ICCJ. Decizia nr. 563/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 563/2004
Dosar nr. 876/2002
Şedinţa publică din 12 februarie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 595 din 15 martie 2001, Tribunalul Bistriţa Năsăud, a admis acţiunea formulată de reclamanta, SC A.B. SRL Bistriţa, împotriva pârâţilor, SC C.S. SA Bistriţa, Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Bistriţa, M.H., şi, în consecinţă, pârâta, SC C.S. SA, a fost obligată la plata sumei de 432.288.822 lei cu titlu de despăgubiri plus 21.370.776 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamanta a adus îmbunătăţiri la spaţiul închiriat de la pârâtă, constând în lucrări de investiţii, în valoare de 151.310.015 lei, care reactualizate şi compensate în parte cu valoarea chiriei, conform expertizelor efectuate în cauză, îndreptăţeşte pe reclamantă să pretindă cu titlu de despăgubiri suma de 432.288.822 lei.
Apelul declarat, împotriva susmenţionatei sentinţe, de pârâta, SC C.S. SA Bistriţa, a fost admis în parte, precum şi cererea de intervenţie formulată în interesul reclamantei, SC A.B. SRL Bistriţa, de A.K.G.H. Nuremberg Germania, prin Decizia nr. 969 din 13 decembrie 2001, a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, şi, ca urmare, sentinţa primei instanţe a fost schimbată în parte, în sensul că suma de 432.288.822 lei la care a fost obligată pârâta cu titlu de despăgubiri a fost redusă la 350.732.759 lei, pârâta fiind obligată şi la plata sumei de 19.790.655 lei cheltuieli de judecată la fond.
Prin aceeaşi decizie a fost respinsă acţiunea împotriva pârâţilor, Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Bistriţa Năsăud, M.H., iar intimata reclamantă, SC A.B. SRL, a fost obligată să plătească apelantei pârâte, SC C.S. SA, suma de 2.769.182 lei cheltuieli de judecată parţiale, în apel, după compensare, în favoarea SC A.B. SRL Bistriţa.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că, chiar dacă tribunalul a omis să se pronunţe asupra sumei de 81.556.063 lei, pe care reclamanta a mai datora cu titlu de chirie, totuşi de această situaţie nu poate profita aceasta, astfel că despăgubirile care au sporit valoarea imobilului urmează a fi diminuate cu suma menţionată, rezultând în final, conform expertizei, o diferenţă de achitat de 350.732.759 lei.
Cu privire la acţiunea îndreptată împotriva pârâţilor, Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Bistriţa Năsăud şi M.H., s-a apreciat că aceasta urmează a fi respinsă, ca efect al admiterii excepţiei lipsei calităţii lor procesuale pasive a pârâţilor.
Având în vedere contractul de cesiune de creanţă, încheiat între reclamanta, SC A.B. SRL, şi firma A.K.G.H. Germania, prin care prima a cesionat secundei drepturile sale în valoare de 432.288.822 lei plus cheltuielile de judecată câştigate împotriva pârâtei, SC C.S. SA Bistriţa, instanţa de apel a admis şi cererea de intervenţie formulată în favoarea reclamantei de firma germană mai sus menţionată.
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs pârâta, SC C.S. SA Bistriţa, invocând, ca motive de casare, dispoziţiile art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că chiar dacă instanţa de apel a diminuat suma la care a fost obligată la fond, cu titlu de despăgubiri, de la 432.288.822 lei la 350.732.759 lei, prin deducerea sumei de 81.556.063 lei reprezentând chirie reactualizată datorată de reclamantă pe perioada derulării contractului, această situaţie nu poate conduce la concluzia că soluţia ar fi legală, raportat la prevederile art. 6 partea finală ale contractului de închiriere, prin care părţile au convenit expres că nivelul lucrărilor de reparaţii la imobilul închiriat nu va depăşi valoric chiria datorată de reclamantă pe perioada contractată.
Ca atare, arată pârâta în continuare, cum procesul verbal de compensare din 14 august 1998, prin care părţile au convenit asupra compensării valorii lucrărilor de reparaţii executate de reclamantă cu chiria datorată rămasă neachitată, l-a semnat cu obiecţiuni, în sensul că acceptă compensarea până la concurenţa sumei rezultate din chiria neachitată pe perioada derulării contractului (art. 6 partea finală din contract), înseamnă că această clauză a rămas neschimbată, şi, ca atare, nu putea fi obligată la plata unei sume care depăşea valoric nivelul chiriei datorată de reclamantă, şi ca urmare dacă reclamanta a procedat totuşi astfel, cheltuielile efectuate pentru îmbunătăţirea imobilului le-a executat pe riscul său, astfel că, faţă de toate cele arătate, contrar celor reţinute de instanţa de apel, nu datorează cu titlu de despăgubiri nici o sumă reclamantei.
