ICCJ. Decizia nr. 5776/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 5776/2004
Dosar nr. 9154/2004
Şedinţa publică din 16 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, prin încheierea pronunţată în Şedinţa publică din 12 august 2003, a respins cererea de încuviinţare silită imobiliară asupra imobilului situat în Bucureşti, la cererea creditoarei SC R. SA cu sediul în Belgia, împotriva debitoarei SC R. SA cu sediul în Bucureşti str. Doamnei, pentru prescripţia dreptului de a cere executarea silită.
Pentru a hotărî în acest fel, instanţa de fond a reţinut că, prin adresa nr. 152/2002, Biroul de Executori Judecătoreşti Asociaţi B., R. şi B. a solicitat acestei instanţe încuviinţarea executării silite imobiliare asupra imobilului situat în Bucureşti, str. Doamnei, pentru realizarea creanţei datorate de SC R. SA conform sentinţei civile nr. 3187 din 17 septembrie 1997 a Tribunalului Bucureşti.
În dovedirea cererii au fost depuse următoarele acte: cerere creditor; împuternicire avocaţială; împuternicire SC R. SA; mandat SC R. SA; notificare 15.09 de la executorul judecătoresc P.V.N.; notificare 06.09 de la executorul judecătoresc P.V.; dovada de înmânare a unor acte judiciare şi extrajudiciare; Decizia nr. 4668/1998 din 17 decembrie 1998 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială; încheiere din 12 septembrie 2002 a Judecătoriei sector 3, dosar nr. 142/2002; sentinţa civilă nr. 3187 din 17 septembrie 1997; încheiere de îndreptare a erorii materiale din 8 aprilie 2003; încheiere de constituire a dosarului nr. 4055/1997 din 14 noiembrie 2002; 4 (patru) cereri.
Din analiza actelor şi lucrărilor cauzei, instanţa a reţinut următoarele: creditoarea SC R. SA a solicitat executarea silită a creanţei de 296.234,32 dolari S.U.A. plus dobânda de 9 % pe an plus 38.397 franci belgieni plus 20.000 lei cheltuieli de judecată (creanţa cuprinsă în titlul executoriu, sentinţa civilă nr. 3187 din 17 septembrie 1997 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, prin care s-a încuviinţat executarea pe teritoriul României a sentinţei nr. 2952 din 26 iunie 1996 a Tribunalului din Antwerpen - Com. a VI-a).
Termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a acestui titlu executoriu curge din 17 septembrie 1997 (de la această dată sentinţa străină putând fi pusă în executare pe teritoriul României).
Potrivit dispoziţiilor art. 405 alin. (1) C. proc. civ., termenul se împlineşte în 17 septembrie 2000, creditoarea nefăcând dovada vreunei cauze de suspendare sau întrerupere a acestui termen. Pentru situaţia pierderii dosarului nr. 4055/1997 şi a greşelii materiale cuprinse în această sentinţă, creditoarea are posibilitatea formulării unei cereri de repunere în termenul de prescripţie.
Prin Decizia nr. 277 pronunţată în şedinţa Camerei de consiliu din 8 iunie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta SC R. SA BELGIA cu sediul în Belgia şi cu sediul ales în România la avocat M.Z. în Bucureşti, Aleea Ciceu, împotriva încheierii din data de 12 august 2003, pronunţată de Judecătoria sectorului 3 Bucureşti în dosarul nr. 2622/2003, în contradictoriu cu intimata SC R. SA Bucureşti.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a stabilit că dreptul de a porni executarea silită presupune existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile, înscrisă într-un titlu executoriu, drept ce urmează a fi exercitat înlăuntrul termenului de prescripţie stabilit de lege.
În cauza de faţă se constată că s-a prescris dreptul de a cere executarea silită, creanţa fiind certă, lichidă şi exigibilă încă de la data de 29 iunie 1996, când a fost pronunţată sentinţa nr. 2052 de către Tribunalul Antwerpen Com. a VI a din Belgia, momentul începerii curgerii termenului de prescripţie fiind data la care această hotărâre străină a devenit irevocabilă.
