ICCJ. Decizia nr. 2548/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin încheierea din 22 ianuarie 2004, Judecătoria sectorului 2 București, a respins cererea de executare silită a debitorilor garanți I.C. și I.I., formulată de creditoarea R.C.R. SA, C.B. București, pentru prescripția dreptului de a cere executarea silită.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, în speță, termenul de prescripție s-a împlinit pentru fiecare rată de credit în mod distinct și deși i s-a acordat creditoarei termen pentru a dovedi întreruperea sau suspendarea termenelor de prescripție creditoarea nu a putut face o atare dovadă, odată cu stingerea dreptului la acțiune privind dreptul principal, stingându-se și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii.
Prin decizia comercială nr. 451 din 17 septembrie 2004, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins ca nefondat apelul declarat de creditoare împotriva încheierii mai sus menționate.
în motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că nici una din acțiunile apelantei nu a întrerupt cursul prescripției, fiind vorba despre plăți succesive, iar sentința nr. 3245 din 25 aprilie 2001 se referă la răspunderea penală a administratorului și nu are legătură cu cauza; nici critica privind nelegala citare nu este întemeiată întrucât, conform art. 373 alin. (2) C. proc. civ., instanța încuviințează executarea silită prin încheierea dată în Camera de Consiliu, fără citarea părților.
împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs creditoarea, criticând-o pentru nelegalitate în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. și solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei curții de apel, iar, pe fondul cauzei, încuviințarea executării silite asupra imobilului proprietatea giranților I.C. și I.I.
în motivarea recursului său, creditoarea reclamantă susține că în mod greșit instanța de apel a confirmat hotărârea instanței de fond, prin care i s-a respins cererea de executare silită a debitorilor garanți I.C. și I.I., în esență deoarece potrivit art. 16 lit. a) și b) din decretul nr. 167/1958, prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, cât și prin introducerea unei cereri de chemare în judecată. în speță, prescripția a fost întreruptă prin:
- plata efectuată de către societatea debitoare la data de 19 mai 1997, așa cum rezultă din foaia de vărsământ R.C.R. SA, C.B., agenția Snagov; formularea unei acțiuni în temeiul Legii nr. 64/1995, acțiune care a fost introdusă la data de 14 iulie 1999, deci înaintea împlinirii termenului de prescripție; formularea unei acțiuni în temeiul art. 124 din Legea nr. 64/1995, cerere depusă la data de 20 octombrie 2000.
De asemenea, cât privește termenul acordat de instanță pentru a face dovada întreruperii prescripției, aflat pe rolul B.E.J. D.G., există acte referitoare la întreruperea prescripției, acte care ar fi trebuit să fie comunicate instanței înaintea termenului de la 22 ianuarie 2004.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea actelor dosarului, se constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 8 ianuarie 2004, reclamanta creditoare a solicitat Judecătoriei sectorului 2 București încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de contractul de împrumut din 3 octombrie 1994, prin care creditoarea R.C.R. SA, C.B. București, a împrumutat pârâtei SC M.C. SRL, suma de 12.000.000 lei, cu dobânzile și comisioanele aferente, restituibil în 12 rate, până la 19 octombrie 1995, creditul fiind garantat de garanții I.C. și I.I., cu imobilul proprietate personală situat în București Șos. Pantelimon.
Fiind un contract cu plăți succesive, pentru fiecare rată a curs o prescripție diferită și termenul de prescripție de 5 ani, prevăzut de art. 6 din decretul nr. 167/1958 a funcționat pentru fiecare rată de credit distinct.
în consecință, având în vedere data la care trebuia achitată ultima rată, respectiv 19 octombrie 1995, se constată că termenul general de prescripție s-a împlinit la 19 octombrie 1998 și instanțele care s-au pronunțat în cauză au reținut corect că din foile de vărsământ depuse la dosar, pentru a susține întreruperea cursului prescripției, nu rezultă date certe privind plata făcută de cei doi debitori și debitul la care se referă, iar acțiunile invocate de creditoare, respectiv acțiunea formulată în temeiul Legii nr. 64/1995, cea formulată în baza art. 124 din Legea nr. 64/1995, precum și actele înaintate de B.E.J. D.G. la 19 ianuarie 2004, se situează în afara termenului de prescripție ce s-a împlinit, așa cum s-a arătat mai sus, la 19 octombrie 1998, și, prin urmare, sunt lipsite de relevanță juridică în cauză.
Astfel fiind, întrucât recurenta-creditoare nu a formulat nici un motiv întemeiat de nelegalitate a deciziei pronunțate de curtea de apel, în condițiile art. 304 C. proc. civ., s-a respins recursul ca nefondat și au fost menținute ca fiind legale hotărârile pronunțate de judecătorie și curtea de apel.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2627/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2555/2005. Comercial → |
|---|
