ICCJ. Decizia nr. 1557/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Reclamanta G.P.I. - S Săliștea de Sus, a chemat în judecată pe pârâta SC D.S. SRL Apaterm, solicitând soluționarea contractului de vânzare - cumpărare încheiat la 11 mai 2001, obligarea debitoarei la restituirea sumei de 2.461 dolari S.U.A. achitate și la plata sumei de 200.000.000 lei prejudiciu cauzat prin nelivrarea mărfii, buștean de stejar.
Tribunalul Satu Mare, prin sentința civilă nr. 1816/ LC din 11 noiembrie 2003, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins, ca inadmisibilă, acțiunea reclamantei.
Instanța de fond a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 3 și 7 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția dreptului la acțiunea în rezoluțiunea contractului de despăgubiri.
Curtea de Apel Oradea, soluționând apelul declarat de reclamantă, prin decizia nr. 26/ C din 12 februarie 2004, a respins cererea, ca nefondată, considerând că demersurile reclamantei anterior introducerii acțiunii nu au avut efect suspensiv sau de întrerupere a cursului prescripției extinctive; astfel, raportat la momentul nașterii raportului juridic, 11 mai 2000, și acela al introducerii acțiunii, sunt incidente dispozițiile art. 7 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958.
împotriva deciziei astfel pronunțate, reclamanta a declarat recurs susținând că instanțele au greșit calculând începutul termenului de prescripție la 11 mai 2000, întrucât la data de 15 mai 2000 a fost acordat avansul de către pârâtă.
Mai susține recurenta că a încercat pe mai multe căi să obțină recuperarea creanței, toate acestea înscriindu-se în condițiile prevăzute de art. 19 din Decretul nr. 167/1958, pentru începerea prescripției.
Recursul este fondat:
Prescripția extinctivă reprezintă sancțiunea civilă pe care o suportă creditorul pentru pasivitatea sa, și care constă în stingerea dreptului la acțiune dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.
Dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 prevăd că termenul de prescripție este de 3 ani; iar acesta începe să curgă de la data nașterii raportului juridic, în condițiile în care acesta nu este afectat de modalități (art. 7).
Contractul încheiat între părți la 11 mai 2000 avea ca obiect vânzarea - cumpărarea unei cantități de masă lemnoasă. La data de 15 mai 2000, cu factura 225554, cumpărătorul plătește prețul convenit, de 60.945.000 lei și susține că vânzătorul nu și-a îndeplinit obligația corelativă de predare a bunului vândut. La acest moment se naște raportul obligațional, de executare a contractului în funcție de care instanțele erau obligate a stabili, dacă obligația corelativă era sau nu supusă modalității actului juridic.
în această situație dreptul de a cere restituirea sumei plătite nu este prescris: la data de 15 mai 2000 s-a născut raportul de creanță iar acțiunea a fost introdusă la 14 mai 2003.
Pe de altă parte instanțele de fond au caracterizat capătul de cerere privind soluționarea contractului de vânzare - cumpărare drept rezoluțiune a acestuia, deși aveau obligația să ceară părților explicații pentru calificarea corectă a obiectului acțiunii [(art. 129 alin. (4) C. proc. civ.)] în condițiile în care este îndoielnic.
Așa a fost, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., I.C.C.J. a admis recursul, a casat decizia 26/ C din 12 februarie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Oradea și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pentru a se pronunța pe fondul litigiului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1563/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1692/2005. Comercial → |
|---|
