ICCJ. Decizia nr. 5764/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 5764/2004
Dosar nr. 3360/2004
Şedinţa publică din 16 decembrie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 19 martie 2003, reclamanta, S.A. T.P. Câlnău a solicitat Curţii de Apel Bucureşti ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să constate în contradictoriu cu pârâtele: A.V.A.B. Bucureşti, SC V. SA Iaşi şi SC F. SA Satu Nou, nulitatea licitaţiei publice din 7 mai 2003 organizată de A.V.A.B., în urma căreia au fost vândute activele societăţii SC F. SA Satu Nou jud. Constanţa către pârâta SC V. SA Iaşi.
Prin încheierea nr. 3793 din 2 octombrie 2003, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, cauza a fost strămutată la Curtea de Apel Ploieşti.
Prin sentinţa nr. 19 din 16 ianuarie 2004, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a hotărât astfel:
„Respinge excepţiile invocate de către pârâţi;
Admite acţiunea formulată de reclamanta S.A. T.P. Câlnău, în contradictoriu cu pârâţii A.V.A.B. Bucureşti, SC V. SA Iaşi şi SC F. SA şi în consecinţă:
Constată nulitatea absolută a licitaţiei organizată de A.V.A.B. la 7 mai 2003, respectiv a procesului verbal de licitaţie nr. 325 din 7 mai 2003 şi a actelor subsecvente, fişele de licitaţie şi actele de predare-primire".
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut în esenţă că, toate excepţiile invocate de pârâte prin întâmpinare nu sunt întemeiate, şi ca urmare le-a respins.
Cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, instanţa de fond, a reţinut că, aceasta nu este fondată, deoarece cererea promovată de reclamantă are caracterul unei acţiuni în constatarea nulităţii absolute, a unui act juridic şi chiar dacă a fost întemeiată greşit pe dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., această împrejurare nu are nici o relevanţă, deoarece potrivit art. 84 din acelaşi cod, orice cerere de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac, este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greşită.
Ca atare a concluzionat instanţa de fond sub acest aspect că, din moment ce în cauză nu este vorba de constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept, aşa cum este reglementarea cuprinsă la art. 111 C. proc. civ., ci de constatarea nulităţii absolute a unui act juridic, excepţia inadmisibilităţii acţiunii nu poate fi primită.
Totodată instanţa de fond a mai reţinut că având în vedere caracterul acţiunii în constatarea nulităţii absolute a unui act juridic, excepţia privind lipsa calităţii procesuale active a reclamantei, nu este întemeiată, deoarece o astfel de cerere poate fi introdusă de orice persoană care dovedeşte un interes legitim, în promovarea acesteia.
Or, în condiţiile în care, reclamanta are calitatea de acţionar unic şi deţine 100 % din acţiunile pârâtei SC F. SA, din patrimoniul căreia s-au vândut activele, este evident că aceasta dovedeşte interesul legitim, în invocarea nulităţii absolute a actului juridic, care o prejudiciază.
De asemenea, instanţa de fond a mai reţinut că, nici excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de A.V.A.B., nu este întemeiată, deoarece, reclamanta este parte în raporturile juridice dintre părţi, calitate rezultată din procesul verbal de licitaţie din 7 mai 2003, ca urmare a executării silite pornită şi finalizată de aceasta, împotriva debitoarei SC F. SA.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut în esenţă că, licitaţia organizată de A.V.A.B. la 7 mai 2003, este lovită de nulitate absolută întrucât cu acest prilej au fost încălcate dispoziţiile imperative ale art. 71 alin. (2) şi art. 84(3) din OUG nr. 51/1998 aprobată prin Legea nr. 409/2001, întrucât anunţul publicitar nu a fost comunicat A.D.S. proprietarul terenului cu destinaţie agricolă, pe care îl deţinea în cadrul SC F. SA, şi ca atare aceasta a lansat (în necunoştinţă de cauză) anunţul publicitar privind vânzarea la licitaţie publică a pachetului de acţiuni pe care îl deţinea la societatea menţionată (adjudecat de reclamantă) fără a preciza că majoritatea activelor aparţinând SC F. SA, în special plantaţiile fusese vândute anterior de A.V.A.B. şi astfel s-a ajuns în situaţia ca, plantaţiile să aparţină unui cumpărător (SC V. SA), iar terenurile pe care se aflau acestea altuia (S.A. T.P. Câlnău).