Este adevărat că pentru executarea hotărârii străine pe teritoriul României, văzând dispoziţiile Legii nr. 105/1992 este nevoie de încuviinţarea instanţei române competente, însă această încuviinţare trebuie cerută şi executarea silită pornită tot înlăuntrul termenului general de prescripţie de 3 ani, prevăzut de art. 405 C. proc. civ. Chiar dacă s-ar accepta ca moment al începerii curgerii termenului de prescripţie data de 17 decembrie 1998 când a rămas irevocabilă hotărârea de încuviinţare a executării pe teritoriul României a hotărârii străine care constituie titlu executoriu, acest termen s-a împlinit la 17 decembrie 2001, iar creditoarea a formulat cererea de executare silită cu îndeplinirea cerinţelor legale abia în anul 2002.
În mod just instanţa de fond a constatat că nu există nici una din situaţiile care să fi condus la întreruperea cursului prescripţiei, aşa încât la formularea cererilor de executare silită, respectiv cea din anul 2002 înregistrate la Executorul Judecătoresc sub nr. 142/2002, cât şi actuala cerere formulată la 1 august 2003, dreptul de a cere executarea silită era prescris în conformitate cu art. 405 C. proc. civ., împrejurare legală care constituie un impediment în executarea silită şi respectiv a încuviinţării acestei executări.
Împotriva deciziei nr. 277 din 8 iunie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a promovat recurs creditoarea SC R. SA cu sediul în Belgia şi cu sediul ales în România la avocat M.Z. în Bucureşti, care a criticat, pentru nelegalitate şi netemeinicie această hotărâre judecătorească solicitând admiterea recursului, aprecierea corectă a înscrisurilor aflate la dosar, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului, schimbării în tot a încheierii de şedinţă din 12 august 2003, în sensul încuviinţării cererii de executare silită imobiliară depusă la data de 12 decembrie 2001, asupra imobilului aparţinând debitoarei SC R. SA situat în str. Doamnei, ca fiind promovată în cadrul termenului legal de prescripţie.
În mod eronat s-a reţinut că nu există nici una din situaţiile care să fi condus la întreruperea cursului prescripţiei, deşi există dovada ordonanţei de poprire din 10 septembrie 1999, încheierea de admitere a executării silite dispusă de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti la data de 17 decembrie 2001, cererile, încheierile de şedinţă şi Decizia comercială nr. 86 R din 20 ianuarie 2004, prin care au fost probate demersurile efectuate în perioada 2001 - 2004, cererea de încuviinţare a executării silite din data de 1 august 2002, toate acestea dovedind interesul şi activitatea constantă a creditorului în realizarea creanţei sale, fiind invocat ca temei de drept al recursului dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
Intimata debitoare SC R. SA Bucureşti a formulat întâmpinare, motivată în fapt şi în drept, prin care a solicitat respingerea recursului.
Prin încheierea din Şedinţa publică din 1 octombrie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în vederea discutării excepţiei de necompetenţă materială a curţii de apel în soluţionarea apelului a repus cauza pe rol, iar la termenul din 12 noiembrie 2004, a pus în discuţia părţilor această excepţie.
Înalta Curte analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge recursul declarat de creditoarea SC R. SA Belgia ca nefondat, precum respingerea excepţiei de necompetenţă materială a curţii de apel în soluţionarea apelului, pentru următoarele considerente:
Curtea de apel avea o plenitudine de competenţă materială în soluţionarea în apel a prezentei cauze, deoarece cadrul legal procedural, la momentul soluţionării era permisiv în acest sens, hotărârile pronunţate de judecătorii atunci când era exercitată calea de atac a apelului reveneau curţii de apel competenţa să soluţioneze această cale de atac.
