ICCJ. Decizia nr. 1663/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 131 din 13 octombrie 2004, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A.V.A.S. București (fostă A.V.A.B.) și pârâta SC U. SA București în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a comercială.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel București a reținut, în esență, că după apariția O.U.G. nr. 51/1998 și O.G. nr. 55/1999, reclamanta B.R.C.E. a cesionat creanța în sumă de C.H.F. 12.518.975,57 și a dobânzii penalizatoare de 13% pe an, pentru care a chemat în judecată pe pârâta SC U. SA București, fostei A.V.A.S. București, conform contractului din 21 iulie 1999 și, deci că în aceste condiții A.V.A.B. s-a subrogat în toate drepturile și obligațiile procesuale ale B. SA, sucursala Dorobanți, dobândind calitatea de reclamantă în dosarul de față.
A mai reținut instanța de fond că, prin sentința nr. 4133 din 13 septembrie 1999, Tribunalul București, secția comercială, a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția comercială, cu motivarea că, în speță, sunt aplicabile normele dreptului comun în materie și nu legea specială privind A.V.A.B., în prezent A.V.A.S., respectiv O.G. nr. 51/1998 și deci că, față de cele expuse și având în vedere că litigiului de față îi sunt aplicabile dispozițiile art. II alin. (2) din Legea nr. 195/2004, pentru aprobarea O.U.G. nr. 58/2003, privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă, competența de soluționare a pricinii în primă instanță, revin Tribunalului București, în favoarea căruia și-a declinat competența.
împotriva sus-menționatei sentințe a declarat recurs reclamanta A.V.A.S. (fostă A.V.A.B.) București, susținând, în esență, că hotărârea de declinare a competenței de soluționare a pricinii în primă instanță în favoarea Tribunalului București, este nelegală, din moment ce prin decizia nr. 2243 din 11 aprilie 2004, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, invocată, s-a statuat că acțiunea în regres de față promovată de B. SA și continuată de A.V.A.S. (A.V.A.B.), în baza contractului de cesiune din 21 iulie 1999 (prin care aceasta a preluat la datoria publică creanța în litigiu), este de competență de soluționare în primă instanță a Curții de Apel București.
Mai susține recurenta că, soluția de declinare a judecării pricinii în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, în temeiul art. II alin. (2) din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea O.U.G. nr. 58/2003, privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă, care constituie dreptul comun în materie, este criticabilă și sub aspectul că, aceste prevederi legale, au intervenit ulterior pronunțării deciziei instanței supreme menționate anterior, prin care s-a decis irevocabil, cu autoritate de lucru judecat, că în cauză se aplică regulile speciale derogatorii și în ceea ce privește competența materială reglementată la acea dată de art. 8 din O.G. nr. 55/1998.
în consecință, reclamanta solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, respingerea excepției de necompetență materială, invocată din oficiu de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială și trimiterea dosarului instanței menționate, pentru continuarea judecății.
Recursul recurentei este fondat.
Din examinarea actelor de la dosar rezultă că, instanța supremă prin decizia nr. 2243 din 11 aprilie 2001, a luat act că, excepția de neconstituționalitate invocată de pârâta SC U. SA București, cu privire la dispozițiile O.G. nr. 55/1999, în ansamblul lor a fost soluționată de Curtea Constituțională.
Prin aceeași decizie a fost respins ca nefondat recursul declarat de aceeași parte împotriva deciziei nr. 759 din 6 martie 2000 a Curții de Apel București, secția comercială.
Din considerentele sus-menționatei decizii, rezultă că, instanța supremă s-a pronunțat, printre altele și cu privire la instanța competentă să soluționeze litigiul în primă instanță, reținând în esență, referitor la acest aspect că, potrivit art. 8 din O.G. nr. 55/1999, cererile de orice natură, privind drepturile și obligațiile în legătură cu creanțele bancare cesionate A.V.A.B. (cazul în speță), sunt de competența de soluționare în primă instanță a Curții de Apel în a cărei rază teritorială se află sediul său, sau după caz, domiciliul debitorului.
Deci, cum prin decizia sus-menționată (care nu a fost anulată prin exercitarea împotriva acesteia a unei căi de atac extraordinare), s-a statuat irevocabil competența de soluționare a litigiului de față în primă instanță în favoarea Curții de Apel București, înseamnă că această instanță nu mai putea ulterior, așa cum a procedat greșit, să hotărască prin sentința atacată, cu încălcarea dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., că, în speță, sunt aplicabile, în ceea ce privește competența materială de soluționare a litigiului, dispozițiile din dreptul comun și în baza acestora să decidă competența în favoarea Tribunalului București, contrar celor stabilite prin decizia nr. 2243 din 11 aprilie 2001, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, prin care s-a reținut că, în cauză sunt incidente cu privire la acest aspect prevederile speciale, competența soluționării în primă instanță a litigiului de față revine Curții de Apel București.
Așa fiind, s-a admis recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București, s-a casat sentința atacată și s-a trimis cauza aceleași curți de apel, pentru soluționarea pricinii în primă instanță.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1668/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1660/2005. Comercial → |
|---|
