ICCJ. Decizia nr. 1673/2005. Comercial

Prin sentința nr. 2957 din 5 aprilie 2004, Judecătoria Ploiești, a respins acțiunea formulată de reclamanta S.N.P. P. SA București, sucursala Neamț, față de pârâtele C.F.R. M. SA, sucursala Iași, pe care a obligat-o să plătească reclamantei suma de 4.393.563 lei contravaloare marfă plus 417.985 lei cheltuieli de judecată.

A respins acțiunea față de pârâta SC P. SA Ploiești, ca neîntemeiată și împotriva pârâtei S.N.P. P. SA București, sucursala Pitești, ca inadmisibilă.

Prin decizia nr. 659 din 15 septembrie 2004, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a respins apelul declarat de pârâta C.F.R. M. SA, sucursala Iași, împotriva sentinței nr. 2957 din 5 aprilie 2004, pronunțată de Judecătoria Ploiești, ca nefondat.

împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs pârâta C.F.R. M. SA, sucursala Iași.

Instanța a invocat din oficiu excepția de necompetență materială a Curții de Apel Ploiești de a soluționa pricina ca apel, în raport de dispozițiile art. 2821C. proc. civ., potrivit cărora "nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreținere, litigii al căror obiect are o valoare de până la un miliard de lei, inclusiv, atât în materie civilă cât și în materie comercială ..".

în speță, cauza a fost judecată în primă instanță de Judecătoria Ploiești și având în vedere dispozițiile legale sus-menționate, se constată că hotărârea pronunțată nu era supusă apelului, ci recursului.

în conformitate cu dispozițiile art. 299 alin. (1) și (3) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 195/2004, competența de soluționare a recursului declarat în cauză revine Tribunalului Prahova, ca instanță imediat superioară Judecătoriei Ploiești.

în consecință, s-a admis excepția de necompetență materială a Curții de Apel Ploiești, s-a casat decizia atacată și s-a trimis cauza la Tribunalul Prahova, pentru soluționarea recursului declarat de pârâta C.F.R. M. SA, sucursala Iași, împotriva sentinței menționată anterior.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1673/2005. Comercial