Printr-o altă critică, pârâta susţine că s-a reactualizat doar suma învestită de reclamantă şi nu şi cuantumul chiriei datorate de ea, iar o parte din lucrări intră în categoria lucrărilor de întreţinere curentă, care cad în sarcina chiriaşului, astfel că acestea nu puteau fi compensate cu o parte din chirie (9.000.000 lei).
Se mai susţine că, în speţă, nu erau incidente dispoziţiile art. 1422 din C. civ., întrucât chiriaşul a recunoscut stricăciunile imobilului la data închirierii, şi, tocmai de aceea, reclamanta a acceptat să execute reparaţiile necesare, iar pârâta a acceptat compensarea acestor cheltuieli aferente unei perioade mai îndelungate decât cea stipulată iniţial în contract, context în care locatorul nu a suferit nici o daună, mai ales dacă se are în vedere că probele de la dosar confirmă, că la data vânzării firmei, urmare licitaţiei organizată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Bistriţa Năsăud (pentru recuperarea unor creanţe bugetare), reclamanta era demult dezdăunată pentru investiţiile făcute, ca urmare a faptului că acesteia nu i s-a mai calculat şi pretins chiria după mai 1998, deşi aceasta a folosit imobilul pe toată perioada până la vânzarea acestuia la licitaţie publică.
În sfârşit, se mai susţine că, întrucât acţiunea a fost promovată la 27 octombrie 1999, deci la o dată când pârâta nu mai era proprietara imobilului, eventualele cheltuieli, care depăşeau nivelul chiriei datorată şi ca urmare nu au putut face obiectul compensării, trebuie suportate de cetăţeanul german, M.H., situaţie în care greşit a fost reţinută lipsa calităţii procesuale pasive a acestuia, deoarece, aceste cheltuieli îi profită lui în calitate de adjudecatar, din moment ce preţul de licitaţie al firmei a fost stabilit în funcţie de valoarea de inventar al bunului, fără a fi avut în vedere şi sporul de valoare adus prin efectuarea de către reclamantă a lucrărilor de reparaţii şi investiţii.
În consecinţă, pârâta solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, admiterea în totalitate a apelului şi schimbarea în tot a sentinţei, în sensul respingerii acţiunii.
Recursul pârâtei este fondat.
Din examinarea actelor de la dosar, rezultă că între părţile în litigiu s-a încheiat contractul nr. 840 din 29 august 1995, în baza căreia, pârâta, SC C.S. SA Bistriţa Năsăud, a închiriat reclamantei, SC A.B. SRL Bistriţa Năsăud, o fermă destinată îngrăşării bovinelor pe o perioadă de 10 luni (29 august 1995-1 iulie 1996).
Prin art. 6 din contract, partea finală, pârâta, în calitate de locator, s-a obligat să suporte contravaloarea lucrărilor de reparaţii (mai puţin lucrările de igienizare) care trebuiau executate înainte de preluarea fermei cu animale, pentru readucerea fondurilor fixe în stare de funcţionare, din chiria aferentă pe baza situaţiilor de lucrări acceptate de contractanţi, părţile prevăzând, ceea ce interesează în mod deosebit în soluţionarea pricinii, că valoarea acestor lucrări nu va depăşi valoarea chiriei pe perioada contractată, adică pentru 10 luni de zile.
Este adevărat că, ulterior, prin actul adiţional nr. 202 din 3 aprilie 1997, părţile au convenit prelungirea duratei contractului de închiriere a fermei până la privatizarea societăţii pârâte, SC C.S. SA (care a avut loc la data de 31 mai 1999), însă fără ca prin acest înscris să se aducă vreo modificare clauzei prevăzute la art. 6 lit. a), partea finală din contractul de închiriere iniţial, ceea ce înseamnă că pârâta nu putea fi obligată, în calitate de proprietară a spaţiului, aşa cum au apreciat greşit instanţele, să suporte contravaloarea lucrărilor de investiţii şi reparaţii efectuate după popularea fermei cu animale, şi care erau strict necesare pentru readucerea fondurilor fixe în stare de funcţionare, şi, bineînţeles, condiţionat de faptul ca valoarea acestora să nu depăşească valoarea chiriei datorată de reclamantă pe perioada contractată de 10 luni de zile.