Pe de altă parte, s-a mai reţinut că atât vânzarea la licitaţia organizată de A.V.A.B. la 7 mai 2003, cât şi executarea în sine sunt lovite de nulitate şi sub aspectul că, contrar dispoziţiilor legale precitate [(art. 74 alin. (3) din OUG nr. 51/1998 aprobată prin Legea nr. 409/2001)] vânzarea activelor s-a făcut în bloc, şi nu cu bucata, aşa cum prevăd, imperativ, dispoziţiile legale menţionate.
Împotriva sus-menţionatei sentinţe, au declarat recurs, pârâtele A.V.A.B. Bucureşti şi SC V. SA Iaşi.
În recursul său, pârâta A.V.A.B. Bucureşti a invocat ca motiv de casare dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, se susţine că hotărârea atacată este lipsită de temei legal, şi că a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 71 alin. (2) şi art. 74 alin. (3) din OUG nr. 51/1998, cu referire la prevederile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, coroborate cu dispoziţiile HG nr. 451/1991, privind înfiinţarea de societăţi comerciale pe acţiuni, prin reorganizarea unor asociaţii economice de stat şi cooperatiste în agricultură şi Legea nr. 268/2001, modificate şi completate.
Astfel, se susţine în esenţă că, în mod greşit instanţa fondului a respins excepţiile privind inadmisibilitatea acţiunii, a lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi a lipsei calităţii procesuale pasive a recurentei pârâte A.V.A.B., din moment ce acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., astfel că, în mod criticabil a calificat-o ca fiind o acţiune în constatarea nulităţii absolute a unui act juridic, deşi aceasta are caracterul unei contestaţii la executare, întrucât prin promovarea unei astfel de cereri, s-a urmărit anularea formelor de executare şi cum cererea a fost introdusă tardiv, respectiv abia la data de 26 mai 2003, adică cu depăşirea termenului prevăzut de art. 71 alin. (2) din OUG nr. 51/1998 (preziua licitaţiei), precum şi a celui de 15 zile reglementat de art. 401 alin. (1) C. proc. civ., cererea trebuia să fie respinsă şi nu admisă aşa cum a procedat greşit instanţa de fond.
Se mai susţine că, la data organizării licitaţiei din 7 mai 2003, de către A.V.A.B., reclamanta nu avea personalitate juridică şi ca atare nu avea dreptul de a formula nici o contestaţie, iar calitatea de acţionar dobândită ulterior, nu-i dă dreptul de proprietate asupra bunurilor vândute, ci doar un drept de creanţă asupra societăţii comerciale.
Recursul declarat de pârâta A.V.A.B. nu este fondat.
Din examinarea actelor de la dosar, rezultă că la data de 25 aprilie 2003, A.V.A.B. în calitate de creditoare urmăritoare a debitoarei SC F. SA, a publicat în ziarul B. şi în ziarul local I. un anunţ ofertă de vânzare, prin licitaţie, a activelor debitoarei SC F. SA Satu Nou, judeţ Constanţa, în vederea recuperării unei creanţe preluate la datoria publică în sumă de 7.679.586 lei cesionată de B.A.
Cu prilejul licitaţiei din 7 mai 2003, s-au adjudecat de către pârâta SC V. SA Iaşi, activele privind fermele 1, 5, 7 şi 9, respectiv sector mecanic, sector economic, sector tâmplărie, sector ALT, cantină şi magazie, proprietatea debitoarei SC F. SA, precum şi teren agricol, pe care se aflau plantaţiile de vie şi pomi fructiferi în suprafaţă de 151.618,38 mp. situat în Satu Nou jud. Constanţa, la preţul de 536.124,74 dolari S.U.A.
Ulterior, respectiv la data de 9 mai 2003, A.D.S. (în calitate de administrator legal al terenului agricol aflat în administrarea debitoarei SC F. SA) a publicat în ziarul A. un anunţ, privind oferta de vânzare de acţiuni aparţinând SC F. SA şi concesionarea terenurilor cu destinaţie agricolă, prin licitaţie cu strigare care a fost organizată la data de 12 iunie 2003.
Reclamanta SA T.P. Câlnău, fiind unicul ofertant la licitaţia organizată de A.D.S., la 12 iunie 2003, şi-a adjudecat pachetul de acţiuni 100 % oferit spre vânzare şi i s-a concesionat terenul agricol, în suprafaţă totală de 913,77 ha (din care conform caietului de sarcini, 597 ha reprezenta vii pe rod ce figura ca investiţie existentă la data concesionării).
