada până la data privatizării conform contractului de reprezentare; b) plata de către societate a sumelor prevăzute la litera a; c) plata datoriilor societății către F.P.S.
Din examinarea acestei prevederi contractuale, pe care reclamanta își întemeiază cererea din acțiune, nu rezultă că pârâta s-ar fi obligat să plătească datorii ale societății născute anterior dobândirii calității de acționară și așa cum corect s-a reținut prin hotărârea ce se atacă, nu s-au făcut dovezi concludente că respectiva societatea era debitoarea unei creanțe certe către reclamantă.
Cu alte cuvinte, cum din dispoziția contractuală (8.6) a cărei executare se solicită de către reclamantă prin acțiunea de față, nu rezultă în sarcina pârâtei cumpărătoare de acțiuni o obligație certă de plată a unor sume de bani, ci este vorba de sume generice ce s-ar fi putut pretinde de la societatea comercială privatizată, corect instanțele au reținut că această prevedere nu poate constitui un temei legal pentru o obligație de a face a pârâtei.
De altfel, pretențiile pentru daunele din plata cu întârziere a dividendelor pe anul 1995, erau stinse prin prescripția de 3 ani prevăzută de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, la data introducerii acțiunii.
Astfel că, atâta timp cât pârâta nu poate fi legal obligată de a face nu pot fi pretinse nici daunele cominatorii pe zi de întârziere cerute de reclamantă.
în consecință, recursul reclamantei se privește ca nefondat în raport de prevederile art. 304 C. proc. civ. și a fost respins ca atare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5486/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5488/2004. Comercial → |
|---|
