ICCJ. Decizia nr. 2400/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Secția a VI-a comercială a Tribunalului București, prin sentința civilă nr. 15.402, pronunțată la 28 noiembrie 2003, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului M.B., cu sediul în Bd. Regina Elisabeta, prin care solicita obligarea pârâtei SC M.I.I.E. SRL, cu sediul în București, bd. Ion Mihalache, la plata sumei de 14.988,69 dolari S.U.A., din care 7.677,13 dolari S.U.A., reprezintă cotă din profit datorată pentru perioada mai 1996 - aprilie 2002, conform contractului de asociere din 5 din 19 decembrie 1995 și a sumei de 53.092,44 dolari S.U.A., reprezentând penalități de întârziere.
în motivarea hotărârii prima instanță a reținut că plata cotei din profit era convențional condiționată de punerea în funcțiune a imobilului care a necesitat lucrări de reparare, restaurare și modernizare și de obținerea unui profit, ambele condiții fiind nerealizate la data acțiunii, ca urmare a culpei reclamantului.
Secția a V-a comercială a Curții de Apel București, prin decizia comercială nr. 179 din 4 mai 2004 a respins excepția lipsei calității de reprezentant al reclamantului a domnului A.I., respingând ca nefondat apelul reclamantului.
Decizia a înlăturat susținerile apelantei că prima instanță a constatat greșit prin încheierea de la 11 aprilie 2003 prescrierea dreptului la acțiune pentru intervalul mai 1996 - februarie 2000, că s-a ignorat împrejurarea că plata cotei de profit era datorată independent de obținerea acestuia și că s-a ignorat faptul că imobilul a fost predat pârâtei încă de la 19 decembrie 1995.
împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamantul, susținând că este netemeinică și nelegală, recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 10 C. proc. civ.
în motivarea recursului se arată că în mod greșit, pe perioada nepredării imobilului nu s-a reținut obligația contractuală a pârâtului de a plăti reclamantului suma de 82,2 dolari S.U.A., lunar că s-au ignorat probele ce dovedeau predarea parțială a imobilului la data încheierii contractului de asociere și predarea în întregime a acestuia la 5 iunie 2001, întârzierea fiind rezultatul culpei pârâtei și că s-a reținut greșit prescrierea unei părți a datoriei, în speță operând prescripția de 5 ani, prevăzută de O.G.R. nr. 61/2002.
Criticile sunt neîntemeiate.
Conform art. 1 din contract reclamantul are drept aport al asocierii un imobil în suprafață de 423,56 m.p., din care 365,67 m.p., (86,33 %) erau ocupați de alți locatari, consiliul obligându-se să evacueze acești locatari în termenul cel mai scurt posibil.
Deși contractul era încheiat la 19 decembrie 1995, reclamantul și-a îndeplinit în totalitate obligația la 5 iunie 2001, ceea ce atrage culpa acestuia, termenul de predare în totalitate a imobilului, deși nefixat prin contract decât prin sintagma "cel mai scurt posibil", trebuia înscris în limitele bunei credințe, căreia îi excede modalitatea de a-și îndeplini obligația, atrăgând prin aceasta încălcarea art. 970 alin. (1) C. civ.
Acest mod de a judeca a determinat pârâta să nu își poată îndeplini obligația de a repara imobilul și de a plăti indemnizația prevăzută de art. 9 din contract.
Reclamanta nu poate pretinde pârâtei nici venitul diminuat prevăzut de art. 14 din contract, clauza fiind nulă conform art. 1513 C. civ., ea marcând o obligare unilaterală a pârâtei, fără un corespondent al drepturilor acesteia până la momentul îndeplinirii obligației ce revine reclamantei.
Pe de altă parte, reclamanta nu poate emite pretenții cu privire la îndeplinirea obligațiilor pârâtei, câtă vreme ea nu și-a îndeplinit propriile obligații, în condițiile stipulate în contract, excepția de neexecutare a contractului intervenind ca o sancțiune a atitudinii sale culpabile.
Așa fiind, recursul a fost respins ca nefondat, conform art. 312 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3225/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 6042/2005. Comercial → |
|---|