Prin procesul verbal final de negociere a clauzelor contractuale de vânzare-cumpărare de acţiuni, de la SC F. SA, din 12 iunie 2003, s-a stabilit preţul acţiunilor, modalitatea de plată a preţului acestora, şi totodată, cuantumul redevenţei anuale, şi respectiv, volumul investiţiilor de mediu, elemente care au fost concretizate ulterior prin încheierea între A.D.S. şi reclamanta SA T.P. Câlnău a contractului de vânzare cumpărare de acţiuni nr. 23 din 15 octombrie 2003.
Prin adresa nr. 5847 din 13 mai 2003, A.V.A.B., comunică, A.D.S., că activele SC F. SA, specificate în anexa la acest înscris (care nu se află la dosar) au fost vândute prin licitaţia publică organizată la 7 mai 2003, astfel că, s-a ajuns la situaţia, în raport de cele două vânzări la licitaţie (din 7 mai 2003 şi 12 iunie 2003) ca, terenul să aparţină unui cumpărător (SA P. Câlnău), iar plantaţiile de viţă de vie şi pomi fructiferi, care făceau corp comun cu terenul să fie adjudecate de alt cumpărător (SC V. SA Iaşi).
În acest context, în mod justificat instanţa de fond, a considerat că, în raport de dispoziţiile legale care reglementează materia, excepţiile invocate de cele către pârâte, nu sunt fondate şi deci că urmează a fi respinse ca atare.
Astfel, în mod corect, instanţa de fond a reţinut că, excepţia inadmisibilităţii acţiunii, nu poate fi primită în situaţia în care, atât din petitul acţiunii cât şi din concluziile pe fondul cauzei, a rezultat că, cererea formulată de reclamanta SA P. Câlnău, are caracterul unei acţiuni în constatarea nulităţii absolute a unui act juridic (procesul verbal de licitaţie din 7 mai 2003) şi ca atare chiar dacă, acţiunea a fost întemeiată greşit pe dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., această situaţie nu poate avea o relevanţă în raport de dispoziţiile art. 84 C. proc. civ., potrivit cărora orice cerere de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac, este valabil făcută, chiar dacă aceasta poartă o denumire greşită.
Pe cale de consecinţă, cum în speţă, nu este vorba de constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept, ci de constatarea nulităţii absolute a unui act juridic, în mod justificat instanţa de fond, a considerat că, excepţia inadmisibilităţii acţiunii, nu este fondată şi a procedat la examinarea celorlalte excepţii, constatând că, de asemenea nici excepţiile privind lipsa calităţii procesuale active a reclamantei ca şi cea referitoare la tardivitatea introducerii acţiunii nu sunt fondate, în raport de obiectul cererii, prin care s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a unui act juridic, care poate fi invocată oricând, şi de către orice persoană, care dovedeşte un interes legitim.
Or, în situaţia în care reclamanta SA T.P. Câlnău, şi-a adjudecat urmare licitaţiei organizată de A.D.S. la 12 iunie 2003, în procent de 100 % pachetul de acţiuni gestionat de A.D.S. aflat la debitoarea SC F. SA, şi concesionarea suprafeţei de 914 ha, teren agricol, deţinut de aceeaşi debitoare din patrimoniul căreia s-au vândut activele, inclusiv plantaţiile de vie şi pomi fructiferi, care au fost avute în mod deosebit în vedere de reclamantă, la înscrierea la licitaţie, este evident că reclamanta, dovedeşte un interes legitim, pentru a solicita constatarea nulităţii absolute a unui act juridic (procesul verbal de licitaţie din 7 mai 2003) în urma căruia i-au fost afectate grav interesele.
Legat de cele arătate mai sus, corect, prima instanţă, a reţinut că nici excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâta A.V.A.B., nu poate fi primită, din moment ce aceasta prin organizarea licitaţiei din 7 mai 2003, a devenit parte în raporturile juridice născute între părţi, cu consecinţa vânzării unor active, adjudecate de reclamanta S.A. T.P. Câlnău.
Pe fondul cauzei, de asemenea corect, Curtea de Apel Ploieşti, a reţinut că, executarea silită pornită de A.V.A.B. împotriva debitoarei SC F. SA şi finalizată prin procesul verbal de licitaţie din 7 mai 2003, s-a desfăşurat, cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 71 alin. (2) şi art. 74 alin. (3) din OUG nr. 51/1998, aprobată prin Legea nr. 409/2001, întrucât, anunţul publicitar de vânzare în bloc a activelor şi terenului, nu a fost comunicat şi administratorului terenurilor vândute, respectiv A.D.S. Acest lucru a condus, la vânzarea unor plantaţii de vii şi pomi fructiferi, ce sunt imobile prin destinaţie, conform art. 465 şi art. 466 C. civ., situate pe terenul cu destinaţie agricolă, proprietatea privată a statului, aflat în administrarea A.D.S., conform Legii nr. 268/2001, şi în acest fel s-a ajuns în situaţia ca, plantaţiile să aparţină unui cumpărător (SC V. SA Iaşi), iar terenul care face corp comun cu acestea altui cumpărător (SA T.P. Câlnău).
