ICCJ. Decizia nr. 5754/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 5754/2004
Dosar nr. 1102/2004
Şedinţa publică din 16 decembrie 2004
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 153 pronunţată la 20 ianuarie 2004, secţia comercială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a anulat ca netimbrat recursul declarat de către reclamanta SC C.L. SRL, împotriva sentinţei civile nr. 73 pronunţată la 20 iunie 2002, de către secţia a VI-a comercială a Curţii de Apel Bucureşti, hotărâre ce a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei.
Prin acţiune, reclamanta a solicitat instanţei să constate refuzul nejustificat al pârâtului F.P.S. (în prezent A.V.A.S.), de a răspunde la cererea înaintată cu nr. 6/2068 din 8 august 1997, să dispună anularea negocierii directe cu investitorul preselecţionat care a fost organizată de pârâtă pentru vânzarea pachetului de 51% din acţiunile deţinute de stat la SC P. SA Constanţa şi desfăşurată pe perioada 31 iulie - 8 august 1997, să dispună anularea procesului verbal încheiat la 8 august 1997 privind desemnarea câştigătorului procedurilor de selecţie şi să dispună obligarea pârâtei la repararea pagubei ce i-a fost provocată, valorând 80.000.000.000 lei (reprezentând 10.000.000 dolari S.U.A.).
În motivarea soluţiei, instanţa a reţinut că producerea situaţiei reclamate este rezultatul culpei reclamantei, ceea ce justifică aprecierea ca neîntemeiate a primelor trei capete de cerere, cât şi a cererii de despăgubiri formulată.
La rându-i, hotărârea instanţei de recurs a fost motivată de împrejurarea că recurenta nu s-a conformat obligaţiei, dispusă de instanţă şi comunicată acesteia, de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 1.662.642.500 lei, determinând prin aceasta luarea măsurii prevăzută de art. 20 din Legea nr. 146/1997.
Împotriva deciziei pronunţată de secţia comercială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la 27 ianuarie 2004 recurenta reclamantă a formulat o contestaţie în anulare, întemeind-o pe prevederile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., fără a justifica motivul pentru care îşi întemeiază cererea pe acest text.
După redactarea hotărârii, la 4 mai 2004, contestatoarea îşi motivează folosirea acestei căi extraordinare de atac invocând greşeli materiale în aprecierea sumei datorate cu titlu de taxă judiciară de timbru, după cum urmează:
- ignorarea faptului că secţia a VIII-a civilă a Tribunalului Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 2473/2003 şi secţia de contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti, prin Decizia civilă nr. 963/2003, au stabilit că taxa de timbru datorată este de 206.213.750 lei şi nu de 1.662.642.500 lei.
Prin „greşeală materială" în înţelesul art. 318 C. proc. civ. se înţelege acele greşeli omise prin confundarea unor date esenţiale ale dosarului, greşeli de fapt şi nu de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a legii.
În speţă, greşeala instanţei a cărei hotărâre se atacă, în măsura în care ea există, este o greşeală de judecată şi nu o greşeală materială, aptă să deschidă calea contestaţiei în anulare.
Mai mult, cele invocate de contestatoare, au fost luate în discuţie de completul care a pronunţat hotărârea atacată, cele hotărâte constituind obiectul unei activităţi de judecată, aşa încât susţinerea nu poate fi primită drept motiv de contestaţie în anulare.
- ignorarea împrejurării că recurenta a achitat suma de 206.213.750 lei drept taxă judiciară de timbru, aşa încât anularea în întregime a recursului, constituie rezultatul unei greşeli materiale.
Susţinerea este greşită, partea nedepunând la dosar decât o copie xerox a pretinsei dovezi a achitării taxei, instanţa apreciind că recurenta nu s-a conformat obligaţiei impusă de instanţă şi care a fost în mod repetat discutată în dosar, recurenta formulându-şi punctul său de vedere.
Nici în acest caz, deci, nu poate fi cazul unei greşeli materiale în sensul legii.
- dispunerea reverificării taxei de timbru de către un magistrat asistent este contrară procedurii prevăzută de pct. 4 teza finală din HG nr. 149/2003.
În mod evident, nici în acest caz nu este vorba de o greşeală materială.
- neobservarea faptului că avocatul N.C. nu a avut procură specială pentru a renunţa la cererea de asistenţă judiciară şi inexistenţa vre-unei cereri a părţii de renunţare la judecată.
Pe lângă invocarea culpei proprii, nici această susţinere nu priveşte o greşeală materială.
În raport de cele constatate, contestaţia în anulare formulată în cauză urmează a fi respinsă, nefiind justificată de vre-o prevedere legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de SC C.L. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 153 din 20 ianuarie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 16 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5765/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5735/2004. Comercial → |
|---|
