ICCJ. Decizia nr. 744/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.744/2004
Dosar nr. 1013/2002
Şedinţa publică din 25 februarie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 24 aprilie 2000, reclamanta, SC M.L. SA Bucureşti, a chemat în judecată pe pârâtele, RA J.D.P. Vâlcea şi SC A.A. SA, sucursala Râmnicu Vâlcea, pentru a fi obligate la plata sumei de 277.668.090 lei şi respectiv la plata despăgubirilor de 110.000.000 lei, reprezentând contravaloarea reparaţiilor efectuate la un autovehicul din culpa primei pârâte.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că la 2 februarie 1999, s-a produs un accident în care au fost implicate un autotractor aparţinând asiguratului, SC R.T. SRL, şi un altul aparţinând pârâtei, RA J.D.P. Vâlcea, pentru care societatea comercială reclamantă a plătit asiguratului său, SC R.T. SRL, o despăgubire în valoare de 775.336.180 lei, dar din care solicită obligarea societăţilor pârâte la plata a 50% din despăgubire, accidentul fiind produs din culpa egală a celor doi conducători auto.
Cu privire la sumele calculate ca despăgubiri, a arătat că solicită 110.000.000 lei de la societatea de asigurare la care era asigurat autoturismul, RA J.D.P. Vâlcea, şi diferenţa de 277.668.090 lei de la regia pârâtă.
La 11 mai 2000, pârâta, SC A.A., sucursala Rm. Vâlcea, a depus întâmpinare şi cerere reconvenţională, prin care a arătat că în anul 1997, s-a semnat un protocol între mai multe societăţi de asigurare, printre care şi cele două din acest litigiu, stabilindu-se rezolvarea pe cale amiabilă a litigiilor, protocol ce nu a fost respectat de SC M.L. SA Bucureşti; a mai arătat că societatea reclamantă trebuia să-i achite mai multe despăgubiri însumând 94.710.671 lei, pe care le solicită acesteia pe cale reconvenţională.
Prin sentinţa civilă nr. 199C din 1 martie 2001, Tribunalul Vâlcea, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis în parte acţiunea reclamantei, SC M.L. SA Bucureşti, pârâta, RA J.D.P. Vâlcea, fiind obligată la plata sumei de 277.668.090 lei cu titlu de despăgubiri, iar pârâta, SC A.A. Rm. Vâlcea, la plata sumei de 55.000.000 lei daune.
De asemenea, s-a admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta, SC A.A. SA Rm. Vâlcea, iar reclamanta, SC M.L. SA Bucureşti, a fost obligată să-i plătească suma de 41.991.073 lei cu titlu de despăgubiri.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel ambele părţi, iar prin Decizia nr. 576/A-C din 19 noiembrie 2001, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis apelul reclamantei şi a modificat sentinţa, în sensul că suma datorată de SC M.L. SA Bucureşti pârâtei, SC A.A. Rm. Vâlcea, în cererea reconvenţională, a fost stabilită la 26.654.023 lei, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei tribunalului.
Totodată, a fost respins, ca nefondat, apelul pârâtei, RA J.D.P. Vâlcea, cu obligarea acesteia la plata sumei de 1.652.500 lei cheltuieli de judecată.
Cu actul înregistrat la 22 februarie 2002, pârâta, RA J.D.P. Vâlcea, a formulat recurs împotriva acestei decizii, susţinând următoarele critici, în temeiul art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.:
- reclamanta a achitat în mod greşit despăgubiri către societatea asigurată, deoarece din analiza clauzelor contractului, rezultă că acesta era reziliat de drept;
- instanţa de apel nu s-a pronunţat nici asupra altor dovezi administrate, hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii;
- instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile Legii nr. 136/1995, cât şi ale art. 9 din HG nr. 906/1998.
Recursul pârâtei este nefondat.
Din actele dosarului rezultă, că la 2 februarie 1999, pe drumul naţional Tg. Jiu-Rm. Vâlcea, pe raza localităţii Scoarţa, s-a produs un accident de circulaţie din culpa comună a celor doi conducători auto implicaţi în accident, în urma căruia vehiculele au fost grav avariate.
