ICCJ. Decizia nr. 2389/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Secția a VI-a comercială a Tribunalului București, prin sentința comercială nr. 14655, pronunțată la 20 noiembrie 2003, a respins ca neîntemeiată acțiunea M.B., reprezentat prin P.G. T.B., cu sediul în București, acțiune prin care solicita obligarea pârâtei R.A.R.S.T.A.R. SA, cu sediul în București, la plata sumei de 2.839.924.017 lei, din care l.524.049.586 lei reprezintă profitul minim garantat stabilit prin contractul de asociere pentru construcția blocului din A.M. situat în sectorul 3 al capitalei, iar 1.297.874.431 lei reprezintă majorări de întârziere calculate până la 21 octombrie 2002.
Prima instanță a avut în vedere faptul că, prin actul adițional la contract cu nr. 2, cota de profit a reclamantului s-a diminuat de la 18 %, la 1,05 %, cota pârâtei majorându-se corespunzător, că dreptul asupra cotei de 18 % a reclamantului a fost transmis pârâtei la 23 martie 1995, aceasta devenind proprietara întregului imobil construit și că partea contractantă în asociere s-a desființat prin hotărârea nr. 12/1992, trecând la C.L.M.B.
Apelul declarat de reclamantă a fost respins ca nefondat de secția a VI-a comercială a Curții de Apel București, prin decizia comercială nr. 62 pronunțată la 4 martie 2004.
Instanța de apel a reținut că nu se poate susține că sentința atacată este motivată necorespunzător, că sumele pretinse de reclamantă nu au fost justificate printr-un calcul corect, nefiind dovedită nici rata inflației situație valabilă și pentru cererile de majorare a pretențiilor care sunt, în consecință nedovedite.
împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamanta susținând că, deși prin precizarea acțiunii depusă la 16 octombrie 2003, s-au menținut pretențiile din acțiunea introductivă, la dosar s-a depus explicitarea modului de calcul al sumei datorate, temeiul legal al acestuia și că, profitul minim fiind constant, rata inflației putea fi dovedită prin ordonarea administrării unor probe cu înscrisuri, pe lângă faptul că ea există comunicată prin internet la adresa.
Criticile sunt neîntemeiate.
Reclamanta a depus la dosar un calcul necorespunzător al cotei de profit minim garantat, corect reținut ca atare de cele două instanțe.
Obligația de a proba pretențiile revine reclamantei și nu instanței, aceasta nefăcând-o nici cu prilejul acțiunii introductivă de instanță și nici cu prilejul majorării pretențiilor, deși instanța i-a cerut să precizeze și să dovedească temeinicia acestora.
Așa fiind, în lipsa oficializării procesului civil și a existenței unor limite impuse de art. 129 C. proc. civ., rolului activ al judecătorului, față de cele mai sus expuse, soluțiile pronunțate au fost legale și menținute ca efect al respingerii recursului reclamantei potrivit art. 312 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2078/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1636/2005. Comercial → |
|---|
