ICCJ. Decizia nr. 5488/2004. Comercial
| Comentarii |
|
Prin acțiunea precizată, reclamanta SC F.G. SRL Bistrița a solicitat, obligarea A.P.A.P.S. în prezent A.V.A.S. la finalizarea procedurii de vânzare a unui număr de 35.908 acțiuni deținute la SC S. SA Sângeorz - Băi, la încheierea contractului de vânzare - cumpărare a pachetului de acțiuni anterior menționat și la plata de daune cominatorii prevalându-se de clauza nr. 7.9 din contractul nr. 696 din 12 mai 1997 încheiat anterior pentru 47.875 acțiuni din capitalul social al SC S. SA, prin care în calitate de cumpărătoare și-a manifestat disponibilitatea de a cumpăra cu drept de preemțiune, acțiunile rămase în proprietatea fostului F.P.S. după încheierea programului de alocare a acțiunilor cu titlu gratuit.
Tribunalul Bistrița - Năsăud, secția comercială, prin sentința nr. 401/2004, pronunțată după parcurgerea unui ciclu procesual, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să continue cu reclamanta procesul de vânzare a celor 35.908 acțiuni deținute de aceasta la SC S. SA Sângeorz Băi, prin derularea fazei negocierii directe conform ofertei din 5 februarie 1999 și a respins, ca neîntemeiată, cererea de obligare a pârâtei la încheierea contractului de vânzare cumpărare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că la data de 7 ianuarie 1999, F.P.S., sucursala Bistrița a publicat un anunț de vânzare prin licitație cu strigare a tuturor acțiunilor ce le deținea la SC S. cu mențiunea expresă că acordă drept de preemțiune SC F.G. SA conform art. 7.9 din contractul de vânzare - cumpărare de acțiuni nr. 696/1997. După exprimarea de către reclamantă a disponibilității de a cumpăra acțiunile oferite pentru vânzare, la data de 5 februarie 1999 F.P.S.-ul a publicat un alt anunț publicitar prin care s-au reluat principalele oferte din anunțul anterior și întrucât în legătură cu vânzarea pachetului de acțiuni s-a introdus o cerere prin care s-a solicitat să se constate nulitatea absolută a ofertei de vânzare făcută de F.P.S. prin eliminarea negocierii directe, până la soluționarea cererii care a făcut obiectul dosarului 300/1999, F.P.S. a suspendat vânzarea de acțiuni prin negociere directă.
Instanța de fond a mai reținut că, după confirmarea legalității ofertei prin negociere din dosarul nr. 300/1999, pârâta avea obligația să continue negocierea cu reclamanta care beneficia de dreptul de preemțiune conform clauzei 7.9 din contractul de vânzare - cumpărare încheiat anterior, că oferta reclamantei nu s-a stins ca efect al împlinirii termenului prevăzut de lege întrucât F.P.S. a suspendat vânzarea de acțiuni prin negociere directă și nu a anunțat reluarea procedurii așa cum s-a angajat în comunicările făcute către reclamantă.
în ce privește capătul de cerere prin care s-a cerut obligarea pârâtei la încheierea contractului de vânzare - cumpărare, instanța a apreciat că este nefondat, întrucât nu s-a parcurs etapa negocierii directe pe care părțile au convenit-o, iar clauza de la pct. 7.9 din contractul nr. 696/1997, nu-i conferă reclamantei decât un drept de preemțiune.
împotriva sentinței nr. 401/2004 a declarat apel A.V.A.S. (fostă F.P.S.) prin care a invocat aplicarea principiului greșită de către prima instanță, și obligarea greșită la continuarea negocierii directe cu intimata reclamantă nesocotindu-se dreptul său de a decide asupra oportunității finalizării procesului de privatizare a SC S. cu atât mai mult cu cât termenul ofertei era depășit.
După analiza criticilor aduse sentinței, Curtea de Apel Cluj a respins, ca nefondat, apelul stabilind că principiul a fost corect aplicat, că procedura negocierii începute sub vechea lege trebuie să continue câtă vreme s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că oferta este legală, că termenul de valabilitate a ofertei a fost suspendat de apelantă, și în fine, că dreptul de preemțiune a fost recunoscut prin convenție fără a se înțelege că recunoașterea presupune și asumarea obligației de încheia contract de vânzare - cumpărare fără parcurgerea etapelor ce preced manifestarea de voință pentru încheierea unui astfel de convenții.