Or, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 268/2001, privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului, cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea A.D.S., prin terenuri cu destinaţie agricolă se înţeleg terenuri agricole productive, vii, livezi, pepiniere viticole, pomicole etc. iar pentru administrarea acestora a fost înfiinţată, conform art. 4 din aceeaşi lege, A.D.S., care exercită în numele statului prerogativele dreptului de proprietate asupra terenurilor cu destinaţie agricolă.
Cum terenul concesionat reclamantei SA T.P. Câlnău, pe care se află plantaţiile de vii şi pomi fructiferi este un teren cu destinaţie agricolă, aflat în administrarea A.D.S., şi ţinând cont de dispoziţiile art. 489 şi art. 492 C. civ., potrivit cărora, proprietatea pământului cuprinde în sine proprietatea suprafeţei lui, precum şi orice plantaţie sau lucru în pământ, sau asupra lui, care se prezumă că sunt făcute de proprietarul acelui pământ şi deci că sunt ale lui, se constată că, în mod justificat, instanţa de fond a constatat nulitatea absolută a procesului verbal de licitaţie din 7 mai 2003, întrucât A.V.A.B., nu a comunicat A.D.S., în calitate de administrator în numele statului, al terenului, pe care se aflau plantaţiile de vii şi pomi fructiferi, vândute la licitaţie, anunţul publicitar privind licitaţia, aşa cum dispun imperativ dispoziţiile art. 71 alin. (2) din OUG nr. 51/1998.
Ca atare, neavând cunoştinţă de licitaţia din 7 mai 2003, A.D.S. a publicat, la 9 mai 2003, anunţul publicitar pentru vânzarea pachetului de acţiuni, pe care îl deţinea la SC F. SA Satu Nou şi concesionarea terenurilor cu destinaţie agricolă care în urma licitaţiei din 12 iunie 2003, au fost adjudecate de reclamanta SA T.P. Câlnău.
Faptul că după licitaţia organizată de A.V.A.B. la 7 mai 2003, aceasta a comunicat A.D.S., situaţia activelor vândute, nu poate acoperi în niciun fel nulitatea absolută a vânzării plantaţiilor de vii şi pomi fructiferi, din moment ce aceasta s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 71 alin. (2) din OUG nr. 51/1998, în sensul că despre această licitaţie nu a fost încunoştinţat administratorul terenului, A.D.S., şi ca atare, aceasta publicase încă de la 9 mai 2003, oferta de vânzare prin licitaţie cu strigare, a pachetului de acţiuni deţinute la SC F. SA, şi de consecionare a terenului agricol, proprietatea privată a statului pe care se aflau plantaţiile care au făcut obiectul licitaţiei din 7 mai 2003, şi care nu puteau fi înstrăinate, pentru recuperarea unei creanţe a A.V.A.B., fără încunoştinţarea administratorului terenului respectiv (A.D.S.).
Susţinerile recurentei în sensul că A.D.S. nu ar fi revendicat niciodată, proprietatea plantaţiilor de vie şi pomi fructiferi, întrucât le-a considerat proprietatea SC F. SA, nu pot fi primite, din moment ce, în caietul de sarcini achiziţionat de reclamantă, s-a prevăzut, inclusiv concesionarea terenului cu destinaţie agricolă proprietatea statului, în suprafaţă de 914 ha, pe care se aflau acestea.
De asemenea, nu pot fi reţinute nici obiecţiunile recurentei privind clauzele înscrise la art. 8.10 şi 8.19 din contractul nr. 23 din 15 octombrie 2003, încheiat între reclamantă şi A.D.S., atâta timp cât, aşa cum s-a arătat anterior, licitaţia organizată de A.V.A.B. la 7 mai 2003 s-a desfăşurat, cu încălcarea unor dispoziţii legale imperative art. 71 alin. (2) şi art. 74 alin. (3) din OUG nr. 51/1998, care pe de o parte prevedeau în mod obligatoriu comunicarea anunţului publicitar, proprietarului bunului adică A.D.S. anterior ţinerii licitaţiei şi nu ulterior acestui moment, iar pe de altă parte, ca vânzarea bunurilor să se facă pe bucată (individual) şi nu în bloc, aşa cum rezulta prin adresa nr. 3126 din 13 iunie 2003.