Or, din probele dosarului (pct. 3 din expertiza tehnică, M.V.), rezultă că reclamanta, SC A.B. SRL, a efectuat lucrări de investiţii pe perioada 1995-1998 în valoare de 446.383.522 lei, cu alte cuvinte că aceasta a efectuat fără acordul proprietarului lucrări în afara perioadei convenite (10 luni de la încheierea contractului) şi cu depăşirea substanţială a chiriei datorate de reclamantă pe aceste prime 10 luni, care a fost stabilită conform art. 5 din contract la 715.000 lei/lună, cu posibilitatea actualizării acesteia trimestrial în raport de rata inflaţiei.
Dealtfel, tocmai pentru acest motiv, pârâta a semnat procesul verbal de compensare nr. 525 din 7 august 1998, cu obiecţiuni, prin care a făcut trimitere la clauza inserată la art. 6 lit. a) partea finală din contract, potrivit căreia nu datorează suma de 151.310.015 lei, reprezentând volumul de investiţii executat în plus până la data de 1 martie 1998, faţă de chiria datorată până la data de 31 mai 1998, cu alte cuvinte pârâta nu a fost de acord, în lipsa modificării bilaterale a clauzei la care s-a făcut referire mai sus, să suporte contravaloarea lucrărilor de investiţii efectuate după popularea fermei cu animale, şi a căror costuri depăşeau nivelul chiriei datorate pe perioada contractată iniţial, de 10 luni de zile.
Ca atare, greşit instanţa de apel a menţinut obligarea pârâtei, în baza expertizei contabile care a valorificat datele din expertiza tehnică, la plata sumei de 350.000.000 lei, pe motiv că executarea lucrărilor ca şi suma rămasă de plată au fost confirmată de expertizele efectuate în cauză, la care pârâta nu a formulat obiecţiuni, din moment ce probele de la dosar nu confirmă ci dimpotrivă infirmă, că părţile au convenit prin acordul lor (art. 969 C. civ.) să modifice clauza inserată la art. 6 lit. a) partea finală din contract, în sensul că aceasta să suporte contravaloarea tuturor lucrărilor de reparaţii şi investiţii efectuate în legătură cu imobilul închiriat chiar dacă acestea au fost executate după popularea fermei cu animale (şi deci nu au fost efectuate strict pentru readucerea fondurilor fixe în stare de funcţionare), şi valoarea acestora depăşea cuantumul chiriei pe primele 10 luni de zile.
În plus, se mai reţine, cu totul în subsidiar, că reclamanta nu a contestat sub nici o formă că după luna mai 1998 şi până în luna aprilie 1999, când ferma a fost adjudecată la licitaţie de pârâtul, M.H., că pârâta nu a mai pretins şi deci că reclamanta nu i-a mai achitat chiria aferentă, ceea ce demonstrează că şi sub acest aspect menţinerea obligării pârâtei la plata sumei de 350.000.000 lei cu titlu de despăgubiri nu se mai justifica, deoarece chiria reactualizată pe această perioadă compensa valoarea lucrărilor de reparaţii şi investiţii pe care pârâta ar fi datorat-o, în ipoteza modificării clauzei înscrisă la art. 6 lit. a) partea finală din contract. Dacă, totuşi, în speţă, nu ar fi avut loc o compensare până la nivelul stingerii integrale a datoriilor prin această modalitate, se reţine că această situaţie este imputabilă reclamantei, care a procedat pe riscul său la executarea unor lucrări, în afara convenţiei părţilor şi cu privire la care nu putea fi angajată răspunderea contractuală a pârâtei.
Ca urmare a soluţiei pronunţate, se constată că celelalte motive de recurs este de prisos a mai fi examinate.
Aşa fiind, urmează a se admite recursul pârâtei şi a se modifica Decizia atacată, în sensul că admite şi apelul aceleiaşi părţi şi schimbă în totalitate sentinţa instanţei de fond, în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamanta, SC A.B. SRL Bistriţa, cu obligarea acesteia, în temeiul art. 274 C. proc. civ., la plata sumei de 46.376.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta, SC C.S. SA Bistriţa, împotriva deciziei nr. 969 din 13 decembrie 2001, a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, pe care o modifică, în sensul că admite şi apelul aceleiaşi părţi şi schimbă în totalitate sentinţa nr. 595/C din 15 martie 2001, a Tribunalului Bistriţa Năsăud, secţia civilă, în sensul că respinge acţiunea formulată de SC A.B. SRL Bistriţa.
Obligă intimata reclamantă să plătească recurentei pârâte suma de 46.376.000 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, în toate fazele procesuale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 744/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 557/2004. Comercial → |
|---|