împotriva deciziei pronunțată în apel a declarat recurs pârâta A.V.A.S. ca succesoare legală a A.P.A.P.S., potrivit cu dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 23/2004, prin care s-a invocat motivul de nelegalitate, prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ. și a solicitat ca în conformitate cu acesta să se admită recursul și casând hotărârile pronunțate în cauză, în urma reanalizării probelor, în fond, să se respingă acțiunea.
în dezvoltarea motivului de casare recurenta a susținut, în esență, că instanțele au aplicat greșit principiul tempus regit actum, că nu a existat nici un acord de voință în legătură cu metoda de privatizare aleasă întrucât nu erau parcurse etapele obligatorii pentru vânzarea acțiunilor, că termenul de valabilitate a ofertei a expirat și că instanța nu se poate imixtiona în atribuțiile instituției publice implicate.
Recursul este nefondat:
1. Prima critică ce vizează aplicarea greșită a principiului tempus regit actum a fost argumentată pe faptul că la data când s-a stabilit în mod irevocabil valabilitatea ofertei din 5 februarie 1999, procedura privatizării era reglementată de alte acte normative. S-a susținut totodată că dispozițiile tranzitorii din noua lege nu erau aplicabile pentru că procedura de privatizare nu era în curs de desfășurare.
Critica este nefondată întrucât Legea nr. 137/2002 la care se referă recurenta a stipulat expres prin art. 49, că procedurile de privatizare aflate în curs de desfășurare la data intrării în vigoare a legii, continuă potrivit dispozițiilor acesteia cu recunoașterea valabilității actelor și etapelor consumate. Suspendarea procedurii prin sentința nr. 30/1999 nu înseamnă încetarea acesteia așa încât odată reluată, procedura își continuă cursul chiar dacă a început sub vechea lege.
Este adevărat că Legea nr. 137/2002 a urmărit accelerarea procesului de privatizare așa cum susține recurenta, dar nu este mai puțin adevărat că aceeași lege a înțeles că recunoască valabilitatea actelor și etapelor consumate stipulând totodată că procedurile aflate în curs se vor desfășura potrivit prevederilor acestei legi.
în speță, așa cum rezultă din actele dosarului dar și din susținerile recurentei, o etapă din procedura de privatizare s-a încheiat la data semnării contractului de vânzare - cumpărare de acțiuni nr. 696/1997 prin care reclamanta a dobândit un drept de preemțiune în achiziționarea unui număr de acțiuni ce urma să fie scos la vânzare de autoritatea implicată, iar o altă etapă la data emiterii ofertei din 5 septembrie 1999.
Asupra acestei din urmă etape au existat probleme litigioase care au dus la suspendarea procedurii și nu la încetarea ei așa cum s-a arătat mai sus, dezlegate în final prin decizia nr. 45/202 a Curții de Apel Cluj prin care s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat legalitatea ofertei, inclusiv cu privire la fazele consumate până la suspendarea procedurii. în aceste condiții soluția prin care pârâta a fost obligată să reia procesul de privatizare început nu contravine metodei aleasă de aceasta de a continua privatizarea prin negociere directă.
2. Instanțele care au soluționat cauza nu au afirmat în considerentele hotărârilor pronunțate că manifestarea disponibilității de a cumpăra acțiuni conform clauzei 7.9 din contractul nr. 696/1997 obligă A.V.A.S. la încheierea contractului de vânzare - cumpărare, ci doar că este obligată instituția publică să finalizeze procesul început conform ofertei din 5 februarie 1999, pe baza acordului de voință al părților participante la negociere și a criteriilor legale.
3. în cauză nu s-a pus problema că art. 7.9 din contractul nr. 696/1997 dă naștere la altă obligație decât cea stipulată, așa încât nu se pune nici problema substituirii voinței și nici cea a rediscutării metodei ce s-a ales pentru privatizare cum susține recurenta.