Or, cum reclamanta şi-a adjudecat la licitaţia organizată de A.D.S. la 12 iunie 2003 pachetul de acţiuni pe care aceasta îl deţinea la SC F. inclusiv concesionarea terenului în suprafaţă de 914 ha, este evident că aceasta avea un interes juridiceşte ocrotit de lege să atace licitaţia organizată de A.V.A.B. la 7 mai 2003, întrucât urmare acesteia au fost înstrăinate tocmai activele aparţinând SC F. respectiv plantaţiile de vii şi pomi fructiferi pe care le-a avut în mod deosebit în vedere la înscrierea la licitaţie din 12 iunie 2003. Cum, licitaţia din 7 mai 2003, s-a desfăşurat cu încălcarea unor dispoziţii legale imperative, la care s-a făcut referire anterior, prevederile contractuale amintite (art. 8.10 şi art. 8.19) nu pot acoperi nulitatea absolută a procesului verbal de licitaţie din 7 mai 2003, constatată justificat de instanţa de fond.
Aşa fiind, recursul declarat de pârâta A.V.A.B. Bucureşti urmează a fi respins ca nefondat.
Cu privire la recursul declarat de pârâta SC V. SA Iaşi, se constată că aceasta critică sentinţa instanţei de fond, invocând ca motive de casare dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., susţinând în esenţă, că numai printr-o interpretare eronată a dispoziţiilor legale incidente în cauză, precum şi a probelor de la dosar, instanţa a admis acţiunea, în loc să dispună respingerea acesteia.
Astfel, în dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta susţine că, în mod greşit, instanţa de fond a calificat acţiunea ca fiind o cerere în constatarea nulităţii absolute a unui act juridic (procesul verbal al licitaţiei organizată de A.V.A.B. la 7 mai 2003) şi nu ca o contestaţie la executare formulată tardiv în raport de dispoziţiile art. 71 alin. (2) din OUG nr. 51/1998, care prevăd că o asemenea contestaţie se poate introduce sub sancţiunea decăderii cel târziu până în preziua licitaţiei şi totodată că, în mod criticabil, instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, faţă de faptul că aceasta s-a constituit ca persoană juridică, abia la 14 mai 2003.
Or, aceste excepţii, nu pot fi reţinute, aşa cum de altfel s-a arătat şi în examinarea motivelor de recurs, formulate de cealaltă recurentă, respectiv A.V.A.B., din moment ce, în raport de susţinerile reclamantei şi de dispoziţiile art. 84 C. proc. civ., instanţa de fond a reţinut corect, că în speţă nu este vorba de o contestaţie la executare, pentru a se putea invoca tardivitatea introducerii acesteia, ci de o acţiune în constatarea nulităţii absolute, care se poate introduce oricând, de orice persoană care dovedeşte un interes juridiceşte ocrotit, pentru formularea unei astfel de cereri.
Or, în contextul în care reclamanta şi-a adjudecat licitaţia din 12 iunie 2003, organizată de A.D.S., deci inclusiv concesionarea terenului în suprafaţă de 914 ha, pe care se aflau plantaţii de vii şi pomi fructiferi, iar acestea fusese vândute, deşi făceau corp comun cu terenul la licitaţia din 7 mai 2003, organizată de A.V.A.B. altui cumpărător este evident, că aceasta avea un interes juridiceşte ocrotit de lege, chiar dacă s-a constituit ca persoană juridică ulterior licitaţiei din 7 mai 2003, să atace, această licitaţie, astfel că, contrar celor susţinute, se constată că bine, instanţa fondului a considerat că aceasta, adică reclamanta, are calitate procesuală activă şi implicit, că cele două pârâte, au calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, se reţine că, chiar dacă A.V.A.B., a publicat anunţul privind licitaţia din 7 mai 2003, în ziarele B. şi în ziarul local I. această situaţie nu este de natură a acoperi dispoziţiile imperative ale art. 7.1 alin. (2) din OUG nr. 51/1998, care prevăd, că în mod obligatoriu, deci imperativ, anunţul publicitar, va fi comunicat proprietarului bunului, care face obiectul licitaţiei, condiţie îndeplinită în speţă (adresa A.V.A.B. nr. 5847 din 13 mai 2003) dar după adjudecarea bunurilor vândute la licitaţia din 7 mai 2003 de către pârâta SC V. SA Iaşi, şi ca atare, fără nici o relevanţă, faţă de dispoziţiile legale precitate, care nu lasă locul altei interpretări.
