ICCJ. Decizia nr. 1392/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 13 mai 2003 și care face obiectul dosarului Tribunalului Satu Mare, reclamanta SC C.L. SA în calitate de lichidator al falitei SC D. SRL, a chemat în judecată pe pârâta SC H.P. SRL Satu Mare, solicitând să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare și restabilirea situației anterioare.
Prin sentința civilă nr. 3036/ LC din 18 decembrie 2003, Tribunalul Satu Mare, a luat act de renunțarea la judecată a capătului de cerere privind restabilirea situației anterioare. A admis acțiunea și s-a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți la data de 28 februarie 2001, privind bunurile indicate în factura fiscală din 28 februarie 2001.
Prin decizia nr. 48/C/2004 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ din data de 30 martie 2004, s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC H.P. SRL, împotriva susmenționatei (din 18 decembrie 2003) menținând-o în totalitate.
împotriva acestei decizii a declarat recurs SC H.P. SRL Satu Mare, cu motivația că a încheiat cu SC D. SRL un contract de asociere în participațiune, SC D. SRL contractul cu un aport social în natură-utilaje și unelte specifice în valoare de 157.586.475 lei, iar SC H.P. SRL cu 300.000.000 lei numerar. Recurenta a onorat contractul cu 900.000.000 lei avans materiale și marfă. SC D. SRL nu a onorat contravaloarea avans, deci nu a predat marfa și materialele cerute, rămânând datoare. Debitul recurentei a fost garantat, compensarea efectuându-se pentru stingerea unei creanțe printr-o uzanță financiar-contabilă legală.
Recurenta arată că a stins o creanță reală fără intenție de fraudă, având în vedere condițiile date. La data emiterii facturii din 28 februarie 2001, în baza ordinului de compensare (28 februarie 2001), recurenta arată că era în eroare certă privind incapacitatea administratorului de a încheia acte, de lipsa capacității sale de exercițiu, ordinul de compensare, sediul, minuta, dovedește lipsa intenției de a diminua patrimoniul falitei pentru că s-a făcut o compensare a datoriei existente în acel moment cu bunurile aduse în garanție conform contractului din 23 noiembrie 1999.
Analizând motivele invocate, Curtea reține următoarele:
La data de 23 noiembrie 1999 între SC D. SRL și SC H.P. SRL s-au încheiat un contract de asociere în participațiune și un contract de gaj contracte prin care debitoarea SC D. SRL garantează creditoarei SC H.P. SRL contractul de asociere în participațiune cu mijloace fixe, în valoare de 157.586.475 lei. SC H.P. SRL a achitat în contul SC D. SRL suma totală de 500.000.000 lei prin ordinele de plată nr. 68 și nr. 69 din 9 mai 2000.
Intimata SC D. SRL a intrat în procedura falimentului la data de 28 septembrie 2000 și a lichidării judiciare prevăzută de Legea 64/1995. La data de 26 martie 2001 între părți s-a încheiat un proces verbal prin care de comun acord au convenit la încetarea contractului de asociere în participațiune încheiat la data de 23 noiembrie 1999.
Ulterior, între părți se întocmește o factură fiscală (28 februarie 2001, a cărei nulitate se solicită) pentru unele bunuri, plata contravalorii acestei facturi realizându-se prin compensare conform ordinului de compensare din 28 februarie 2001.
Operațiunea juridică afectată de cele două plăți la data de 28 februarie 2001 materializată prin factura fiscală și ordinul de compensare nu reprezintă o realizare a contractului de gaj ci o vânzare-cumpărare de bunuri.
Operațiunea a avut loc după deschiderea procedurii falimentului debitoarei SC D. SRL, iar constatarea nulității absolute a vânzării cumpărării din data de 28 februarie 2001 nu se încadrează în nici una din situațiile, limitativ prevăzute de art. 44 și nici de Legea 64/1995.
Actul de vânzare-cumpărare încheiat de SC D. SRL, prin administrator după ce față de aceasta s-a deschis procedura falimentului debitoarea ne mai având dreptul de a-și administra bunurile (art. 78) și de a dispune de ele este lovit de nulitate absolută. Dispozițiile Legii 64/1995 sunt imperative în acest sens. Deschiderea procedurii lichidării judiciare se comunică O.R.C. unde debitorul este înmatriculat pentru efectuarea mențiunii pentru a analiza tocmai opozabilitatea față de terți a procedurii. Deci efectele acestei nulități nu pot fi înlăturate în cauză, conform art. 1555-1557 C. civ.
Actele juridice de dispoziție încheiate de debitor ulterior deschiderii procedurii, exceptând pe cele prevăzute expres de Legea 64/1995 și cele autorizate de judecătorul sindic, sunt lovite de sancțiunea nulității absolute, situație în sprijinul căreia au venit reglementările legale ulterioare apariției Legii 64/1995.
S-au văzut și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2445/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2078/2005. Comercial → |
|---|
