ICCJ. Decizia nr. 907/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.907/2004
Dosar nr. 1682/2002
Şedinţa publică din 9 martie 2004
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 29 iulie 1999, reclamanta, SC R.E. SRL Bucureşti, a chemat în judecată pe pârâta, S.V., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligată la plata sumei de 8.061 dolari S.U.A. cu titlul de contravaloare lucrări magazin, suma de 1.224 dolari S.U.A. cu titlu de diferenţă chirie pe lunile martie – octombrie 1998, suma de 570 dolari S.U.A. cu titlu de contravaloare chirie nedatorată pe noiembrie 1998, încasate de pârâtă, sau echivalentul în lei, la data plăţii, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 221 din 28 martie 2001, a admis în parte acţiunea reclamantei şi a obligat pe pârâtă la plata sumei de 6.533 dolari S.U.A. cu titlu de contravaloare lucrări, respingând celelalte capete de cerere.
A admis cererea reconvenţională în parte şi a obligat pe reclamantă la plata sumei de 1710 dolari S.U.A. chirie pe perioada decembrie 1998 – februarie 1999. A respins capătul de cerere privind readucerea spaţiului în situaţia anterioară şi încuviinţarea unui drept de retenţie.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a avut în vedere susţinerile părţilor, dovedite cu probele administrate în cauză ca înscrisuri, raport de expertiză tehnică şi interogatorii.
Apelurile declarate de ambele părţi împotriva acestei hotărâri au fost respinse, ca nefondate, de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr. 129 A din 11 martie 2001.
Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs, în termen legal, motivate şi timbrate, ambele părţi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, după cum urmează:
1. Reclamanta, SC R.E. SRL, reiterând motivele din apel sub forma criticilor în recurs, este nemulţumită de ambele hotărâri, pentru faptul că i s-au respins capetele de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 1224 şi 570 dolari S.U.A., precum şi pe aspectul compensării cheltuielilor de judecată.
În consecinţă, în temeiul art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., reclamanta solicită admiterea recursului, modificarea hotărârilor atacate, admiterea în tot a acţiunii principale şi respingerea cererii reconvenţionale, cu cheltuieli de judecată.
2. Recurenta-pârâtă S.V., ulterior, prin moştenitorii S.V., S.D.V. şi S.M., ca urmare a decesului, reiterând motivele din apel, critică ambele hotărâri pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., pentru că acestea au fost date cu încălcarea competenţei materiale.
De asemenea, recurenta mai susţine ca motive de recurs pe cele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., în sensul că hotărârea atacată cuprinde dispoziţii contradictorii cu privire la obiectul cauzei deduse judecăţii, prin aceea că, în practicaua hotărârii, instanţa se referă la apeluri, iar în considerente la recursuri.
În ultimul motiv de recurs, prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţine că instanţa de judecată a pronunţat o hotărâre cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, întrucât, faţă de motivele de drept ale cererii de chemare în judecată, instanţa nu a lămurit care au fost viciile prevăzute de art. 1422 C. civ., care au împiedicat întrebuinţarea lucrului închiriat în scopul dorit de locatar şi că din actele de la dosar nu rezultă că spaţiul din Bucureşti, sector 1, ar fi avut vicii.
În consecinţă, recurenta-pârâtă, în temeiul art. 304 pct. 3, 8 şi 9 C. proc. civ., solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare în fond, la judecătorie.
Recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs formulate de părţi şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei, rezultă că ambele instanţe au apreciat în mod corect actul juridic dedus judecăţii şi probatoriile administrate în cauză în cauză, pronunţând hotărâri temeinice şi legale, care nu pot fi reformate prin recursurile declarate de părţi, întrucât nu îndeplinesc nici una din condiţiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
În speţă, se constată că ambele instanţe, reţinând că sunt competente material, au stabilit corect situaţia de fapt şi raporturile juridice dintre părţi, având la bază contractul de închiriere nr. 10838 din 26 februarie 1998, cât şi anexele şi procesul-verbal de predare-preluare, acte şi clauze la acesta, însuşite de părţi fără obiecţiuni, din care rezultă drepturile şi obligaţiile locatorului şi, respectiv, locatarului în exploatarea respectivului spaţiu în litigiu.
Potrivit art. 969 C. civ., convenţiile legal încheiate au putere de lege pentru părţile contractante şi nu pot fi revocate decât prin înţelegerea acestora şi că, în raport cu prevederile acestora, se stabilesc răspunderile părţii în culpă.
Cum între părţi nu au existat alte acte încheiate, prin care să se revoce clauzele contractului şi ale anexelor acestuia, ci doar o diferenţă în interpretarea acestora, în mod judicios, ambele instanţe au statuat, în baza probatoriilor administrate în cauză, că reclamantei i se cuvine suma de 6533 dolari S.U.A. sau echivalentul în lei, reprezentând contravaloarea îmbunătăţirilor efectuate imobilului în cauză şi să fie obligată la restituirea sumei de 1710 dolari S.U.A., contravaloare chirie încasată necuvenit pe perioada decembrie 1998 – februarie 1999.
De asemenea, în mod corect, ambele instanţe au respins celelalte capete ale cererii din cea principală şi reconvenţională ca nefondate, motivele fiind amplu dezvoltate în ambele hotărâri, reţinând corect situaţia de fapt, în raport cu probatoriile administrate în cauză şi au stabilit temeiul juridic al răspunderii părţilor.
Pentru cele ce preced, Curtea, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantă şi pârâtă, menţinând hotărârile pronunţate în cauză ca fiind temeinice şi legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta SC R.E. SRL Bucureşti şi pârâta S.V., prin moştenitorii S.V., S.D.V. şi S.M., împotriva deciziei nr. 129 A din 11 martie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 9 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 908/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 904/2004. Comercial → |
|---|