De necontestat că la data de 8 iulie 1997, reclamanta SC R. SA Belgia a solicitat Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, în contradictoriu cu pârâtele SC R. SA şi SC T.B. SA, să se încuviinţeze executarea pe teritoriul României a sentinţei nr. 2052 din 26 iunie 1996, pronunţată de Tribunalul din Antwerpen - Com. a VI a, prin care pârâţii au fost obligaţi în solidar la plata sumei de 296.234,32 dolari S.U.A. plus dobânda de 9 % pe an, plus 26.397 franci belgieni cu titlu de cheltuieli de judecată şi 12.000 franci belgieni reprezentând cheltuieli de procedură.
Potrivit art. 167 din Legea nr. 105/1992, publicată în (M. Of. nr. 245/1.10.1992), cu modificările şi completările aduse ulterior, hotărârile judecătoreşti străine pot fi recunoscute în România spre a beneficia de autoritatea lucrului judecat, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: hotărârea este definitivă potrivit legii statului unde a fost pronunţată, instanţa care a pronunţat-o a avut potrivit legii menţionate, competenţa să judece procesul, existenţa reciprocităţii în ce priveşte efectele hotărârilor străine între România şi statul instanţei care a pronunţat hotărârea.
În general, doctrina şi practica juridică, în mod constant au admis că legea procesuală din statul unde litigiul a fost soluţionat, determină caracterul definitiv al hotărârii pronunţate sub egida sa, iar legiuitorul a consacrat această soluţie tradiţională în dreptul internaţional privat român.
Astfel, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a pronunţat sentinţa civilă nr. 3187 din 17 septembrie 1997 (în dosarul nr. 4055/1997) prin care a admis cererea formulată de SC R. SA cu sediul în Belgia împotriva pârâtelor SC R. SA Bucureşti cu sediul în str. Doamnei şi SC T.B. SA cu sediul în Pucioasa, Judeţul Dîmboviţa şi a încuviinţat investirea sa cu formulă executorie a sentinţei nr. 2052 din 26 iunie 1996, pronunţată Tribunalul din Antwerpen - Comuna a VI-a.
Ulterior, prin Decizia civilă nr. 578 din 8 aprilie 1998, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, a fost respins, ca nemotivat, apelul declarat de pârâta SC R. SA împotriva sentinţei civile nr. 3187 din 17 septembrie 1997 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 4668 din 17 decembrie 1998, a constatat nul recursul declarat de pârâta SC R. SA Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 578 din 8 aprilie 1998 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială.
Rezultă că la data de 8 aprilie 1998, Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, a pronunţat Decizia civilă nr. 578, în condiţiile reglementate de dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., această hotărâre judecătorească fiind definitivă şi susceptibilă de executare. Data rămânerii definitive a hotărârii pronunţate, prezintă relevanţa juridică în determinarea corectă a domeniului prescripţiei extinctive, în stabilirea corectă a dreptului de a cere executarea silită, în condiţiile impuse de art. 405 şi următoarele C. proc. civ. şi a examinării argumentelor din motivarea cererii de recurs referitor la întreruperea cursului prescripţiei.
Conform art. 405 C. proc. civ., dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, iar termenul de prescripţie începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a cere executarea silită, fiind reiterat termenul prevăzut de art. 6 din Decretul nr. 167/1958.
Executarea silită poate fi efectuată numai în baza unei hotărâri judecătoreşti ori a unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu. În principiu, astfel cum rezultă din prevederile art. 374 alin. (1) C. proc. civ., nici o hotărâre judecătorească nu se va putea executa dacă nu este investită cu formulă executorie, iar pe de altă parte, art. 376 alin. (1) C. proc. civ., precizează că se investesc cu formulă executorie hotărârile care, au rămas definitive ori au devenit irevocabile.
Din economia reglementărilor în materie, rezultă că sunt hotărâri definitive sau irevocabile, de la data pronunţării lor, deci constituie titlu executoriu hotărârile care, potrivit legii, nu pot fi atacate prin căile în reformare (a se vedea I.D. - Tratat de procedură civilă vol. II, Editura Servo Sat 2004).
