ICCJ. Decizia nr. 1839/2005. Comercial

Prin acțiunea introdusă la 15 martie 1998 reclamanta SC M.I. SRL Ploiești solicită instanței obligarea pârâtei SC F.C. SRL Ploiești la plata sumei de 73.390.135 lei actualizate cu titlu de preț pentru marfă livrată, la plata dobânzilor legale aferente debitului și la plata cheltuielilor de judecată.

în cauză a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtei intervenientul P.S., care a arătat că, în baza unei înțelegeri cu reclamanta, la data de 2 decembrie 1996 a achitat suma de 15 milioane lire italiene numitului B.R., în numele reclamantei, pentru marfă achiziționată de reclamantă din Italia, urmând ca aceasta să-i furnizeze marfă intervenientului pentru suma arătată și că, în același temei, la 10 ianuarie 1997 a mai achitat și suma de 7.400.000 lire italiene, sume care, ca asociat al pârâtei cere să fie considerate ca plățile reclamantei pentru pârâtă, astfel că aceasta nu datorează sumele cerute de reclamantă.

Prin sentința civilă nr. 539 din 2 iulie 1998, Tribunalul Prahova, secția comercială a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta să plătească acesteia suma de 73.390.135 lei contravaloare marfă, plus dobânda de 12% începând cu data notificării pârâtei până la achitarea debitului, reținând în acest sens că reclamanta a făcut dovada livrării mărfii cu facturile depuse la dosar refuzate la plată de pârâta care nu a formulat pretenții cu privire la cantitatea și calitatea mărfii livrate, aceasta datorând, în temeiul art. 43 C. com., și dobânda comercială.

Cererea de intervenție în interesul pârâtei a fost respinsă cu motivarea că intervenientul nu a făcut dovada că a fost mandatat de reprezentanții legali ai reclamantei pentru a face plăți în numele acesteia și că pretinsa plată făcută de intervenient nu are nici o legătură cu raporturile contractuale dintre reclamantă și pârâtă cu privire la marfa livrată în anul 1997.

Prin decizia civilă nr. 694 din 19 octombrie 1998 Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și comercial a admis apelul declarat de pârâtă și a schimbat sentința în sensul că a admis cererea de intervenție în interesul pârâtei, respingând ca nefondată acțiunea reclamantei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că la data introducerii acțiunii de către reclamantă, intervenientul P.S. devenise asociat al pârâtei conform actului adițional la statutul societății din 8 decembrie 1997, justificând interes în formularea cererii de intervenție în interesul pârâtei și că a făcut dovada cu actele depuse la dosar că a achitat numitului B.R. mai multe sume în lire italiene în contul unei datorii a reclamantei, astfel că instanța a constatat stingerea prin novație a datoriei pârâtei față de reclamantă în temeiul art. 1128 C. civ.

Nemulțumită de soluția dată, reclamanta a formulat recurs criticând decizia dată în apel pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond, invocând greșita aplicare a art. 1128 C. civ. întrucât plățile făcute de intervenient sunt anterioare relațiilor comerciale dintre reclamantă și pârâtă.

Mai arată recurenta în susținerea recursului său că instanța de apel nu a verificat regularitatea apelului sub aspectul condițiilor de formă, cererea apel nefiind semnată de reprezentanții legali ai pârâtei intimate și nici de un avocat împuternicit pentru declararea și susținerea acestei căi de atac, instanța nefăcând aplicarea art. 287 pct. 5 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 3754 din 2 noiembrie 1999, Curta Supremă de justiție, secția comercială, respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă.

Pentru a decide astfel, instanța supremă a reținut că instanța de apel a făcut o apreciere corectă a probelor administrate în cauză reținând că marfa în valoare de 73.990.135 lei livrată de către reclamanta pârâtei a fost achitată de intervenientul devenit asociat al acesteia și care, conform înscrisurilor sub semnătură privată din 18 februarie 1998 produs de B.R., plătise acesteia în numele reclamantei diferite sume în lire italiene conform facturii din 2 decembrie 1996, situație față de care aplicarea în speță de către instanța de apel a dispozițiilor art. 1128 și următoarele C. civ. este corectă.

