ICCJ. Decizia nr. 1397/2005. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr.1397/2005

Dosar nr. 9392/2004

Şedinţa publică din 1 martie 2005

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 401 din 18 decembrie 2003, Tribunalul Constanţa, secţia maritimă şi fluvială, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta R.A.A.Z.L. Basarabi, în prezent C.N.A.P.M. SA Constanţa în contradictoriu cu pârâta SC N.M. SRL Constanţa.

Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Constanţa, secţia maritimă şi fluvială, care prin Decizia civilă nr. 7 din 1 iunie 2004 a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă.

Atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au reţinut că suma de 10.258 dolari S.U.A. pretinsă de reclamantă cu titlu de penalităţi a făcut obiectul unei tranzacţii consfinţită prin sentinţa civilă nr. 262 din 10 iunie 2002 a Tribunalului Constanţa, hotărâre care este definitivă şi irevocabilă.

În tranzacţia respectivă, reclamanta a renunţat la pretenţiile nesoluţionate cu privire la distribuirea preţului obţinut din vânzarea unei nave, ceea ce înseamnă că şi suma reprezentând penalităţile pretinse de ea sunt cuprinse în învoiala intervenită între părţi.

Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs, arătând că este nelegală deoarece:

- ambele instanţe au interpretat în mod greşit tranzacţia care se referă doar la preţ şi privea o singură navă şi anume C.D., iar nu două nave şi că pentru fiecare s-au calculat în mod distinct penalităţi;

- renunţarea la recuperarea penalităţilor poate fi considerată în cel mai rău caz cu o renunţare parţială la judecată, în sensul art. 246 C. proc. civ. şi nicidecum cu o renunţare la dreptul pretins, în sensul art. 247 C. proc. civ., aşa cum din eroare s-a reţinut;

- instanţele au fost lipsite de rol activ pentru că puteau pune oricând în discuţie necesitatea evidenţierii unei delimitări între penalităţile aferente preţului datorat pentru cele două nave şi, astfel, se constata că această diferenţiere este clară.

Criticile vizează încălcarea dispoziţiilor art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.

Recursul nu este fondat.

Reclamanta în calitate de creditor s-a înscris la distribuirea preţului din vânzarea navei C.D. cu suma de 36.617 dolari S.U.A. din care 26.359 dolari S.U.A., reprezentând preţ pentru prestaţia de cheiaj şi 10.258 dolari S.U.A. penalităţi de întârziere aferente.

Suma pretinsă se referă la preţ şi penalităţi pentru ambele nave, C.D. şi U.2 şi nu priveşte doar prima navă, aşa cum susţine în mod neîntemeiat reclamanta.

Această situaţie este confirmată de sentinţa nr. 110 din 22 februarie 2002, pronunţată de Tribunalul Constanţa, în dosarul nr. 36/2002, prin care s-a admis cererea reclamantei formulată conform OG nr. 5/2001, fiind obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 29.595,91 dolari S.U.A., compusă din 21.243,92 dolari S.U.A. preţ şi 8.301,99 dolari S.U.A. penalităţi pentru servicii de cheiaj prestate la ambele nave.

Sentinţa respectivă a fost anulată de Tribunalul Constanţa prin sentinţa nr. 266 din 12 iunie 2002, reţinându-se că reclamanta s-a înscris cu aceeaşi creanţă la distribuirea preţului din vânzarea navei C.D.

Întrucât suma rezultată din vânzarea navei era mai mică decât totalul creanţelor înscrise la distribuirea preţului, toţi creditorii au redus din valoarea creanţelor lor, reclamanta acceptând să primească numai 26.370 dolari S.U.A. din suma pretinsă de 36.617 dolari S.U.A. şi împreună au semnat o tranzacţie consfinţită prin sentinţa civilă nr. 262 din 10 iunie 2002 pronunţată de Tribunalul Constanţa.

Din conţinutul tranzacţiei rezultă că pretenţiile reclamantei se referă la preţ şi penalităţi pentru servicii prestate la ambele nave şi în această situaţie, atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au interpretat în mod corect voinţa părţilor concretizată în tranzacţie.

Nici critica privind o eventuală renunţare la judecată a reclamantei în legătură cu pretenţiile pentru cea de a doua navă nu poate fi primită, deoarece din dosar nu rezultă că reclamanta a renunţat la judecată fie verbal în şedinţă publică, fie prin cerere scrisă, aşa cum se prevede în dispoziţiile art. 246 C. proc. civ. Renunţarea la judecată trebuie să fie expresă, adică să rezulte în mod neîndoielnic, iar nu să fie dedusă de instanţă, aşa cum susţine în mod neîntemeiat reclamanta.

Referitor la ultimul motiv de recurs, se constată că instanţele au dat eficienţă dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ., în sensul că au stăruit prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală, privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

La pronunţarea celor două hotărâri instanţele au avut în vedere toate probele administrate în cauză şi au reţinut în mod corect efectele tranzacţiei, aşa cum sunt reglementate în art. 1704 C. civ.

Faţă de cele ce preced, rezultă că Decizia atacată este legală şi drept urmare, Înalta Curte o va menţine respingând recursul, ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta C.N.A.P.M. SA Constanţa, împotriva deciziei 7/ MF din 1 iulie 2004 a Curţii de Apel Constanţa, secţia maritimă şi fluvială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 1 martie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1397/2005. Comercial