ICCJ. Decizia nr. 5598/2004. Comercial
| Comentarii |
|
Reclamanta SC R. SA Brașov, a chemat în judecată pe pârâta SC D.C. SRL București, solicitând obligarea acesteia la plata sumelor de 732.610.781 lei cu titlu de preț, 354.076.017 lei penalități și 10.000 lei cheltuieli de judecată.
Prin cererea reconvențională, pârâta a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 1.089.617.750 lei cu titlu de penalități de întârziere în livrarea mărfurilor contractate cu întârziere.
Tribunalul București, prin sentința civilă nr. 1248 din 27 martie 1998, a admis cererea precizată a reclamantei, obligând pe pârâtă la plata sumelor de 8.606.731.976 lei cu titlu de preț pentru marfa facturată, la 4.647.954.185 lei penalități de întârziere și la 3.990.000 lei cheltuieli de judecată. Totodată tribunalul a anulat ca insuficient timbrată cererea reconvențională.
Instanța de fond, a reținut că pârâta nu a îndeplinit obligația de plată a prețului restant pentru marfa facturată și predată și a stabilit cuantumul obligației, conform variantei III a raportului de expertiză completat.
în privința cererii reconvenționale, tribunalul a constatat că taxa de timbru nu a fost satisfăcută, conform dispozițiilor legale și a anulat-o.
Prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din 2 iulie 1998, instanța rectifică dispozitivul și considerentele sentinței pronunțate în sensul că obligă pe pârâtă la plata sumei de 4.012.438.702 lei în loc de 4.647.954.185 lei.
Curtea de Apel București, soluționând apelul declarat împotriva sentinței astfel pronunțate și a încheierii de îndreptare a erorii materiale, prin decizia civilă nr. 1359 din 2 iunie 1999, a respins, ca nemotivat, apelul împotriva sentinței atacate și ca nefondat pe cel împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale.
Instanța de apel, a reținut că apelanta nu a respectat termenul prevăzut de art. 2881C. proc. civ., privind motivarea apelului declarat împotriva sentinței nr. 1248/1998 și a considerat corect efectuat calculul penalităților.
Curtea Supremă de Justiție, prin decizia nr. 2861 din 30 mai 2000, a admis recursul declarat de pârâtă, a casat decizia Curții de Apel București și a trimis cauza spre rejudecare, considerând că nu s-a luat în discuție apelul împotriva încheierii de rectificare a erorii materiale.
Contestația în anulare formulată de reclamantă împotriva hotărârii pronunțată de instanța de recurs, a fost respinsă prin decizia nr. 3703 din 13 iunie 2001 care a stabilit că hotărârea pronunțată de curtea de apel era supusă recursului iar acesta a fost declarat în condițiile prevăzute de art. 299 și art. 301 C. proc. civ.
în rejudecare, instanța de apel, prin decizia nr. 36/ A din 7 februarie 2002, a admis excepția tardivității apelurilor formulate și a respins cererile de apel împotriva sentinței nr. 1248/1998 și a încheierii de îndreptare a erorii materiale pronunțate de Tribunalul București. Curtea de apel a considerat că motivele de apel împotriva sentinței și încheierii au fost tardive față de data comunicării acestora.
împotriva deciziei astfel pronunțate, pârâta a declarat recurs, pe care Curtea Supremă de Justiție, prin decizia nr. 3941 din 15 octombrie 2003 l-a admis, casând hotărârea atacată cu trimitere spre rejudecare, întrucât există contradicție între minuta întocmită cu ocazia deliberării și dispozitivul deciziei atacate.
Curtea de Apel București reia judecata pricinii și prin decizia comercială nr. 350 din 23 iunie 2004, admite excepția tardivității apelului și respinge, ca tardiv, formulat apelul declarat împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale și ca tardiv motivat, apelul declarat împotriva sentinței nr. 1248/1998.
Instanța a reținut că în raport cu dispozițiile art. 2881C. proc. civ., modificate prin O.U.G. nr. 13/1998, motivele de apel trebuiau depuse în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii atacate, iar din probele dosarului rezultă că la data de 28 iulie 1998, considerentele sentinței au fost comunicate, iar la data de 3 decembrie 1998 au fost depuse motivele de apel.
