ICCJ. Decizia nr. 2109/2005. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2109/2005
Dosar nr. 9389/2004
Şedinţa publică din 25 martie 2005
Asupra cererii de repunere în termenul de declarare a recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată la 31 iulie 2003, reclamanta B.G.C. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa, cu aplicare art. 221 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, să se dispună obligarea pârâţilor SC C.C. SRL şi M.A. la plata drepturilor cuvenite, urmare a retragerii sale din această societate, soldată cu încetarea calităţii de asociat.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că datorită neînţelegerilor dintre asociaţi care au antrenat imposibilitatea funcţionării normale a procesului economic şi-a exprimat intenţia ieşirii voluntare din societate.
Prin sentinţa civilă nr. 3689/ C din 29 septembrie 2003, Tribunalul Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta SC C.C. SRL şi a obligat societatea pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 684.794.223 lei, reprezentând valoarea actualizată a drepturilor cuvenite pentru părţile sale sociale, urmare a retragerii din cadrul acestei firme şi la 24.740.884 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă acţiunea formulată de intimată împotriva pârâtului M.A.
Reclamanta a fost obligată să vireze în contul B.E.j.T.C. Braşov suma de 3.300.000 lei, reprezentând diferenţă onorariu expert.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Neînţelegerile avute cu pârâtul M.A. reflectă lipsa intenţiei de a mai colabora în vederea realizării obiectului social, iar din moment ce societatea are posibilitatea, din punct de vedere financiar de a-şi realiza obiectul social nefiindu-i paralizată funcţionarea, denotă posibilitatea aplanării conflictului pe calea retragerii sale.
Ori, asociatul retras are dreptul la beneficii şi suportă pierderile până în ziua retragerii sale cuvenindu-i-se pentru părţile sale sociale o sumă de bani fixată printr-o expertiză de specialitate menită a recurge la evaluarea patrimoniului social.
În speţă, drepturile asociatului retras s-au stabilit, drept consecinţă a neînţelegerilor dintre părţi, prin expertiza ordonată funcţie de prevederile art. 201 C. proc. civ., expertiză prin care s-a determinat activul net reevaluat pe baza bilanţului contabil încheiat la 20 iunie 2002.
Şi aceasta întrucât potrivit dispoziţiilor art. 219 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, asociatul retras are dreptul de a încasa o sumă de bani corespunzătoare părţii proporţionale din activul net/ patrimoniul social.
Raportând cota de participare la capitalul social la valoarea activului net reevaluat se ajunge la determinarea contravalorii procentului de 20% din părţile sociale deţinute de către reclamantă în cadrul societăţii pârâte.
Astfel, pornind de la modalitatea de calcul uzitată de expert în anexa 2 a raportului de expertiză, instanţa, funcţie şi de prevederile art. 960 alin. (2) C. civ., acordă reclamantei suma de 685.794.223 lei, cu titlu de pretenţii pecuniare rezultate în urma retragerii sale din societatea pârâtă, respingând acţiunea în raport cu pârâtul M.A., câtă vreme, graţie personalităţii sale juridice societatea comercială are o voinţă proprie care exprimă voinţele individuale ale asociaţilor, având un patrimoniu format din totalitatea drepturilor şi obligaţiilor un caracter social, patrimonial. Pe de altă parte, având patrimonii deosebite, societatea şi asociaţii sunt subiecte de drept distincte.
Văzând şi prevederile art. 274 C. proc. civ., instanţa a acordat la cerere şi cheltuielile de judecată ocazionate cu derularea acestei pricini.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat apel SC C.C. SRL şi M.A. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Apelanta SC C.C. SRL a susţinut în dezvoltarea motivelor sale de apel că prima instanţă s-a pronunţat în mod greşit cu privire la obligaţiile sale de plată către reclamantă, întemeindu-se pe constatările cuprinse în anexa 2 din expertiza nr. 1659/2002, în sensul stabilirii cotei de 20% din capitalul său social raportat la valoarea activului societăţii şi nu la cel net real.
Confuzia în care s-a aflat instanţa de fond la pronunţarea hotărâri s-a datorat faptului că expertul contabil a intitulat greşit anexa 2 a raportului de expertiză situaţia activului net la data de 30 iunie 2002 reevaluat, în loc de situaţia activului unităţii.
Activul net reprezintă drepturile asociaţilor (acţionarilor) în activele întreprinderii (unităţii) după deducerea tuturor datoriilor acesteia.
Activul net reprezintă drepturile asociaţilor (acţionarilor) în activele întreprinderii (unităţii) după deducerea tuturor datoriilor acesteia.
Instanţa de fond a aplicat procentul de 20% cuvenit reclamantei din activul brut, fără deducerea pasivului evidenţiat în anexa 3 la raportul de expertiză, obligând astfel în mod greşit societatea la plata sumei de 684.794.223 lei, în loc de 85.073.000 lei, astfel cum rezultă din capitolul concluzii al lucrării.
A solicitat admiterea apelului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii în parte a acţiunii numai pentru suma de 85.073.000 lei, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată aferente.