În executarea contractului de asigurare, încheiat de reclamantă cu SC R.T. SRL Codlea, societatea de asigurare a plătit asiguratului despăgubirile datorate şi a formulat acţiunea de faţă pentru recuperarea daunelor de la comitenţii celor doi conducători auto.
Prima critică formulată de recurentă se referă la împrejurarea că, în mod greşit, au fost plătite despăgubirile de către reclamantă, deoarece contractul dintre SC M.L. şi SC R.T. SRL Codlea era reziliat de drept prin neplata ratelor de către asigurat, mai mult de 60 zile.
Critica recurentei-pârâte nu poate fi primită, deoarece obiectul litigiului îl constituie acţiunea în regres formulată de societatea de asigurare, acţiune în cadrul căreia trebuia să se facă dovada plăţii despăgubirilor achitate de societatea de asigurare, ceea ce, în speţă, s-a făcut.
Raporturile juridice dintre reclamanta, SC M.L. Bucureşti, şi SC R.T. SRL, nu pot fi examinate în cadrul litigiului de faţă, care are alt obiect, şi atâta timp cât despăgubirile au fost achitate, reclamanta este îndreptăţită să le recupereze de la partea din culpa căreia s-a produs accidentul.
De altfel, la dosar s-au depus acte din care rezultă că cele două părţi din contractul de asigurare au făcut plăţi şi compensări în cadrul acestui contract (dosarul tribunalului), situaţie în care va fi respins primul motiv de recurs.
Recurenta a mai susţinut că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unor dovezi hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, făcând referire în mod special la procesul verbal de constatare a accidentului şi susţinând că vinovăţia a aparţinut în exclusivitate şoferului autotractorului, menţiunile privind culpa comună fiind făcute ulterior producerii accidentului.
Nici acest motiv nu poate fi primit, deoarece, din examinarea procesului verbal din 2 februarie 1999 (dosarul de fond), rezultă că accidentul s-a produs din culpa comună a celor doi conducători auto, în sensul că şoferul autotractorului N.O. n-a adaptat viteza la starea carosabilului, iar celălalt vehicul era staţionat neregulamentar.
Ca atare, agentul constatator a descris modul în care cei doi conducători auto au comis accidentul, menţiunea privind culpa comună fiind corespunzătoare acestei descrieri, iar susţinerea recurentei, potrivit căreia această menţiune s-a făcut ulterior, este lipsită de suport probator.
Prin cel de al treilea motiv de recurs, pârâta a susţinut că instanţele au făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor Legii 136/1995, şi ale HG nr. 906/1998.
Astfel, a arătat că semiremorca era asigurată distinct şi, ca atare, trebuia să beneficieze de despăgubiri în temeiul legii nr. 136/1995, dar, şi sub acest aspect, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, deoarece textul invocat se referă la eventuale despăgubiri produse de remorci ori ataşe (art. 49), iar pârâta a urmărit recuperarea unor daune produse remorcii, ceea ce este o problemă contractuală şi nu una legală.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs s-a mai susţinut că au fost încălcate prevederile art. 9 din HG nr. 906/1998, care nu limitează despăgubirile ce pot fi acordate în raport de întinderea culpei, dar această susţinere priveşte raporturile pârâtei recurente cu asigurătorul său (SC A.A. SA), şi nu poate fi opusă reclamantei, care, aşa cum s-a arătat, a formulat o acţiune în regres.
În fine, obiecţiunea recurentei legată de faptul că nu şi-a formulat apărările la data soluţionării apelului, vor fi respinse, în raport de cele reţinute în practicaua deciziei atacate, potrivit căreia reprezentantul apelantei a lipsit şi nu a cerut amânarea cauzei pentru lipsă de apărare.
Pentru toate aceste considerente, recursul pârâtei, RA J.D.P. Rm. Vâlcea, va fi respins, ca nefondat, conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta, RA J.D.P. Vâlcea, Râmnicu Vâlcea, împotriva deciziei nr. 576 din 19 noiembrie 2001, a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 768/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 563/2004. Comercial → |
|---|
