ICCJ. Decizia nr. 1636/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Secția comercială și de contencios administrativ a Tribunalului Vrancea, prin sentința civilă nr. 1783 pronunțată la 21 octombrie 2003, a respins ca nefondată excepția prematurității acțiunii, invocată de pârâta A.V.A.S., cu sediul în București, a admis acțiunea reclamantei SC M. SA cu sediul în Focșani, și a obligat pârâta la 917.904.232 lei, din care 302.639.048 lei reprezintă contravaloarea ratelor achitate pentru cumpărarea de acțiuni în baza contractului din 29 februarie 2000, declarat ulterior judecătorească, iar 615.265.184 lei, reprezintă debit actualizat în raport de rata inflației și la 29.503.085 lei cheltuieli de judecată.
Apelul declarat de pârâtă împotriva hotărârii a fost respins ca nefondat, înlăturându-se susținerile apelantei că nu au fost respectate condițiile art. 7201C. proc. civ., acțiunea fiind prematură, că este greșit calculul sumelor datorate reclamantei și că instanța nu a verificat repunerea în situația anterioară contractului declarat nul, pentru pârâtă, fapt ce condiționează despăgubirea reclamantei.
împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate constând în aceea că nu s-a pus în discuție și nu s-a dispus suspendarea vremelnică a executării hotărârii primei instanțe, cerere formulată de pârâtă, care a invocat prevederile art. 7208C. proc. civ.
într-un al doilea motiv de recurs se susține că instanța de apel a ignorat neîndeplinirea cerințelor art. 7201C. proc. civ., acțiunea fiind prematură.
în fine, se critică hotărârea atacată pentru că nu s-a verificat dacă repunerea în situația anterioară a operat și pentru pârâtă.
Criticile sunt neîntemeiate.
Apelanta a recurs la prevederile art. 280 C. proc. civ., pentru a formula o cerere de suspendare a executării vremelnice a hotărârii.
Aceasta a folosit o prevedere legală ce își are aplicațiunea în cu totul alt domeniu și anume acela al încuviințării executării vremelnice a unei hotărâri (secțiunea V a capitolului IV C. proc. civ.), în speță nefiind vorba de o execuție vremelnică, ci de caracterul executoriu dat de lege sentințelor pronunțate în primă instanță în materie comercială.
în plus, această cerere nici nu avea cum să fie soluționată în speță, din moment ce apelul părții pe care ea era întemeiat, a fost respins la primul termen de judecată, termen la care eventual cererea de suspendare putea fi luată în discuție.
Față de soluția dată în apel și de cele arătate mai sus, recurenta nu justifică nici existența vătămării cerută de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Cea de a doua critică este, de asemenea, neîntemeiată.
în primul rând că nerespectarea prevederilor art. 7201C. proc. civ., nu este sancționată expres cu nulitatea cererii pentru a se prezuma vătămarea pârâtei, pe care aceasta nu a dovedit-o în condițiile art. 105 C. proc. civ., făcând inaplicabilă solicitarea de a se reforma hotărârea pronunțată.
în al doilea rând, că cererea pentru care nu s-a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7201C. proc. civ., nu este în nici-un caz prematură pentru că această soluție ar avea efecte nedorite și neexprimate legal asupra prescripției dreptului la acțiune al părții.
în al treilea rând, legea definește calea de urmat în cazul nefolosirii procedurii prealabile art. 7203alin. (2), art. 7204alin. (1), art. 7205alin. (1) C. proc. civ., care nu este în nici un caz considerarea ca prematură a acțiunii.
în al patrulea rând, soluția preconizată de recurentă este străină scopului în care au fost prevăzute art. 7211-10 C. proc. civ. și anume celeritatea procesului cu consecința reparării prejudiciilor produse prin exercitarea abuzivă a actelor de comerț.
în al cincelea rând, procedura concilierii prealabile a fost îndeplinită (pag. 3 dosar fond), necoincidența dintre suma din procesul verbal încheiat cu această ocazie și cererea adresată instanței, reprezentând o adăugare a ratei inflației, prevăzută de altfel, în procesul verbal.
în fine, nu este întemeiată nici cea de a treia critică formulată de recurentă, în lipsa unei acțiuni reconvenționale instanța neavând motiv pentru a cerceta repunerea în situația anterioară a pârâtei, fiind ținută de interdicția prevăzută de art. 129 alin. (6) C. proc. civ., invocat de recurentă.
întrucât nu a existat temei pentru reformarea hotărârii atacate ca efect al invocării din oficiu a unor motive de ordine publică, conform art. 306 C. proc. civ. și având în vedere cele de mai sus, recursul a fost respins ca nefondat, conform art. 320 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2389/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1642/2005. Comercial → |
|---|
