ICCJ. Decizia nr. 5771/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 5771/2004
Dosar nr. 9189/2004
Şedinţa publică din 16 decembrie 2004
Deliberând asupra recursului de faţă:
Prin cererea înregistrată la 17 noiembrie 2003, reclamanta S.M.B. a solicitat anularea hotărârii nr. 3 din 27 mai 2003 a administratorului unic de la SC V. SA Vaslui, suspendarea executării acestei hotărâri, radierea din registrul comerţului a menţiunilor înregistrate în baza hotărârii atacate.
Motivându-şi acţiunea, reclamanta arată că mandatul special acordat administratorului unic a fost dat de adunarea generală ordinară care nu avea atribuţii în acest sens, iar delegarea specială dată administratorului unic de aprobare a contractelor de gaj sau ipotecă care au ca obiect valori peste limita prevăzută de art. 11 lit. g) din actul constitutiv este în contradicţie cu art. 114 din Legea 31/1990, care stabileşte că adunarea generală extraordinară este cea care poate delega această atribuţie şi nu adunarea generală ordinară.
Se mai arată că textul art. 114 menţionat are caracter excepţional, delegarea atribuţiilor făcându-se punctual dar nu general.
Şi încălcarea art. 124 alin. (5) din Legea 31/1990 este invocată susţinându-se nulitatea mandatului special dat de adunarea generală ordinară a acţionarilor.
Tribunalul Vaslui, prin sentinţa 349 din 23 februarie 2004 a respins excepţiile de inadmisibilitate şi de tardivitate a cererii, a admis acţiunea şi a dispus anularea hotărârii nr. 3 adoptată de administratorul unic al SC V. SA la 27 mai 2003, dispunând menţionarea în Registrul Comerţului şi publicarea în M. Of. a hotărârii irevocabile de anulare.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că aprobarea constituirii ipotecii era de competenţa A.G.E. şi nu a A.G.O., aprobarea pentru constituirea de garanţie a activelor putea fi numai după aprobarea prealabilă către A.G.E.A.
Chiar dacă hotărârea din 5 aprilie 2001 nu a fost contestată ea este nulă fiind adoptată cu încălcarea legii respectiv a art. 115 alin. (1) din OUG 28/2002, art. 143 din Legea 31/1990 şi art. 7 din Legea 26/1990.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC V. SA Vaslui, arătând că hotărârea contestată nu poate fi considerată nelegală atâta timp cât prima hotărâre nu a fost desfiinţată şi nu are importanţă modul cum este intitulată în convocator ci exclusiv în raport de capitalul prezent şi voturile exprimate; pârâta susţine că singura cale pe care o avea deschisă reclamanta era aceea a unei acţiuni în răspunderea administratorului, în cazul în care, în urma operaţiunilor contestate societatea ar fi înregistrat prejudicii, în temeiul art. 143 din Legea 31/1990.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia comercială nr. 159 din 7 iunie 2004 a respins apelul pârâtei ca nefondat reţinând că au fost aprobate contracte având ca obiect valori peste limita prevăzută de art. 11 lit. a) din actul constitutiv;
Fiind o societate deţinută public, pârâta are un regim juridic reglementat atât de dispoziţiile Legii 31/1990 cât şi ale OUG 28/2002.
OUG 28/2002 este legea specială care recunoaşte dreptul acţionarilor de a ataca direct în instanţă hotărârile consiliului de administraţie ori hotărârile administratorului unic.
Hotărârea administratorului este considerată nelegală întrucât mandatul a fost acordat de adunarea generală ordinară şi nu de cea extraordinară astfel cum cereau dispoziţiile art. 114 din Legea 31/1990.
Orice act al administratorului unic, care nu se întemeiază pe aprobarea expresă şi individuală, pentru fiecare bun în parte, în condiţiile art. 115, astfel cum prevede imperativ art. 143 din Legea 31/1990 trebuie considerat nul de drept, indiferent dacă hotărârea prin care s-a dat mandatul a fost sau nu atacată în justiţie şi independent de exercitarea acţiunii în răspundere contra administratorului care a încălcat legea.
Decizia a fost atacată cu recurs de către pârâtă invocându-se motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susţine că era admisibilă o acţiune în răspunderea administratorului şi nu o acţiune în anulare bazată pe art. 114 alin. (2) din Legea 31/1990, modificată prin Legea 161/2003.
Pe de altă parte acţiunea în anulare poate fi promovată numai pentru hotărârile consiliului de administraţie date în exerciţiul atribuţiilor prevăzute de art. 113 lit. b), c), e), f) şi i), din Legea 31/1990.
Se mai arată că hotărârile consiliului de administraţie sau administratorului unic date în condiţiile art. 143 din Legea 31/1990, coroborate cu prevederile art. 115 din OUG 28/2002 nu pot fi atacate cu acţiune în anulare ci doar cu acţiune în răspundere dacă s-ar fi produs un prejudiciu.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Inadmisibilitatea invocată de recurentă nu este în sprijinul Legii 31/1990 republicată întrucât nu trebuie aşteptat momentul producerii unui prejudiciu care să antreneze răspunderea administratorului, în baza art. 143 din Legea 31/1990, ci se poate anula însăşi hotărârea administratorului unic, luată în numele adunării generale dacă se încalcă norme imperative aşa cum este cea din art. 11 lit. g) din actul constitutiv.
Nici interpretarea art. 114 alin. (1) din Legea 31/1990 dată de recurentă nu este corectă; nu acţiunea în anulare nu poate fi promovată decât pentru hotărârile consiliului de administraţie date în exerciţiul atribuţiilor prevăzute de art. 113 lit. b), c), e), f) şi i) din Legea 31/1990 ci doar exerciţiul atribuţiilor menţionate în acest text poate fi delegat consiliului de administraţie sau a administratorului unic prin hotărâre a adunării generale.
Referitor la caracterul normelor prevăzute de art. 143 din Legea 31/1990, modificată se constată că acestea sunt imperative stabilind că administratorul nu poate încheia acte juridice a căror valoare depăşeşte jumătate din valoarea contabilă a activelor societăţii, decât cu aprobarea adunării generale, ori în cauză nu au fost respectate aceste condiţii imperative.
Negăsindu-se întemeiate criticile din motivele de recurs, acesta urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC V. SA Vaslui în contradictoriu cu intimata reclamantă S.M.B., împotriva deciziei nr. 159 din 7 iunie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 16 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1027/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5767/2004. Comercial → |
|---|