în privința încheierii de îndreptare a erorii materiale, curtea de apel a considerat că data de la care curge termenul de apel este data pronunțării încheierii în condițiile în care părțile au fost citate.
Prin recursul declarat împotriva acestei hotărâri judecătorești, pârâta solicită admiterea cererii, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât s-au încălcat dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și 10 și art. 315 C. proc. civ.
Astfel, recurenta susține că, ultima decizie de casare cu trimitere a stabilit că instanța de apel greșit a soluționat apelul prin admiterea excepției de tardivitate, așa încât au fost încălcate dispozițiile art. 315 C. proc. civ. în aceeași măsură sancțiunea respingerii apelului ca tardiv motivat nu exista în reglementările O.G. nr. 13/1998.
Pe de altă parte, instanța de apel a greșit considerând data de 12 iulie 1998 ca fiind aceea de comunicare a sentinței, în realitate comunicarea privea încheierea de îndreptare a erorii materiale, în timp ce sentința nu a fost comunicată.
Recursul este nefondat:
Prevederile art. 315 C. proc. civ., stabilesc obligativitatea, pentru judecătorii fondului, a dispozițiilor date de instanțele de recurs asupra problemelor de drept dezlegate. Totodată, instanța de fond va ține seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.
Prin decizia nr. 3941 din 15 octombrie 2003, instanța de recurs a stabilit contradicția existentă între minuta și dispozitivul deciziei atacate, în sensul că nu s-a explicat împotriva cărei hotărâri s-a respins apelul ca tardiv declarat și împotriva căreia ca tardiv formulat.
Instanța de recurs a sesizat că în minuta decizie s-a consemnat că apelul împotriva încheierii a fost respins, ca nefondat, în timp ce în dispozitiv, ca de altfel și în considerente, se consemnează respingerea ca tardiv motivată.
Reluând judecata apelului, curtea de apel nu a încălcat dispozițiile art. 315 C. proc. civ., întrucât instanța de casare nu s-a pronunțat cu privire la admiterea excepției de tardivitate, ci numai la contradicția între minută și dispozitiv.
Modificarea legii procedurale prin O.U.G. nr. 13/1998 a caracterizat apelul drept o cale devolutivă de atac în condițiile motivării în termen a acestuia.
Termenele procedurale sunt stabilite cu caracter imperativ, astfel încât numai cu titlu excepțional, prin instituția repunerii în termen, ele pot fi depășite. Altfel s-ar ajunge la o situație de insecuritate a raporturilor juridice, insecuritate străină normelor de drept. în același timp nerespectarea normelor procedurale sunt supuse unui regim sancționator.
Numai încălcarea unor norme imperative poate substitui voința participanților la procesul civil, ca o complinire a principiului disponibilității în condiții strict determinate de lege.
De aceea este greșită afirmația potrivit căreia termenul de 15 zile stabilit de art. 2881C. proc. civ., pentru motivarea apelului, nu este supus nici unei sancțiuni.
Greșită și speculativă este și interpretarea dată actelor procesuale de comunicare a hotărârii judecătorești.
încheierea de îndreptare a erorii materiale, a fost dată în camera de consiliu, cu citarea părților și pronunțată în ședință la data de 2 iulie 1998, dată de la care curge termenul de apel. în acest sens dispozițiile art. 281 alin. (4) înainte de modificarea acestora, prin O.U.G. nr. 138/2000, nu prevedeau comunicarea încheierii în cazul în care părțile erau citate.
Astfel nu se poate crea confuzie între comunicarea sentinței nr. 1248/1998, efectuată la 14 aprilie 1998, pârâtei și cea a considerentelor acesteia, efectuată la 28 iulie 1998, cu pretinsa comunicare a încheierii susmenționate.
Instanța de apel a caracterizat judicios atât termenul prevăzut de art. 2881C. proc. civ., modificat de O.U.G. nr. 13/1998, cât și actele procesuale de comunicare a hotărârilor judecătorești, pronunțând astfel o soluție legală și temeinică.
Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei nr. 350 din 23 iunie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București.
| ← Procedura somaţiei de plată. Căi de atac. Competenţă de... | ICCJ. Decizia nr. 5672/2004. Comercial → |
|---|
