ICCJ. Decizia nr. 2520/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Preia cererea introductivă de instanță, înregistrată la Tribunalul Buzău la data de 4 august 2003 sub nr. 2985/2003, reclamanta SC A.R.A. SA, sucursala Slatina a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC C.L. SRL Buzău, obligarea acesteia la plata sumei de 21.422.940 lei, cu titlu de despăgubiri plus dobânda legală aferentă debitului conform O.G. 9/2000 de la data introducerii acțiunii și până la achitarea integrală a debitului.
în motivarea cererii, reclamanta a susținut că pârâta prin prepusul său a produs o pagubă autotractorului proprietatea SC G.T. SRL, la data de 24 iulie 2002, prin distrugerea eleronului față al parbrizului, pe care a achitat-o în calitate de asigurător proprietarei autoturismului, respectiv suma de 21.422.940 lei. Că, potrivit art. 22 din Legea nr. 136/1995 pârâta, în calitate de persoană răspunzătoare de producerea pagubei, urmează să suporte contravaloarea pagubei plătită asiguratului.
Prin sentința civilă nr. 494 din 17 mai 2004, Tribunalul Buzău respinge acțiunea, ca nefondată, cu motivarea că reclamanta nu a făcut dovada componenței tehnice distruse a cărei contravaloare o solicită.
Apelul declarat de reclamantă, împotriva sentinței fondului a fost admis de Curtea de Apel Ploiești, prin decizia nr. 661, pronunțată la data de 15 septembrie 2004, în sensul că a fost admisă acțiunea reclamantei și s-a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 21.422.940 lei despăgubiri plus dobânda legală aferentă debitului de la data introducerii acțiunii și până la achitare.
în contra acestei decizii, a declarat recurs pârâta SC C.L. SRL, solicitând modificarea în tot a deciziei în sensul respingerii apelului reclamantei și menținerii hotărârii fondului.
La termenul din 12 aprilie 2005, înalta Curte a invocat din oficiu, ca motiv de ordine publică excepția de nelegalitate a apelului, în raport de obiectul și valoarea litigiului și pe cale de consecință necompetența înaltei Curți de soluționare a recursului pe fondul său.
Excepțiile invocate sunt întemeiate.
în speță, hotărârea instanței de fond a fost pronunțată sub incidența art. 7208C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. 58/2003, care a restabilit în materie comercială regula de drept comun în ce privește sistemul căilor de atac, anume că hotărârile date în primă instanță sunt supuse apelului, regulă consacrată legislativ de art. 282 C. proc. civ.
Apelul comercial, în lipsa unor norme speciale în această materie este guvernat de normele de drept comun cuprinse în Titlul IV C. proc. civ.: Apelul.
Prin urmare, în cauza de față, curtea de apel trebuia să facă aplicarea art. 2821C. proc. civ., în forma în vigoare la data pronunțării hotărârii atacate și să califice calea de atac cu care a fost sesizată drept recurs, deoarece valoarea obiectului litigiului este de până la 200 milioane lei, iar potrivit normei citate, hotărârea dată în primă instanță, nu este supusă apelului, în acest caz.
Așa fiind, înalta Curte în baza art. 306 alin. (2) C. proc. civ., a admis recursul sub aspectul motivului de ordine publică invocat din oficiu, a casat decizia instanței de apel și făcând aplicarea art. 299 alin. (3) C. proc. civ., raportat la art. 312 alin. (6) a trimis cauza la Curtea de Apel Ploiești, pentru soluționarea căii de atac cu respectarea prevederilor art. 2821C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2523/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2527/2005. Comercial → |
|---|
