ICCJ. Decizia nr. 3226/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la 21 octombrie 2003, reclamanta D.S.P.N. a chemat-o în judecată pe pârâta SC T.B. SRL Piatra Neamț, pentru ca prin hotărârea pe care o va pronunța instanța să o oblige la plata sumei de 1.379.423.367 lei penalități de întârziere și 38.633.467 lei cheltuieli de judecată.
A susținut în cererea sa că între reclamantă și pârâtă a fost încheiat contractul de furnizare din 14 noiembrie 2001, conform căruia reclamanta urma să livreze pârâtei cantitatea de 9005 m.c. masă lemnoasă, iar pârâta să-i achite prețul mărfii livrate. A mai arătat că și-a respectat obligația contractuală, că a emis facturile care evidențiau prețul mărfii livrate, pe care le-a comunicat pârâtei și că aceste facturi au fost onorate la plată, cu întârziere. în acest context, făcând aplicarea dispozițiilor art. 25 din contractul de furnizare încheiat, reclamanta a solicitat plata penalităților de întârziere.
Tribunalul Neamț, secția comercială și contencios administrativ, a respins acțiunea, ca nefondată, așa cum rezultă din sentința civilă nr. 1036/ E din 24 iunie 2004.
Instanța a reținut că pârâta a făcut dovada existenței forței majore în perioadele în care pârâta a înregistrat întârzieri în plata facturilor, forța majoră fiind constatată legală de către organele în drept, forța probantă a proceselor verbale fiind deplină până la dovada contrară, care nu s-a făcut. în aceste condiții pârâta este exonerată de plata penalităților de întârziere. A mai reținut instanța că deși reclamanta a cunoscut situația și putea să rezilieze contractul, a continuat derularea contractului și participarea acesteia la licitarea și adjudecarea valorificării de masă lemnoasă, astfel că reclamanta își invocă propria culpă.
împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat apel, care a fost respins de Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 240 din 4 noiembrie 2004.
Pentru a pronunța această hotărâre Curtea a reținut forța majoră ca motiv de exonerare de la plata penalităților de întârziere, invocând dispozițiile art. 1083 C. civ.
Reclamanta D.S.P.N. a declarat recurs împotriva deciziei mai sus menționată întemeindu-și cererea pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că instanța a încălcat prevederile art. 30 din contractul de furnizare încheiat între părți, pârâta nedovedind că i-a comunica procesele de constatare a forței majore.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor prezenta în continuare.
La data de 14 noiembrie 2001 între D.S.P.N., în calitate de furnizor și SC T.B. SRL Piatra Neamț a fost încheiat contract, având ca obiect furnizare de masă lemnoasă pe fir licitată /negociată, în data de 29 octombrie 2001, producția anului 2002 cuprinsă în anexă, furnizorul obligându-se să o livreze, iar beneficiara să plătească valoarea acesteia.
Conform art. 25 alin. (2) din contract, pentru neplata la termen a contravalorii lemnului beneficiarul va plăti penalități de întârziere de 0,15 % pe zi de întârziere, art. 30 din același contract prevede forța majoră ca motiv de apărare și exonerare de răspundere, în condițiile legii.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că pârâta a făcut dovada că în perioada efectuării plăților au fost înregistrate ploi și ninsori abundente, fiind constatată legal forța majoră, care a afectat îndeplinirea obligației contractuale.
Art. 1082 C. civ., prevede o situație de exonerare de la plata daunelor interese atunci când neexecutarea provine dintr-o situație străină, care nu-i poate fi imputată, situație repetată și în art. 1083 C. civ., prin care prevede că efectul principal al forței majore care împiedică executarea obligațiilor sau determină întârzierea executării obligației, este acela al scutirii pe debitor de obligația de a plăti daune-interese.
Cum pârâta a făcut dovada că în perioada executării obligației sale contractuale, au avut loc accidente ale naturii extraordinare care au ieșit din mersul obișnuit al naturii (ploi și ninsori) având caracterul unui obstacol de neînfrânt și inevitabil, constituindu-se într-un element superior voinței individuale care nu poate nici să-l prevadă, nici să-l împiedice, aceasta corect a fost exonerată de răspundere nefiind obligată la plata penalităților de întârziere cerute de reclamantă, hotărârile atacate fiind la adăpost de orice critică.
Critica formulată de recurentă în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că hotărârea pronunțată în apel este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, invocând nerespectarea dispozițiilor art. 30 din contractul încheiat de părți, nu are suport legal.
în mod corect a reținut instanța de apel că dispozițiile art. 30 din contract nu prevăd sancțiunea obligației comunicării proceselor verbale de calamitate, ca lege a părților și că situația de forță majoră a existat și a fost constatată de autoritatea în drept să o facă și adusă la cunoștința primăriei în raza căreia se situează ocolul silvic care gestionează fondul forestier în exploatarea pârâtei, astfel că în mod corect au fost aplicate dispozițiile dreptului comun, respectiv art. 1083 C. civ.
Pe de altă parte din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamanta a avut cunoștință de toate procesele verbale de calamitate, acestea nefiind vizate de ocolul silvic în totalitate. Se constată de asemenea că procesele verbale în discuție nu au fost contestate de reclamantă în sensul anulării lor, astfel că până la proba nelegalității acestora, procesele verbale de calamitate fac proba forței majore, exonerând pârâta de la plata penalităților de întârziere.
Față de aceste împrejurări Curtea, în temeiul art. 312 C. proc. civ., a respins recursul.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3571/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3225/2005. Comercial → |
|---|
