ICCJ. Decizia nr. 1695/2005. Comercial
Comentarii |
|
Judecătoria Roman, prin sentința civilă nr. 267 din 16 februarie 2004, a admis acțiunea reclamantei D.F. și a obligat pârâta SC E. SRL Roman la plata sumei de 3.000 dolari S.U.A., în echivalent lei la cursul B.N.R. din ziua plății și la 6.945.000 lei cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 149 din 24 iunie 2004, Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta SC E. SRL Roman prin administrator G.I. împotriva hotărârii instanței de fond.
împotriva menționatei decizii aceeași pârâtă a declarat recurs în temeiul art. 304 C. proc. civ.
La termenul din 11 martie 2005, înalta Curte a invocat din oficiu ca motiv de ordine publică excepția de nelegalitate a apelului în cauza de față, în raport de prevederile art. 2821C. proc. civ. și pe cale de consecință a necompetenței instanței supreme de soluționare a recursului pe fondul său.
Excepțiile invocate sunt întemeiate.
în speță, hotărârea instanței de fond a fost pronunțată sub incidența art. 7208C. proc. civ., modificat prin art. I pct. 18 din O.U.G. nr. 58/2003 care a restabilit în materie comercială regula de drept comun în ce privește sistemul căilor de atac, anume că hotărârile date în primă instanță sunt supuse apelului, regulă consacrată legislativ de art. 282 C. proc. civ.
Apelul comercial, în lipsa unor norme speciale de natură comercială este guvernat de normele de drept comun cuprinse în Titlul IV din Codul de procedură civilă: Apelul.
Prin urmare, în cauza de față, curtea de apel trebuia să facă aplicarea prevederilor art. 2821C. proc. civ., în forma în vigoare la data pronunțării hotărârii atacate și să califice calea de atac cu care a fost sesizată drept recurs, deoarece valoarea obiectului litigiului dedus judecății este de până în 200 milioane lei iar potrivit normei citate, hotărârea dată în primă instanță, în acest caz, nu este supusă apelului.
Așa a fost, înalta Curte, în baza art. 306 alin. (2) C. proc. civ., a admis recursul sub aspectul motivului de ordine publică invocat din oficiu, a casat decizia instanței de apel și a făcut aplicarea art. 299 alin. (3) C. proc. civ., raportat la art. 312 alin. (6) C. proc. civ., a trimis cauza la Tribunalul Neamț pentru soluționarea căii de atac, cu respectarea prevederilor art. 2821C. proc. civ.
← ICCJ. Decizia nr. 1692/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1580/2005. Comercial → |
---|