ICCJ. Decizia nr. 915/2004. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr.915/2004

Dosar nr. 5776/2001

Şedinţa publică din 9 martie 2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantele, I.R.I. SA şi SC G.C. & P.R. SA au solicitat anularea hotărârii A.G.E.A. a B.X., nr. 64 din 16 septembrie 1999.

Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 307 din 15 octombrie 1999, a respins acţiunea reclamanţilor ca nefondată.

Prin Decizia civilă nr. 3351 din 30 mai 2001, Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul reclamantelor.

Împotriva acestei soluţii, reclamantele au formulat o cerere de revizuire, potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., pentru hotărâri potrivnice, întrucât, prin Decizia civilă nr. 1492 din 9 martie 2001, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul împotriva sentinţei civile nr. 28 din 11 octombrie 1999, privind anularea hotărârii A.G.A. nr. 63 din 16 septembrie 1999, prin care s-a trimis cauza, spre competentă soluţionare în fond, la Tribunalul Bucureşti.

În legătură cu cererea de revizuire de faţă, se reţin următoarele:

Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs, atunci când se invocă fondul, se poate cere, dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, având aceeaşi calitate.

Este de reţinut că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri îşi are suportul logic în respectarea puterii lucrului judecat, iar raţiunea acestei reglementări izvorăşte din necesitatea de a se înlătura nelegalitatea comisă ca urmare a soluţionării aceleiaşi cauze, în mod diferit, cu nesocotirea autorităţii lucrului judecat şi a dificultăţii create prin imposibilitatea executării simultane a hotărârilor pronunţate în aceeaşi pricină.

În speţă, se constată că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., deoarece soluţiile despre care se pretinde că sunt potrivnice sunt date în cauze ce au obiecte diferite, menţionate chiar de reclamantele-revizuente, privind hotărâri A.G.A. diferite.

Aceasta cu atât mai mult, cu cât prima soluţie este de casare, pentru a se judeca de o instanţă competentă şi, deci, nu s-a pronunţat o soluţie pe fondul cauzei, care să fie potrivnică cu cea prin care s-a considerat că acţiunea reclamantei este nefondată şi care nu contravine în acest fel autorităţii lucrului judecat.

Faţă de cele de mai sus, cererea de revizuire se priveşte ca nefondată, în raport cu dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. şi va fi respinsă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge cererea de revizuire formulată de SC I.R.I. SA şi SC G.C. & P.R. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 3351 din 30 mai 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 9 martie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 915/2004. Comercial