Apelantul M.A. a susţinut în apelul său că, în mod greşit instanţa de fond nu s-a pronunţat în dispozitivul hotărârii cu privire la cheltuielile de judecată efectuate în cauză, solicitate în temeiul prevederilor art. 274 C. proc. civ.
Astfel, deşi atât cu ocazia dezbaterii cauzei în fond, cât şi prin concluziile scrise a solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat şi onorariu expert, iar acţiunea reclamantei a fost respinsă faţă de el, în mod netemeinic reclamanta nu a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate cu purtarea pricinii, în sumă de 32.100.000 lei.
Examinând hotărârea atacată faţă de motivele de apel invocate precum şi în conformitate cu dispoziţiile art. 295 C. proc. civ., au constatat ca fondate apelurile pentru considerentele:
În mod temeinic prima instanţă a reţinut că urmare a retragerii din societate, reclamanta în calitate de asociat are dreptul la beneficii şi la suportarea pierderilor până în ziua retragerii sale, cuvenindu-i-se pentru părţile sale sociale o sumă de bani echivalent al cotei sale de participare la capitalul social al pârâtei raportat la valoarea activului net deţinut de societatea pârâtă, calculată după ultimul bilanţ aprobat.
La stabilirea drepturilor cuvenite reclamantei prima instanţă a reţinut modalitatea de calcul uzitată de expert în anexa 2 a raportului de expertiză, acordând acesteia suma de 684.794.223 lei, cu titlu de pretenţii pecuniare rezultate în urma retragerii sale din societatea pârâtă.
Obligaţia de plată a pârâtei a fost însă stabilită prin raportarea la totalul general al bunurilor ce compun patrimoniul social şi nu la valoarea activului net, rezultat în urma deducerii pasivului social la suportarea căruia este obligată şi reclamanta.
În acest sens, în apel, astfel cum rezultă din anexa 1 la completarea raportului de expertiză dispus în cauză, în urma stabilirii activului net al societăţii pârâte, a rezultat că suma cuvenită reclamantei corespunzător celor 20% din părţile sale sociale este de 85.073.000 lei, sumă care urmează a fi acordat cu titlu de drepturi băneşti ca urmare a retragerii din societate.
Întemeiat este şi apelul pârâtului M.A. întrucât, deşi acţiunea introductivă a fost respinsă faţă de acesta, prima instanţă, în mod greşit nu a dispus obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de acesta în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse, Curtea de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 27/ Ap din 17 februarie 2004, în temeiul art. 296 C. proc. civ., a admis apelurile formulate de pârâţii M.A. şi SC C.C. SRL, împotriva sentinţei civile nr. 3689/C/2003 a Tribunalului Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat-o pe reclamantă să plătească pârâtului M.A. suma de 32.100.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond.
Pârâta SC C.C. SRL a fost obligată să plătească reclamantei suma de 85.073.000 lei, reprezentând valoarea actualizată a drepturilor cuvenite pentru părţile sale sociale în loc de 684.794.223 lei.
Pârâta SC C.C. SRL a fost obligată către reclamantă şi la plata sumei de 6.839.380 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate la instanţa de fond, în loc de 24.740.884 lei.
Instanţa de apel a mai obligat-o pe reclamantă să plătească pârâtei SC C.C. SRL suma de 8.342.320 lei cheltuieli de judecată în apel.
La data de 21 iunie 2004, reclamanta B.G.C., în contradictoriu cu intimaţii M.A. şi SC C.C. SRL, în temeiul art. 103 C. proc. civ. şi art. 304 pct. 6 a formulat cerere de repunere în termenul de recurs, motivat de faptul că pe parcursul derulării apelului nu a fost legal citată, iar Decizia pronunţată nu i-a fost comunicată.
Reclamanta a arătat că a investit cu formulă executorie sentinţa fondului, iar cu prilejul executării a aflat că sentinţa a fost apelată şi apelul a fost admis.
A mai susţinut reclamanta că nu a cunoscut de existenţa procesului de la Curtea de Apel Braşov, deoarece a fost plecată din ţară, din motive medicale, iar din localitate, fiind în delegaţie.
La termenul din 11 februarie 2005, reclamanta a arătat că a formulat numai cerere de repunere în termenul de recurs, în susţinerea căreia a depus copii de pe bilete de avion, rezultate analize, adeverinţe şi reţete medicale eliberate de unităţi spitaliceşti din Italia (pentru perioade cuprinse între 2 noiembrie 2003 – 12 decembrie 2003, 3 ianuarie 2004 şi respectiv 7 februarie – 25 martie 2004, copie de pe cererea de executare silită adresată B.E.J. T.T.C., copie de pe încheierea din Camera de Consiliu din 27 februarie 2004 a Judecătoriei Braşov, prin care s-a încuviinţat executarea silită imobiliară privind titlul executoriu constând în sentinţa civilă nr. 3689/ C din 29 septembrie 2003 a Tribunalului Braşov, copie de pe minuta deciziei civile nr. 492/ Ap din 17 mai 2994 a Curţii de Apel Braşov, prin care s-a admis apelul formulat de debitoarea SC C.C. SRL, împotriva încheierii din 27 februarie 2004, a Judecătoriei Braşov pe care a schimbat-o în sensul că titlul executoriu priveşte sumele de 85.0873.000 lei, 6.839.380 lei şi cheltuieli de executare.