Ca atare, cum A.V.A.B., a încunoştinţat A.D.S., despre vânzarea bunurilor, care au făcut obiectul licitaţiei din 7 mai 2003, abia la 13 mai 2003 ceea ce echivalează, în sensul dispoziţiilor legale precitate cu o necomunicare, se reţine că, în mod legal aceasta adică A.D.S., a organizat licitaţia din 12 iunie 2003, urmare căreia reclamanta a adjudecat pachetul de acţiuni scos la vânzare (pe care A.D.S. îl deţinea la SC F. SA) şi inclusiv concesionarea terenului cu destinaţie agricolă, pe care se aflau plantaţiile de vie şi pomi fructiferi, astfel că în acest context, în mod justificat instanţa fondului a reţinut nulitatea absolută a procesului verbal din 7 mai 2003, precum şi a actelor subsecvente acestuia şi a hotărât în consecinţă.
Dar, soluţia de admitere a acţiunii, cu consecinţa constatării nulităţii absolute a actelor menţionate, este corectă şi în raport de dispoziţiile art. 74 alin. (3) din OUG nr. 51/1998, care prevăd imperativ ca „după licitarea fiecărui bun, licitatorul întocmeşte în 3 exemplare originale procesul verbal de licitaţie.".
Or, în cauză, probele de la dosar confirmă că pârâta SC V. SA Iaşi, a cumpărat în bloc activele SC F. SA Satu Nou, ceea ce constituie, de asemenea o încălcare a unor prevederi legale imperative, care justifică, concluzia instanţei de fond, în sensul că, în speţă, se impunea, în raport de toate cele arătate, constatarea nulităţii absolute a procesului verbal amintit, inclusiv a actelor subsecvente acestuia.
În raport de nulitatea constatată de instanţă cu privire la nerespectarea prevederilor art. 74 alin. (3) din OUG 51/1998 sunt irelevante susţinerile privind nerespectarea formelor de publicitate legate de înregistrarea societăţii reclamante, din moment ce orice persoană interesată poate formula oricând acţiune în constatarea nulităţii absolute a unui act juridic încheiat cu nerespectarea legii.
Faţă de cele arătate mai sus, se reţine, într-o concluzie generală, care priveşte ambele recursuri, că licitaţia din 7 mai 2003 nu s-a desfăşurat cu respectarea unor dispoziţii legale imperative, care a antrenat totodată şi încălcarea unor prevederi din dreptul comun, respectiv art. 488 şi următoarele C. civ., întrucât în urma licitaţiei, care s-a făcut referire anterior, s-a ajuns în situaţia contradictorie, ca terenul să rămână în proprietatea statului, deşi acesta a fost concesionat reclamantei prin A.D.S. cu toate bunurile aflate pe acesta, iar plantaţiile de vie şi pomi fructiferi, care fac corp comun cu acesta şi deci nu puteau fi separate, să aparţină altui cumpărător, respectiv pârâtei SC V. SA Iaşi, ceea ce impunea aşa cum bine a apreciat instanţa de fond, constatarea nulităţii absolute a licitaţiei organizată de A.V.A.B. la 7 mai 2003, numai în acest fel, se putea restabili situaţia juridică legală a terenului şi plantaţiilor aflate pe acesta, în acord cu voinţa A.D.S., în calitate de administrator al acestuia în numele statului român, care a organizat licitaţia din 12 iunie 2003 adjudecată de reclamantă iar ulterior a încheiat cu aceasta contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 23 din 15 octombrie 2003 în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 268/2001, privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică sau privată a statului, cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea A.D.S., şi a căror valoare trebuia în mod necesar să se regăsească în patrimoniul reclamantei SA T.P. Câlnău, în calitate de cumpărătoare a 100 % a acţiunilor care au constituit capitalul social al SC F. SA şi căreia i s-a concesionat şi suprafaţa de teren agricol productiv de 913,77 ha.
Aşa fiind, şi recursul declarat de pârâta SC V. SA Iaşi urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâtele SC V. SA Iaşi şi A.V.A.S., fostă A.V.A.B. Bucureşti împotriva sentinţei nr. 19 din 16 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 16 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5776/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5762/2004. Comercial → |
|---|
