ICCJ. Decizia nr. 1605/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1605/2005
Dosar nr. 7282/2004
Şedinţa publică din 9 martie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 2393/ C, pronunţată la data de 30 septembrie 2003 în dosarul nr. 1760/2003, secţia comercială şi de contencios administrativ a Tribunalului Argeş, a admis acţiunea formulată de reclamantul, B.F. în contradictoriu cu pârâta, SC S.F. SA, astfel cum a fost completată, dispunând anularea H.A.G.A. SC S.F. SA din data de 5 februarie 2003 şi obligarea pârâtei să plătească reclamantului suma de 3.345.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, iar prin sentinţa nr. 152/ C, pronunţată la data de 30 ianuarie 2004 în dosarul nr. 4896/C/2003, aceeaşi instanţă a dispus, la cererea reclamantului, completarea dispozitivului sentinţei nr. 2393/ C din 30 septembrie 2003 cu menţiunea anulării H.A.G.E.A., prin care societatea a fost declarată de tip închis.
Reclamantul a formulat apel doar împotriva sentinţei nr. 2393/ C, pronunţată la data de 30 septembrie 2003, iar pârâta a atacat pe această cale ambele hotărâri pronunţate în cauză.
Secţia comercială şi de contencios administrativ a Curţii de Apel Piteşti, prin Decizia nr. 103/ A-C, pronunţată la data de 22 martie 2004, în dosarul nr. 85/A/COM/2004 a anulat, ca netimbrat, apelul reclamantei, a admis apelurile pârâtei; a schimbat, în parte, sentinţa nr. 2393/ C din 30 septembrie 2003, în sensul că a respins cererea reclamantului privind anularea H.A.G.E.A. din data de 5 februarie 2003, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei şi a schimbat, în tot sentinţa nr. 152/ C din 30 ianuarie 2004, în sensul respingerii cererii de completare a sentinţei nr. 2393/ C din 30 martie 2003, ca rămasă fără obiect.
Spre a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut, în principal, că apelantul reclamant nu a plătit taxa judiciară de timbru aferentă cererii sale de apel, inducând, astfel, sancţiunea prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi a apreciat ca fiind nefondată cererea de anulare a hotărârii A.G.E.A. din 5 februarie 2003, întrucât convocarea şi dezbaterile referitoare la aceasta au respectat cerinţele art. 115 din Legea nr. 31/1990 ca şi cele statutare, iar dispoziţiile OUG nr. 28/2002, aprobată prin Legea nr. 525/2002, invocate în susţinerea nelegalităţii acestei hotărâri, nu sunt incidente în speţă, înlăturând cauza de nulitate, invocată, pentru prima dată, în apel, referitoare la încălcarea, prin evocata hotărâre, a dispoziţiilor art. 128 din Legea nr. 31/1990, faţă de cerinţele art. 294 alin. (1) C. proc. civ. şi a considerat, ca fiind rămasă fără obiect, cererea de completare a dispozitivului cu soluţia de anulare a acestei hotărâri din moment ce instanţa de fond examinase ambele H.A.G.A. din 5 februarie 2003 şi dispusese anularea în întregime a celor statuate prin acestea.
Împotriva deciziei pronunţată în apel a formulat recurs reclamantul, apelant-intimat, B.F., solicitând, în temeiul art. 304 pct. 6 şi pct. 9 C. proc. civ., admiterea acestei cereri modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii apelurilor pârâtei şi menţinerii sentinţelor pronunţate de instanţa de fond.
În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, că instanţa de control judiciar, dând motivelor de apel formulate de pârât semnificaţii pe care aceasta nu le-a avut în vedere, a acordat mai mult decât s-a cerut, iar prin hotărârea pronunţată a încălcat dispoziţiile art. 128 alin. (5) din Legea nr. 31/1990 şi cele ale art. 136 din OUG nr. 28/2002, aprobată prin Legea nr. 525/2002.
Recursul este nefondat.
Astfel, examinarea actelor şi lucrărilor dosarului relevă că instanţa de control judiciar, având a soluţiona apelul pârâtei pe fond, a statuat în limitele cadrului procesual determinat de reclamant cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată, iar critica formulată de recurent, în temeiul art. 304 pct. 6 C. proc. civ., nu induce incidenţa acestui text legal.
Este de observat că instanţa de apel nu şi-a fundamentat hotărârea atacată nici pe dispoziţiile art. 128 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, republicată – evocat în contextul analizei cauzei de nulitate, invocată pentru prima dată în apel, constând în încălcarea art. 128 pct. 2 din menţionata lege înlăturată, cu justeţe, faţă de cerinţele art. 294 alin. (1) C. proc. civ. şi de faptul că aceasta nu a făcut obiectul judecăţii în primă instanţă şi nici pe cele ale art. 138 din OUG nr. 28/2002, aprobată prin Legea nr. 525/2002, a căror menţionare s-a făcut doar spre a argumenta inaplicabilitatea, în speţă, a acestor din urmă acte normative şi lipsei lor de relevanţă, chiar în situaţia în care ar fi incidente, faţă de voinţa societară majoritară de a declara SC S.F. SA societate de tip închis, aşa încât nu se poate reţine a fi îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 pentru greşita aplicare, respectiv, încălcarea precizatelor dispoziţii legale.
Pentru considerentele arătate, Curtea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul formulat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul B.F., împotriva deciziei nr. 103/ AC din 22 martie 2004 a Curţii de apel Piteşti.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1529/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1608/2005. Comercial → |
|---|