Nu poate fi primită teza susţinută, în toate fazele procesuale inclusiv recurs, de creditoarea SC R. SA Belgia, în sensul că prescripţia executării silite, începută la data de 8 aprilie 1998 a fost întreruptă la data de 10 septembrie 1999 când a fost emisă ordonanţa de poprire, considerată în opinia sa ca fiind un act de executare menţionat expres, de art. 405 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.
Verificând această apărare se constată că, prin cererea înregistrată sub nr. 5689/1999, la Judecătoria sectorului III Bucureşti, la data de 7 mai 1995, reclamanta creditoare SC R. SA a solicitat înfiinţarea popririi asupra acţiunilor pârâtului debitor SC R. SA ce le primeşte de la terţul poprit B.C.I.C.
Ordonanţa pronunţată în şedinţa din Camera de Consiliu de la data de 10 septembrie 1999 a dispus înfiinţarea unei popriri asupra acţiunilor în număr de 573.387 pe care SC R. SA le primeşte în calitatea de angajat al terţului poprit B.C.I.C. până la concurenţa sumei de 299.637,09 dolari S.U.A. în favoarea reclamantei creditor SC R. SA.
În această cauză s-a fixat termen de judecată pentru validarea popririi, iar prin sentinţa civilă nr. 7179 pronunţată în Şedinţa publică din 19 mai 2000, Judecătoria sector III Bucureşti (dosar nr. 5689/1999) a respins cererea formulată de creditoarea SC R. SA Belgia ca neîntemeiată şi a invalidat poprirea înfiinţată prin ordonanţa de poprire dată în camera de consiliu la 10 septembrie 1999.
Prin efectele întreruperii prescripţiei extinctive, în esenţă, se şterge prescripţia începută înainte de a se ivi împrejurarea care a întrerupt-o şi după întrerupere începe să curgă o nouă prescripţie.
Expres în dispoziţiile art. 405 pct. (1) lit. d) C. proc. civ., se menţionează că este întrerupt cursul prescripţiei pe data îndeplinirii în cursul executării silite a unui act de executare, iar la pct. 3 este precizat că prescripţia nu este întreruptă dacă cererea de executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat ori dacă cel care a făcut-o a renunţat la ea.
Pentru a ne afla în această situaţie de întrerupere a cursului prescripţiei este necesară îndeplinirea şi a condiţiei ca această soluţie invocată să fie de admitere a validării popririi, nu numai o simplă cerere, care a fost şi respinsă ca netemeinică. S-a urmărit, prin această situaţie de întrerupere a prescripţiei, o activitate prin care să se dovedească că în mod evident creditorul a ieşit din starea de pasivitate în care a stat pe timpul cât prescripţia a curs contra sa. Se impune cu necesitate, ca efectul întreruptiv de prescripţie să fie confirmat de admiterea cererii de validare a popririi, deoarece numai în această situaţie va curge un nou termen de prescripţie.
În acest sens sunt şi reglementările cuprinse în art. 16 şi 17 din Decretul nr. 167/1958 potrivit cărora prescripţia nu este întreruptă dacă s-a pronunţat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în judecată sau executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat, ori dacă cel care a făcut-o a renunţat la ea.
Nu pot fi apreciate ca fiind acte de executare care să conducă la întreruperea cursului prescripţiei, în condiţiile art. 405 pct. 1 lit. d) C. proc. civ., nici cererile, încheierile de şedinţă şi Decizia comercială nr. 86/ R din 29 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială (dosar nr. 1838/2003), deoarece ele se referă în principal la reconstituirea dosarului nr. 4055/1997 al Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 3187 din 17 septembrie 1997.
S-a reţinut în mod corect, în aceste hotărâri de reconstituire a dosarului că din verificările efectuate s-a constatat că dosarul în discuţie nu a mai fost găsit, deşi a fost înregistrat în registrul general de dosare şi sentinţa pronunţată în cauză s-a regăsit în mapa de sentinţe, în al doilea original. Procedura specială a refacerii înscrisurilor şi hotărârilor dispărute, conform dispoziţiilor art. 583 şi următoarele C. proc. civ., nu constituie un motiv care să modifice, prin întrerupere, cursul prescripţiei extinctive.