Instanța de fond a confirmat în limitele dispozițiilor legale faptul că alegerea metodei de privatizare era de atributul F.P.S. (A.V.A.S.) numai că desfășurarea procedurii trebuia să fie conformă cu legea cu atât mai mult cu cât potențialii cumpărători și-au exprimat disponibilitatea de a participa la negociere.
Din actele dosarului mai rezultă că, la stăruința reclamantei de a participa în continuare la cumpărarea de acțiuni, recurenta a răspuns în scris (adresa nr. 216/237/1999) că vânzarea a fost suspendată și că după ce va fi reluată procedura, intimata va fi încunoștințată în timp util. Intenția reclamantei de a participa la negocierea directă rezultă și din demersurile acesteia de la dosar apel. în acest context refuzul ulterior al A.P.A.P.S. de a relua procedura este evident și rezultă din adresa prin care se comunică pe de o parte schimbarea strategiei de privatizare, iar pe de altă parte că a expirat termenul de valabilitate al ofertei.
Este neîndoielnic așa cum rezultă din adresa, cât și din motivele de recurs că alegerea strategiei și oportunității vânzării este numai de atributul instituției publice implicate, dar aceasta nu înlătură dreptul instanțelor de a verifica legalitatea și transparența măsurilor luate. în condițiile în care F.P.S. (A.V.A.S.) și-a exprimat la 24 mai 1999 (adresa nr. 370 din 24 mai 1999) disponibilitatea de a continua negocierea directă și cu titularul contractului nr. 696/1997, pentru ca apoi să invoce expirarea termenului de valabilitate al ofertei în contextul deja arătat, precum și al suspendării vânzării, înlăturarea unui cumpărător potențial de la negociere este nejustificată cu atât mai mult cu cât nu a fost invocat nici un motiv legal de înlăturare.
4. Recurenta a mai susținut că instanța, în dosarul nr. 200/1999 a stabilit valabilitatea ofertei ca și conținut lucru pe care nu-l contestă doar că hotărârea nu se referă la termenul de valabilitate stabilit de art. 14 alin. (1) din O.U.G. nr. 88/1997 reluat prin art. 7 din Legea nr. 137/2002.
Afirmația este exactă în ce privește conținutul ofertei, dar în ce privește termenul prevăzut de articolele citate, așa cum rezultă din adresa F.P.S. nr. 216/167 din 11 februarie 1999, vânzarea de acțiuni, prin negociere directă a fost suspendată, iar data reluării negocierilor nu a mai fost anunțată.
Prin urmare, recurenta nu poate invoca propria sa omisiune care să producă efecte asupra intimatei în sensul afirmat respectiv al caducității clauzei 7.9. din contractul 696/1997 și al ofertei din 5 februarie 1999.
5. Problema încheierii contractului de vânzare - cumpărare în baza ofertei din 5 februarie 1999 deși criticată nu poate fi analizată întrucât instanțele nu au admis capătul de cerere privind obligarea la încheierea contractului de vânzare - cumpărare pentru că altfel s-ar fi trecut peste etapa negocierii directe care este de atributul instituției publice implicate.
6. în fine, nu rezultă din nici un act al dosarului că după suspendarea vânzării, A.V.A.S. a anunțat potențialii cumpărători că din motive de oportunitate a revocat oferta sau că a modificat din nou procedura de privatizare pentru ca potențialii cumpărători, care își exprimaseră deja disponibilitatea pentru cumpărarea acțiunilor, să aprecieze dacă se pot conforma noilor cerințe de participare.
Prin urmare nici critica referitoare la imixtiunea instanțelor în atribuțiile instituției publice implicate nu poate fi primită întrucât prin soluțiile pronunțate nu s-a substituit voința părților ci s-a verificat legalitatea desfășurării procedurilor convenite de acestea.
în consecință, argumentele aduse în sprijinul susținerii motivului prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., nu au fost de natură să demonstreze că hotărârile pronunțate în cauză s-au dat cu aplicarea greșită a legii, așa încât potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5497/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5484/2004. Comercial → |
|---|
