ICCJ. Decizia nr. 2419/2005. Comercial

Prin sentința civilă nr. 1632 din 23 februarie 2004, Judecătoria Ploiești, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.N.P. P., sucursala Bihor, împotriva pârâtei C.F.R. M., agenția teritorială Cluj, care a fost obligată la plata sumei de 155.095.151 lei daune plus 10.090.709 lei cheltuieli de judecată.

S-a respins acțiunea reclamantei față de pârâtele SC P. SA Ploiești și S.N.P. P. București, sucursala Pitești.

Prin decizia nr. 418 din 31 mai 2004, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a respins apelul declarat de pârâta C.F.R. M. SA, sucursala Cluj-Napoca, împotriva sentinței nr. 1632 din 23 februarie 2004, pronunțată de Judecătoria Ploiești.

împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs pârâta C.F.R. M., sucursala Cluj.

Instanța a invocat din oficiu excepția de necompetență materială a Curții de Apel Ploiești de a soluționa pricina ca apel, în raport de dispozițiile art. 2821C. proc. civ., potrivit cărora "nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreținere, litigii al căror obiect are o valoare de până la un miliard de lei, inclusiv, atât în materie civilă cât și în materie comercială ..".

în speță, cauza a fost judecată în primă instanță de Judecătoria Ploiești și având în vedere dispozițiile legale sus-menționate, se constată că hotărârea pronunțată nu era supusă apelului, ci recursului.

în conformitate cu dispozițiile art. 299 alin. (1) și (3) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 195/2004, competența de soluționare a recursului pârâtei revine Tribunalului Prahova, ca instanță imediat superioară Judecătoriei Ploiești.

în consecință, s-a admis excepția de necompetență materială a Curții de Apel Ploiești, s-a casat decizia atacată și s-a trimis cauza la Tribunalul Prahova, pentru soluționarea recursului declarat de pârâta C.F.R. M., sucursala Cluj, împotriva sentinței instanței de fond.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2419/2005. Comercial