Intimata SC C.C. SRL Braşov a formulat întâmpinare solicitând respingerea cererii de repunere în termenul de recurs şi ca o consecinţă a acestui fapt, respingerea recursului ca tardiv introdus, susţinând în esenţă că în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 103 C. proc. civ., petenta nedovedind că a fost împiedicată de o împrejurare mai presus de voinţa sa de a exercita calea de atac a recursului şi nici că a acţionat în termenul de 15 zile de la încetarea împiedicării.
Mai arată intimata că la termenele din apel petenta a fost legal citată, prin afiliere, iar în dosarul Curţii de Apel Braşov apărătorul acesteia a formulat diverse cereri.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că cererea de repunere a reclamantei în termenul de recurs nu este fondată.
Astfel, Decizia 27/Ap/C din 17 februarie 2004 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ a fost comunicată petentei la data de 23 martie 2004, conform dovezii aflată la dosarul de apel.
Cererea reclamantei B.G.C. a fost formulată la data de 21 iunie 2004, conform datei de expediere recomandată prin poştă la Curtea de Apel Braşov.
Potrivit art. 103 C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal, atrage deciderea, afară de cazul când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei, situaţie în care actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la data încetării împiedicării, termen în care vor fi arătate şi motivele împiedicării.
În speţă reclamanta a invocat în sprijinul cererii sale împrejurarea că nu a avut cunoştinţă de judecata apelului, nefiind legal citată şi nefiindu-i comunicată Decizia.
De asemenea a invocat că pe perioada soluţionării apelului a fost plecată din ţară pentru motive de sănătate, sau din localitatea de domiciliu, în interes de serviciu.
Înmânarea citaţiilor şi a altor acte de procedură se face în conformitate cu prevederile art. 92 C. proc. civ.
În acest text de lege la alineatul 4, se prevede că pentru persoanele lipsă de la domiciliu, agentul procedural afişează citaţia sau actul de procedură respectiv, (inclusiv hotărârea judecătorească), încheind proces-verbal despre motivele afişării actului de procedură respectiv.
În speţă, reclamanta pe parcursul judecării apelului a fost citată pentru termenele din 25 noiembrie 2003, 2 decembrie 2003, 6 ianuarie 2004, 3 februarie 2004 ( termen pentru care i s-a comunicat şi un exemplar al completării la raportul de expertiză întocmit în cauză).
De asemenea, la data de 23 martie, reclamantei i-a fost comunicată Decizia pronunţată în cauză.
În toate aceste situaţii pe dovada de îndeplinire a actului de procedură, agentul procedural a inserat în procesul verbal că actul a fost afişat pe uşa principală a locuinţei destinatarului, întrucât nici o persoană nu a fost găsită.
În toate cazurile, procedura de citare şi de înmânare a altor acte de procedură s-a efectuat cu respectarea prevederilor legale, susţinerile reclamantei fiind nefondate.
În cauză reclamanta nu a făcut dovada că nu a exercitat calea de atac a recursului în termenul legal, prevăzut de art. 301 C. proc. civ., (respectiv în 15 zile de la comunicarea hotărârii) pentru că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa sa.
Pentru a putea opera repunerea în termenul de recurs reclamanta trebuia să facă dovada existenţei unei împiedicări a exercitării căii de atac după data de 23 martie 2004, data comunicării hotărârii instanţei de apel şi până la 10 aprilie 2004, ultima zi pentru declararea în termen a recursului.
Înscrisurile depuse în justificarea cererii de repunere în termen privesc perioade anterioare comunicării deciziei, dată de la care practic curge termenul de recurs, prevăzut de art. 301 C. proc. civ.
În perioada soluţionării apelului şi ulterior, reclamanta, atât prin avocat, cât şi personal, a făcut o serie de acte procesuale pentru executarea sentinţei, acte care demonstrează că avea cunoştinţă de declararea şi soluţionarea apelului.
Mai mult decât atât, apărătorul ales al reclamantei în dosarul curţii de apel a formulat două cereri, la datele de 10 martie 2004 şi respectiv 15 martie 2004, (deci după data pronunţării deciziei) prin care a solicitat eliberarea unor copii din dosarul nr. 1447/2003 al curţii de apel, ceea ce demonstrează că reclamanta a avut cunoştinţă de derularea procesului şi nu poate invoca, că nu a executat calea de atac în termenul legal, pentru că a fost împiedicată de o împrejurare mai presus de voinţa ei, astfel că a operat sancţiunea decăderii din termenul de recurs.
În concluzie, petenta nu a făcut dovada nor motive care să fie mai presus de voinţa sa prin care să demonstreze că a fost în imposibilitate de a formula recursul în termen.
Pe cale de consecinţă, având în vedere că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 103 C. proc. civ., înalta curte va respinge cererea de repunere în termenul de recurs formulată de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de repunere în termenul de recurs formulată de reclamanta B.G.C.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 2108/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2110/2005. Comercial → |
---|