ICCJ. Decizia nr. 1924/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1924/2005
Dosar nr. 9725/2004
Şedinţa publică din 18 martie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 6 mai 2003, reclamanta P.C.L. a chemat în judecată pe pârâta SC I. SRL Bistriţa, pentru a fi obligată la plata sumei de 105.932.287 lei, cu titlu de preţ neachitat, plus 236.511.514 lei penalităţi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că în executarea contractului de furnizare a masei lemnoase pe picior încheiat între părţi în anul 2000, a pus la dispoziţia pârâtei, pentru care nu s-a exploatat întreaga cantitate de lemn şi nu s-au achitat la termen facturile enumerate în petitul acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 1181 din 13 iunie 2003, Tribunalul Bistriţa Năsăud, a respins acţiunea cu motivarea că reclamanta nu a încercat soluţionarea litigiului prin conciliere directă, conform art. 7201 C. proc. civ.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta, iar prin Decizia nr. 1664 din 2 octombrie 2003, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis recursul şi a trimis cauza spre rejudecare instanţei competente, Judecătoria Bistriţa.
Soluţionând pricina în fond, după casare, Judecătoria Bistriţa, a pronunţat sentinţa nr. 1419 din 5 aprilie 2004, prin care s-a admis acţiunea reclamantei P.C.L., iar pârâta SC I. SRL Bistriţa, a fost obligată să plătească suma de 105.932.287 lei, cu titlu de preţ neachitat, plus 130.579.227 lei penalităţi de întârziere şi 18.665.461 lei cheltuieli de judecată.
Hotărârea judecătoriei a rămas definitivă, în baza deciziei nr. 373 din 16 iunie 2004 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul societăţii pârâte.
Cu actul înregistrat la 5 august 2004, SC I. SRL Bistriţa a formulat recurs, împotriva acestei decizii, criticând-o pentru netemeinicie, conform art. 304 pct. 10 C. proc. civ., susţinând că instanţa de apel nu s-a pronunţat în legătură cu consecinţele neexecutării de către reclamantă a obligaţiilor ce-i reveneau pentru înlăturarea efectelor calamităţilor, reţinând în mod eronat că s-ar fi prelungit termenul de exploatare peste cel stabilit prin autorizaţia de exploatare.
Recursul pârâtei este nefondat.
Din actele dosarului rezultă că, prin contractul de furnizare a masei lemnoase pe picior nr. 1529/2000, pârâta a cumpărat de la reclamantă cantitatea de 1.465 m.c., masă lemnoasă, esenţă de fag, aceasta urmând să fie exploatată de pârâtă în intervalele 27 noiembrie 2000 – 27 martie 2001.
Pentru încasarea preţului, reclamanta a emis un număr de 3 facturi pe care pârâta le-a achitat parţial, situaţie care a generat litigiul.
Critica recurentei vizează modul în care instanţele au examinat apărările sale legate de fenomenele cu caracter de forţă majoră, ce au determinat neexecutarea obligaţiilor contractuale.
Astfel, pârâta a susţinut în mod constant că nu s-a putut exploata întreaga masă lemnoasă datorită alunecărilor de teren, dar instanţele au analizat împrejurarea de forţă majoră intervenită pe parcursul executării contractului, reţinând că reclamanta – intimată a avut în vedere aceste împrejurări prelungind autorizaţia de exploatare cu aproximativ 45 de zile, pentru a da posibilitatea pârâtei să exploateze materialul lemnos.
Pe de altă parte, recurenta a susţinut că instanţele trebuiau să ţină seama de faptul că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţia ce-i revenea, în baza art. 8 din contract şi să refacă drumul forestier calamitat, fiindu-i interzisă exploatarea pe perioada de restricţie, ceea ce a determinat deteriorarea lemnului.
Aceste apărări au fost înlăturate motivat de ambele instanţe care au considerat că sunt irelevante, în raport de împrejurarea că, în final, a fost exploatată toată masa lemnoasă, facturile fiind acceptate la plată, dar nefiind decontate în întregime.
Pentru toate aceste considerente, recursul pârâtei va fi respins, ca nefondat, conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC I. SRL Bistriţa, împotriva deciziei nr. 373 din 16 iulie 2004 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1920/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1947/2005. Comercial → |
|---|