împotriva deciziei Curții Supreme de Justiție, reclamanta a formulat contestație în anulare invocând dispozițiile art. 318 alin. (1), art. 319 și următoarele C. proc. civ. și criticând decizia atacată pentru faptul că instanța de recurs nu a examinat toate motivele de recurs invocate de contestatoarea recurentă. în acest sens, arată contestatoarea, instanța de recurs nu a examinat motivul referitor la nulitatea apelului care nu a fost semnat nici de reclamantă și nici de intervenient, ambii apelanți, ci de un avocat fără procură la dosar, și nu a verificat dacă intervenientul a făcut cu adevărat o plată în numele reclamantei, dacă acesta a avut mandat de la reclamanta contestatoare spre a o efectua, nu s-a examinat natura diferită a celor două operațiuni de plată efectuate între persoane diferite și decalate foarte mult în timp.

La termenul din 11 iulie 2002, contestatoarea prin apărător nu a mai susținut decât motivul referitor la nulitatea apelului.

Prin decizia nr. 4989 din 11 iulie 2002, Curtea Supremă de Justiție, secția comercială admite contestația în anulare a deciziei nr. 3754 din 2 noiembrie 1999 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția comercială formulată de reclamanta SC T.F. SRL Ploiești și, în consecință, anulează decizia contestată, fixând termen pentru rejudecarea recursului.

Pentru a decide astfel, instanța supremă a reținut că din motivarea deciziei dată în recurs rezultă că motivul de recurs formulat de reclamanta contestatoare, invocat și cu ocazia dezbaterilor în fond asupra apelului, referitor la nulitatea apelului care nu a fost semnat de reprezentanții legali ai apelantei nu a fost analizat de către Curte, astfel încât sunt incidente dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

Procedând la rejudecarea recursului, instanța constată că acesta este întemeiat și urmează să fie admis pentru considerentele ce se vor arăta.

între motivele de recurs, așa cum s-a reținut, recurenta a invocat excepția nulității apelului arătând că acesta nu a fost semnat de reprezentanții legali ai apelantei pârâte ci de către un avocat fără procură dată în acest sens, excepția fiind ridicată și în cursul dezbaterii apelului.

într-adevăr, deși în încheierea de ședință nr. 654 din 16 octombrie 1998 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și comercial se menționează că reclamata prin apărător a invocat excepția nulității apelului, excepția nu a fost pusă în discuția părților și nici instanța de apel nu s-a pronunțat asupra acesteia în decizia recurată.

Examinând excepția nulității apelului invocată de reclamantă și ca motiv de recurs se constată că apelul a fost declarat la 7 august 1998 de pârâtă și de intervenient și a fost semnat numai de un avocat, neavând nici ștampila societății pârâte apelante și nici a avocatului, iar la dosarul cauzei se afla o împuternicire dată la 15 octombrie 1998 unui alt avocat decât cel care a semnat apelul, ulterior deci declarării acestuia.

Cum cerința aplicării de către apelant a semnăturii pe cererea de apel este prevăzută sub sancțiunea nulității, cu aplicarea art. 287 alin. (1) pct. 5 și alin. (2) C. proc. civ., urmează să se admită recursul și pe cale de consecință să se constate nul apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond.

Față de cele de mai sus, recursul declarat de reclamantă urmează a fi admis, decizia atacată urmează a fi casată, apelul declarat de pârâtă și de intervenient urmează a fi constatat nul, menținându-se sentința nr. 539 din 2 februarie 1998 a Tribunalului Prahova, secția comercială.

în temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., intimații au fost obligați la plata sumei de 7.000.000 lei cheltuieli de judecată către reclamanta recurentă.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1839/2005. Comercial