ICCJ. Decizia nr. 2404/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Secția comercială a Tribunalului Timiș, prin sentința civilă nr. 4054 pronunțată la 25 noiembrie 2003, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei SC E. SRL, cu sediul în Timișoara, str. Timiș, prin care a solicitat anularea hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor, pârâtei SC T. SA cu sediul în Timișoara, care a avut loc la data de 28 noiembrie 2002 și care a avut ca obiect divizarea societății pârâte.
Prin acțiune, așa cum a fost precizată la 15 martie 2003, se susține că au fost încălcate prevederile O.U.G.R. nr. 28 din 13 martie 2002, precum și cele ale art. 236 din Legea nr. 31/1990, prin aceea că nu s-a făcut o ofertă publică de cumpărare a valorilor societății și că a fost întocmit un raport de divizare în locul proiectului de divizare cerut de lege, acesta neconținând elementele cerute imperative de lege și nefiind comunicat.
Instanța a reținut că reclamanta, acționară a pârâtei, a susținut în mod nejustificat că divizarea nu a avut la bază un proiect, acesta fiind întocmit și publicat în M. Of. unde putea fi studiat de reclamantă, precum și faptul că s-a încălcat O.U.G.R. 28/2002, neexistând procuri care să justifice nelegalitatea adunării.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 104, pronunțată la 22 aprilie 2004 de către secția comercială și de contencios administrativ a Curții de Apel Timișoara.
Instanța de apel a reținut că hotărârea adunării generale extraordinare a acționarilor din 29 noiembrie 2002, a aprobat, la a doua convocare, divizarea societății, în prezența existenței cvorumului legal și că procentul majoritar al acționarilor ce fac parte din consiliul de administrație, precum și a celor reprezentați prin procuri legale, nu a urmărit dobândirea unei poziții semnificativă sau de control pentru a se justifica invocarea art. 134 din O.U.G.R. 28/2002 și nici nu s-au manifestat conflicte de interese ale acestora cu cele ale societății.
împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru încălcarea legii și pentru nepronunțarea asupra unui mijloc de apărare, esențial pentru rezolvarea cauzei (art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.).
Astfel, într-un prim motiv de recurs se arată că instanțele nu s-au pronunțat asupra invocatei interdicții stabilită prin art. 124 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, în sarcina administratorilor, ori funcționarilor societății de a reprezenta pe acționari.
Instanțele nu s-au pronunțat nici asupra încălcării art. 236 și 237 din Legea nr. 31/1990, prin care se stabilește convocarea unei noi adunări generale extraordinare, după publicarea proiectului de divizare în M. Of., pentru a aproba măsura.
în fine, hotărârea voiește criticată pentru eronata reținere a faptului că adunarea generală a acționarilor din 29 noiembrie 2002 a fost legal constituită și că hotărârea a fost luată cu cvorumul necesar de voturi (reprezentarea prin procuri a unor persoane decedate, luarea în calcul a unor declarații pro causa pentru a se considera legale aceste procuri, prin aceasta recunoscându-se viciata participare la adunare și existența altor motive de nulitate a procurilor prezentate).
Criticile sunt neîntemeiate.
Cu privire la motivul constând în nepronunțarea asupra încălcării interdicției stabilită prin art. 124 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, în sarcina administratorilor de a reprezenta pe acționari, acesta nu a constituit obiect al cercetării instanței de apel întrucât nu a fost formulat în termenul stabilit de art. 287 alin. (1) pct. 3, raportat la alin. (2) al aceluiași text C. proc. civ., ce stabilește decăderea părții pentru neformularea motivelor de apel prin cererea de declarare a acestei căi de atac sau la până la primul termen de judecată.
Referitor la legalitatea în sine a procedurii folosite, se remarcă faptul că recurenta nu a făcut dovada celei de a doua cerințe a textului invocat și anume ca majoritatea necesară adoptării să nu fi fost realizată fără voturile pretins a fi nelegale.
Instanța de apel nu a răspuns la cea de a doua critică pentru aceleași considerente invocate mai sus.
Referitor la legalitatea măsurii, urmează a se constata că textul art. 237 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, în forma invocată de recurentă a intrat în vigoare după data desfășurării lucrărilor adunării generale extraordinare, la acea dată textul în vigoare nedând posibilitatea unei asemenea interpretări.
Neîntemeiată este și ultima critică formulată de recurentă.
Recursul, structurat ca o cale extraordinară de atac la data pronunțării hotărârii atacate, este admisibil numai în cazurile expres și limitativ enunțate de art. 304 C. proc. civ., printre care nu se regăsește și această critică ce ține de temeinicia constatării instanței de apel.
Referitor la aspectul ce privește pretinsa nerespectare a legii constând în neverificarea procurilor prezentate de acționari, se constată că legea nu impune o asemenea obligație în sarcina secretariatului adunării, care nu a cunoscut împrejurările invocate de recurentă și care nu ar îndreptăți o soluție contrară întrucât procurile au fost date cu bună credință, iar hotărârea adoptată ar fi întrunit numărul necesar de voturi cerut de art. 115 din Legea nr. 31/1990 pentru a fi adoptate, chiar și fără voturile celor reprezentați prin procuri.
Concluzia se impune cu atât mai mult cu cât unii dintre cei aflați în această situație au votat împotriva hotărârii adoptate.
Pentru aceste considerente, recursul declarat în cauză apare ca fiind nefondat, urmând a fi respins ca atare conform art. 312 C. proc. civ.
întrucât judecarea recursului a prilejuit intimatei efectuarea unor cheltuieli în sumă de 20.000.000 lei, recurenta a fost obligată la restituirea lor conform art. 274 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1388/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1378/2005. Comercial → |
|---|
