ICCJ. Decizia nr. 1831/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin contestația înregistrată la 22 decembrie 2004 SC A.D. SA Mioveni a solicitat anularea deciziei nr. 562 din 12 februarie 2004 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, decizie dată în contradictoriu cu S.I.R., prin care a fost menținută ca temeinică și legală sentința civilă nr. 329 din 28 aprilie 1998 a Tribunalului Timiș.
în motivarea contestației în anulare contestatoarea arată că prin sentința civilă nr. 329/1998 a Tribunalului Tiiș a fost admisă acțiunea formulată de S.I.R., ca fiind obligată la 120.250.000.000 lei.
Apelul său declarat împotriva acestei sentințe a fost admis în parte, suma datorată fiind redusă la 115.000.000 lei prin decizia nr. 127 din 4 martie 1999 a Curții de Apel Timișoara, decizie menținută prin decizia nr. 3326 din 12 octombrie 1999 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială, decizie prin care a fost respins recursul promovat de S.I.R.
Ulterior, intimatul a solicitat revizuirea deciziei din apel, întrucât Regulamentul contestatoarei, emis anterior anului 1998, fusese declarat nul între timp, acest regulament figurând printre multiplele temeiuri pe care se argumentase admiterea apelului.
Cererea de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă prin decizia nr. 902 din 20 decembrie 2001 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, reținându-se că înscrisul invocat fusese declarat nul și nu fals cum impuneau cerințele art. 322 pct. 4 C. proc. civ.
împotriva acestei decizii s-a declarat recurs de către S.I.R., recurs admis prin decizia 562 din 12 februarie 2004 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, decizia dată în revizuire fiind casată, iar cererea de revizuire admisă, decizia 127/1999 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ fiind modificată în sensul respingerii apelului SC A.D. SA Mioveni, fiind astfel menținută sentința civilă 329/1998 a Tribunalului Timiș.
Prin contestația de față s-a susținut că decizia 562/2004 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială încalcă normele de ordine publică privitoare la competență (art. 317 pct. 2 C. proc. civ.) instanța pronunțându-se asupra fondului cauzei deși instanța de apel nu analizase fondul, ea fiind astfel lipsită de dreptul de a pune concluzii pe fond și fiind lipsită de un grad de jurisdicție.
Procedând astfel instanța de recurs a încălcat și dispozițiile art. 312 alin. (5) și art. 313 C. proc. civ.
De asemenea, dezlegarea dată în recurs este rezultatul a numeroase și grave greșeli materiale (art. 318 teza I C. proc. civ.), suma menținută în final în sarcina sa fiind stabilită în mod arbitrar printr-un calcul propriu ce aparținea lui S.I.R., nefiind stabilită printr-o expertiză, ea fiind în contradicție cu celelalte probe ale dosarului referitoare la valoarea eleronului și la numărul de autoturisme fabricate.
în final contestatoarea învederează că la 16 martie 2004 ea a și fost executată pentru cei 120.250.000.000 lei, prin executor judecătoresc, așa încât solicită și întoarcerea executării.
Prin întâmpinare, intimatul revizuient a solicitat respingerea contestației în anulare, invocând totodată și tardivitatea ei, întrucât s-a și executat la 16 martie 2004.
Prin răspunsul la întâmpinare s-a solicitat respingerea excepției tardivității și s-a învederat, depunându-se acte în acest sens, că prin protocolul nr. 570/2005 din 12 ianuarie 2005, procesele și cererile existente între părțile de față, au fost preluate de A.V.A.S., sumele datorate urmând a se suporta din buget propriu.
Totodată, contestatoarea își argumentează primul motiv al contestației în anulare pe cu totul alte considerente decât cele invocate inițial, invocând încălcarea competenței secțiilor Curții Supreme de Justiție, competență stabilită prin Legea 56/1993, în vigoare la data pronunțării deciziei contestate, iar în ce privește al doilea motiv al contestației, odată cu notele scrise depuse la 14 martie 2005, sunt invocate și greșeli de judecată.
Analizând excepția tardivității invocată de intimatul revizuient, Curtea reține următoarele:
în conformitate cu dispozițiile art. 319 alin. (2) C. proc. civ., contestația în anulare se poate face înaintea începerii executării și în tot timpul ei, până la săvârșirea ultimului act de executare, pentru hotărârile susceptibile de executare silită, iar pentru cele ce nu se aduc la îndeplinire printr-o astfel de executare, contestația se poate introduce în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.
în speță, decizia atacată este susceptibilă de executare silită, executare necontestată de părți și care s-a produs la 16 martie 2004, dată menționată atât de contestatoare în contestația formulată, cât și de intimat ce a confirmat executarea.
Din actele atașate răspunsului la întâmpinare depuse de contestatoare, respectiv actul adițional nr. 1 la contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 4072/1999 încheiat între A.V.A.S. și R. SA la 27 decembrie 2004, rezultă că sentința civilă nr. 329/1998 a Tribunalului Timiș a fost executată la 16 martie 2004, A.V.A.S. asumându-și obligația de a restitui această sumă contestatoarei de față.
Că executarea se și efectuase rezultă și din cererea contestatoarei, formulată inițial, privind întoarcerea executării.
în consecință, Curta apreciază că excepția invocată de intimatul S.I.R. privind tardivitatea contestației este întemeiată așa încât urmează a fi admisă în temeiul art. 319 alin. (2) C. proc. civ., contestația în anulare urmând a fi respinsă ca tardivă, executarea fiind deja făcută anterior datei formulării contestației, 22 decembrie 2004.
în atare situație curtea nu mai poate analiza motivele invocate în contestație și nu s-a mai putut pronunța asupra legalității și temeiniciei lor.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1802/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1670/2005. Comercial → |
|---|