Aceleaşi argumente sunt perfect valabile şi cu privire la încheierea pronunţată în şedinţa camerei de consiliu de la 8 aprilie 2003 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială (dosar nr. 4055/1997) prin care a fost admisă cererea precizată a reclamantei SC R. SA Belgia privind îndreptarea unor erori materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr. 3187 din 17 septembrie 1997 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, aceasta neputând constitui un motiv de întrerupere a cursului prescripţiei executării silite.
Nu prezintă relevanţă juridică în sensul reglementărilor cuprinse în art. 405 pct. 1 lit. d), nici încheierea pronunţată în şedinţa camerei de consiliu de la 17 decembrie 2001 de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti (dosar nr. 15649/2001 şi dosar de executare nr. 910/CP/2001) prin care s-a încuviinţat executarea silită a debitorului SC R. SA şi SC T.B. SA în baza adresei Biroului de Executori Judecătoreşti Asociaţi B., R. şi B., deoarece s-a constatat după admiterea cererii o neconcordanţă teritorială, imobilul supus executării, situat în str. Doamnei, fiind situat în realitate pe raza sectorului 3 şi nu pe raza sectorului 2 Bucureşti cum greşit s-a apreciat iniţial.
Semnificaţie în corecta stabilire a situaţiei de fapt şi de drept o are şi sentinţa civilă nr. 3919 din 17 mai 2004, pronunţată de Judecătoria sectorului III (dosar nr. 1576/2003) prin care a fost respinsă ca tardiv formulată cererea SC R. SA de repunere în termenul de prescripţie pentru executarea silită a titlului executor sentinţa civilă nr. 3187 din 17 septembrie 1997, Tribunalului Bucureşti, secţia comercială.
Pentru a pronunţa această hotărâre, rămasă definitivă, instanţa a constatat că la data de 8 aprilie 2003, prin îndreptarea erorii materiale din titlul executor, sentinţa nr. 3187 din 17 septembrie 1997, Tribunalul Bucureşti, secţia civilă, creditoarea SC R. SA Belgia putea depune diligenţe pentru executarea silită.
Repunerea în termen de prescripţie reprezintă un beneficiu al legii acordat titularului dreptului la acţiune, care, din motive temeinice nu a putut să-şi valorifice dreptul în cadrul termenului de prescripţie. Eventualele motive temeinice care au împiedicat-o pe creditoare să ceară executarea silită, ar fi putut exista până la data pronunţării încheierii de îndreptare a erorii materiale, deoarece după această dată creditoarea putea solicita executarea silită a titlului său (dacă mai era în termen sau dacă termenul nu s-a împlinit din cauza întreruperii sau suspendării sale). Tot de la această dată începe să curgă şi termenul prevăzut de art. 4053 C. proc. civ., în care creditoarea putea cere repunerea în termenul de prescripţie, respectiv 15 zile de la încetarea împiedicării.
Nu a putut fi reţinută susţinerea creditoarei – reclamante în sensul că termenul de 15 zile, începe să curgă de la pronunţarea deciziei în recurs, deoarece, în cadrul recursului nu s-a făcut dovada că s-ar fi dispus suspendarea executării silite, iar motivele invocate de creditoare care au împiedicat-o să-şi valorifice dreptul în termenul de prescripţie, au încetat la data pronunţării încheierii de îndreptare a erorii materiale.
Cadrul juridic şi argumentele expuse, în contextul probator administrat în cauză, au condus la justa apreciere a situaţiei de fapt si de drept, urmând a respinge atât excepţia de necompetenţă materială a curţii de apel, cât şi respingerea, ca nefondat, a recursului formulat de creditoarea SC R. SA Belgia, nefiind îndeplinite nici una din dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., menţinând ca legală şi temeinică Decizia nr. 277 din iunie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia de necompetenţă materială a curţii de apel.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de creditoarea SC R. SA Belgia împotriva deciziei nr. 277 din 8 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 16 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 135/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5764/2004. Comercial → |
|---|
